Greva de avertisment in toate spitalele din tara. Cadrele medicale au intrerupt lucrul timp de doua ore [1]

Proteste, miercuri dimineata, in spitalele din intrega tara

. Peste 70.000 de sindicalisti ai Federatiei Sanitas au participat, miercuri dimineata, la actiunea care a vizat intreruperea programului de munca intre orele 08:00-10:00. Ei cer corectarea inechitatilor salariale, precum si calcularea sporurilor si a altor drepturi salariale la salariul de baza actual, conform ultimului act normativ in vigoare. Cadrele sanitare ameninta ca pe 31 octombrie vor intra in greva generala.

Principalele nemultumiri sunt legate de faptul ca majorarile salariale se aplica la salariile din 2009, nu la cele actuale, ceea ce duce la o majorare intre 6 si 70 de lei. In plus, nu toate categoriile de personal beneficiaza de aceste mariri.

Practic, ei spun ca cele doua ordonante, 20 si 43, care ar fi trebui sa elimine inechitatile din sistemul de sanatate si asistenta sociala, gradinite, crese, mai mult au bulversat sistemul. Au fost exclusi circa 26.000 de persoane, reprezentand personalul administrativ, functionarii din directiile de sanatate publica si cei din asistenta sociala. Mai mult, membrii Sanitas spun ca nu se acorda toate sporurile de periculozitate pentru personalul din chirurgie si radioterapie oncologie, a transmis corespondentul TVR Tiberius Musuroi.

Dreptate pentru colegii nostri care au nu au fost prevazuti sau au fost efectiv batjocoriti de aceste ordonante, a declarat prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas, Marius Sepi.

O alta "nedreptate" este, in opinia celor de la Sanitas, exluderea unor angajati ai spitalelor din OUG 20.

La Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala doar cazurile grave au primit, miercuri dimineata, atentia medicilor si asistentelor.

In Dolj, peste 1.800 de angajati din sistemul de sanatate au intrerupt miercuri lucrul.

Si la Galati medicii si-au strigat nemultumirea. O parte din asistentele si brancardierii Spitalului Judetene de Urgenta a purtat banderole albe la maini, in semn de nemultumire fata de modul in care sunt platiti.

Si la Constanta, asistentii medicali au protestat in holul Spitalului Judetean.

In urma cu o saptamana, a avut loc o greva japoneza, cu purtarea de banderole albastre.

"Greva japoneza in sanatate. Peste 12.000 de medici si asistenti muncesc cu banderole albastre pe mana"

Actiunile de protest in sanatate au fost demarate in urma cu o luna. Sindicalistii Sanitas au protestat in fiecare zi de marti. Au pichetat Ministerul Muncii pe 20 septembrie, Ministerul Finantelor Publice pe 27 septembrie, Ministerul Sanatatii pe 4 octombrie si Palatul Parlamentului pe 11 octombrie.

Comisia de Sanatate a Camerei Deputatilor a adoptat, marti, amendamentele Sanitas la OUG nr. 20/2016, printre care cel privind modificarea art. 174, alin. 6, din Legea invatamantului, prin care este facilitata completarea studiilor asistentilor medicali cu studii postliceale, a anuntat Federatia.

Federatia Sanitas a strans pana in prezent 68.700 de semnaturi pentru declansarea grevei generale in data de 31 octombrie.


Publicat de : ---
Data publicării: 20 Oct 2016 - 06:04
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=57204&titlu=Greva_de_avertisment_in_toate_spitalele_din_tara__Cadrele_medicale_au_intrerupt_lucrul_timp_de_doua_ore