Zamfir: "BNR foloseste din nou presiunea, pentru ca urmeaza votul pe Legea conversiei"

     * Deputatii urmeaza sa discute, astazi, pe textul proiectului legislativ privind conversia creditelor in valuta
     * Ionut Dumitru: "Discutiile privind conversia creditelor in valuta au depreciat leul"
     * Isar: "Cursul euro/leu nu este un curs de schimb cu flotare libera, ci este un curs manipulat, administrat de Banca Nationala a Romaniei"
       Euro a crescut constant, saptamana trecuta, in raport cu leul, de la 4,4484 lei/euro in ziua de luni, 3 octombrie, la 4,4949 lei/euro - vineri, 7 octombrie

.
     Aprecierea din ultima perioada a monedei euro reflecta, pe de o parte, evolutiile de pe pietele internationale, in special deprecierea lirei sterline ca urmare a accentuarii discutiilor privind Brexit, ne-a precizat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal, adaugind ca, pe de alta parte, evolutia cursului de schimb euro/leu are la baza si factori locali, cum ar fi discutiile privind Legea conversiei creditelor contractate in valuta, ce pot avea ca efect deprecierea cursului.
     Domnul Dumitru ne-a declarat: "A fost un cumul de factori. Pe de o parte, pe pietele internationale au fost unele evolutii care au deteriorat sentimentul fata de pietele emergente, si ma refer aici in primul rand la discutiile legate de Brexit, care s-au mai accentuat. In acest context, s-a depreciat si lira la minimele istorice".
     Mentionam ca lira sterlina s-a depreciat, saptamana trecuta, pe pietele externe, in raport cu dolarul, ajungand la cel mai scazut nivel din ultimii 31 de ani, in conditiile in care investitorii se tem ca iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana (Brexit) va restrictiona accesul Regatului Unit la piata unica.
     Legat de conversia creditelor in valuta, dezbaterile pe acest subiect s-au reaprins, in ultima perioada, astazi urmand ca deputatii din comisiile juridica si de buget sa discute pe textul proiectului legislativ.
     Daca parlamentarii vor ajunge la un consens si vor vota initiativa legislativa a deputatului PSD Ana Birchall, atunci proiectul de lege ar putea intra pe ordinea de zi de maine a plenului.
     In acest moment, deputatii au agreat, de principiu, ca vor merge pe conversia la curs istoric a creditelor contractate in franci elvetieni (CHF), acestea fiind imprumuturile care au adus cele mai multe dificultati la plata ratelor, dupa ce francul elvetian a explodat, la inceputul anului trecut.
     Si cursul francului elvetian a crescut, saptamana trecuta, in raport cu moneda nationala, de la 4,0764 lei (luni) la 4,1160 lei (vineri), conform datelor BNR.
     Deputatul liberal Daniel Catalin Zamfir sustine ca nu este prima data cand Banca Nationala a Romaniei foloseste presiunea inainte sa fie votata o lege in domeniul bancar.
     Domnia sa ne-a declarat: "Si inainte sa votam Legea darii in plata a crescut substantial cursul valutar. Nu este prima data cand BNR foloseste astfel de metode, cand foloseste presiunea inainte ca o lege din sistemul bancar sa fie votata. Este aceeasi tehnica de manipulare, prin care doreste sa sperie populatia si Parlamentul, prevestind dezastrul".
     La randul sau, analistul economic Lucian Isar spune: "Cursul euro/leu nu este un curs de schimb cu flotare libera, ci este un curs manipulat, administrat de Banca Nationala a Romaniei. BNR misca cursul, ii permite miscarea pentru scopuri diverse. In proximitatea campaniilor electorale, aceste miscari induse pe curs sunt pentru a convinge opinia publica si politicienii de impactul pe care il au instrumentele aflate la indemana BNR asupra mentalului electoratului. Alteori, miscarile induse pe curs sunt pur si simplu cadouri pentru practicantii de margin trading (tranzactionare in marja)".
     Economistul Aurelian Dochia, membru in Consiliul de Administratie al BRD - Groupe Societe Generale, considera ca evolutia euro a fost cauzata de manifestarea unei animozitati pe pietele valutare, nefavorabile monedelor tarilor emergente, dupa cum ne-a spus
     Domnia sa ne-a precizat: "Nu exista o explicatie clara, dar probabil ca este vorba despre o nervozitate a investitorilor de pe pietele valutare. Aceasta nervozitate face ca investitorii sa fie foarte dornici sa se protejeze de tot felul de riscuri si, intotdeauna cand exista aceasta animozitate si aversiune fata de risc, monedele tarilor emergente sunt cele care sufera, pentru ca exista o retragere catre monedele mai puternice".
     Nivelul euro fata de leu nu a mai inregistrat valori de peste 4,4900 lei din luna iulie a acestui an.   
Publicat de : ---
Data publicării: 10 Oct 2016 - 05:29
 

Link știre