SE PREGATESE O NOUA TAXA LA INMATRICULAREA MASINILOR. "Trebuie sa punem ceva in locul Timbrului de Mediu" [1]

Bucuria soferilor care au scapat de achitarea timbrului de mediu la inmatricularea autoturismelor este de scurta durata

. Astazi, la Comisia de transport si infrastructura din Camera Deputatilor, se vor purta discutii cu transportatorii si reprezentanti ai Agentiei pentru Protectia Mediului, in vederea implementarii unei alte taxe care sa inlocuiasca timbrul de mediu. Potrivit estimarilor reprezentantilor industriei auto, in acest an vor fi importate in Romania aproximativ 20.000 de autoturisme Euro2.

Foto: cugetliber.ro Criteo.DisplayAcceptableAdIfAdblocked({ "zoneid": 526153, "containerid": "crt-526153" });

Soferii care au vrut sa-si inmatriculeze autoturismele au asteptat cu nerabdare eliminarea timbrului de mediu, incepand cu data de 1 februarie 2017, speculand faptul ca „minunea" nu va tine foarte mult timp. Astfel, cei care au crezut ca gaura in buget aparuta odata cu eliminarea timbrului de mediu va fi acoperita prin legiferarea unei alte taxe se pare ca au avut dreptate.

"Maine (n.r. - astazi), la Comisia de transport si infrastructura din Camera Deputatilor, avem o intalnire cu reprezentanti ai transportatorilor, cu ARR si cei de la mediu. Vom discuta aceasta chestiune cu toate partile implicate si interesate, sa vedem ce se va intampla in continuare, in mod concret. In acest moment, in Parlament sunt foarte multe proiecte de legi care se refera la aceasta taxa. Evident, ele vor fi respinse, pentru ca la 1 februarie a intrat in vigoare eliminarea timbrului de mediu, dar ceva ma gandesc ca va trebui sa punem in loc", a declarat Mircea Banias, vicepresedintele Comisiei pentru transporturi si infrastructura, scrie cugetliber.ro.

Citeste si Taxa auto a fost eliminata de la 1 februarie. Cum poti sa-ti primesti banii inapoi

„Al doilea cimitir de masini vechi al Europei" Asociatia Producatorilor si Importatorilor de Automobile anunta, la inceputul lunii februarie, ca decizia de a elimina timbrul de mediu va produce efecte negative in ceea ce priveste parcul auto national si eforturile financiare de curatare a parcului, realizate in ultimii 12 ani.

„Eliminarea timbrului de mediu va duce la cresterea abrupta a varstei medii a parcului auto national (Romania va deveni al doilea «cimitir de masini vechi» al Europei, dupa Polonia) si la anularea eforturilor financiare de curatare a parcului realizate in ultimii 12 ani prin Programul «Rabla» (pentru care s-au cheltuit 2,1 miliarde lei), fapt ce va face ca automobilele vechi si cu norma de poluare ridicata sa se regaseasca intr-un numar tot mai mare pe drumurile din Romania", se arata intr-un comunicat al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile.

Citeste si VESTI PROASTE. Soferii NU MAI PRIMESC INAPOI BANII DIN TAXA AUTO

De cealalta parte, reprezentantii Serviciului Permise si Inmatriculari Auto Constanta afirma ca nu se poate vorbi, cel putin momentan, despre o suprata-xare la inmatricularea autovehiculului.

„Legea a intrat in vigoare la 1 februarie si, in opinia mea, nu sunt motive pentru ca populatia sa creada ca aceasta lege se va aplica pe o anumita perioada si mai ales atat de scurta. Si anul trecut a fost in atentia Guvernului aplicarea acestei legi, sub aceasta forma, cu o suprataxare in alta zona. Nu putem vorbi totusi de o suprataxare la inmatricularea autovehiculului", a declarat, pentru „Cuget Liber", comisarului sef Marian Tudose, seful Compartimentului Permise de Conducere din cadrul Serviciului Permise si Inmatriculari Auto Constanta.


Publicat de : ---
Data publicãrii: 16 Feb 2017 - 05:30
 

Link ºtire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=59397&titlu=SE_PREGATESE_O_NOUA_TAXA_LA_INMATRICULAREA_MASINILOR____Trebuie_sa_punem_ceva_in_locul_Timbrului_de_Mediu__