Tutuianu:Implicarea unor firme in proteste trebuie discutata, sa vedem daca s-a incalcat Legea securitatii nationale [1]

(adsbygoogle = window

.adsbygoogle || []).push({});

Deputatul PSD Adrian Tutuianu, presedintele Comisiei de control asupra activitatii SRI, a declarat ca trebuie sa existe o discutie in acest for pe tema implicarii unor firme in protestele desfasurate in aceste zile in Bucuresti si in tara - in baza potentialelor informatii detinute de Serviciul Roman de Informatii in acest sens - pentru a se vedea daca aceste aspecte intra sub incidenta articolului 11 din Legea securitatii nationale. "Eu am vazut ca ati rastalmacit putin ceea ce am spus eu, mai spun o data. Exista anumite informatii si am sa va dau un detaliu, poate ne intelegem juridic. Daca o firma foloseste bunurile, capitalul propriu pentru a sprijini anumite activitati, Legea 31/1990 spune ca este infractiune. Folosirea creditului sau bunurilor societatii in scopul propriu sau al unei alte persoane este o discutie de facut si trebuie analizat", a aratat Adrian Tutuianu. Potrivit acestuia, chestiunea pe care a pus-o in discutie trebuie analizata din punct de vedere al securitatii nationale. "Al doilea lucru pe care l-am spus foarte clar, pe mine ma intereseaza din punct de vedere al securitatii nationale. Exista un articol 11 in Legea securitatii nationale care prevede foarte clar ca atunci cand se urmareste inlocuirea puterii de stat prin mijloace violente si asa mai departe problema este una de securitate nationala", a sustinut Tutuianu. Seful Comisiei de control asupra activitatii SRI a spus ca nu stie daca Romania se gaseste in aceasta situatie. "Nu stiu, asta este un raspuns pe care-l va da Serviciul Roman de Informatii. Nu-l dau eu. Eu am pus o problema. (...) Îmi pun o intrebare pentru ca, de exemplu, un ziar din Prahova, eu lucrez cu lucrurile care sunt publice, a spus ca salariatii de la o firma cu capital strain au fost fortati sa iasa la miting. Lucrul asta este nelegal. Chiar nu vreti sa intelegeti ce spun ? Spun foarte exact, vorbesc de lucruri nelegale, nu aduc acuze nimanui, dar cred ca institutiile abilitate ale statului trebuie sa ne dea un raspuns", a mai declarat Tutuianu. Presedintele Comisiei parlamentare de control asupra activitatii SRI, Adrian Tutuianu, a anuntat vineri ca a trimis o scrisoare sefului Serviciului Roman de Informatii, Eduard Hellvig, prin care ii solicita acestuia o informare referitoare la patru aspecte legate de protestele de strada care au loc in ultimele zile. Totodata, saptamana aceasta vor avea loc audieri la Comisia SRI pe acest subiect, unul dintre ministrii chemati fiind ministrul de Interne, Carmen Dan. AGERPRES


Publicat de : ---
Data publicării: 07 Feb 2017 - 05:38
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=59161&titlu=Tutuianu_Implicarea_unor_firme_in_proteste_trebuie_discutata__sa_vedem_daca_s_a_incalcat_Legea_securitatii_nationale_