Victor Ponta, audiat ca martor intr-un dosar de pe rolul Tribunalului Gorj [1]

Fostul premier Victor Ponta s-a prezentat, miercuri, la Tribunalul Gorj, pentru a da declaratii in calitate de martor in procesul lui Danut Filipescu, acuzat de marturie mincinoasa, in baza careia a fost achitat fostul deputat Mugurel Surupaceanu

.

Criteo.DisplayAcceptableAdIfAdblocked({ "zoneid": 526153, "containerid": "crt-526153" });

Numarul de telefon al lui Victor Ponta apare pe o lista cu alte numere care ar fi purtat convorbiri cu Mugurel Surupaceanu, potrivit Agerpres.

Anterior, in februarie 2015, Victor Ponta a fost audiat la DNA Craiova, tot in calitate de martor, fara insa a i se comunica speta anchetata, potrivit declaratiilor sale. In acelasi dosar a fost citat, tot in calitate de martor, si fostul ministru al Sanatatii, Nicolae Banicioiu, dar acesta nu s-a prezentat la termenul de miercuri.

Victor Ponta a declarat in fata judecatorului de caz ca nu isi mai aduce aminte daca a purtat convorbiri telefonice in anul 2007 cu numarul indicat, chiar daca apar pe listing-ul telefonului mobil, mentionand ca in perioada respectiva era deputat de Gorj si vorbea cu foarte multe persoane.

Totodata, acesta a adaugat ca, uneori, ii ruga pe consilierii sai parlamentari sa ia legatura cu colegii sai din Gorj, subliniind astfel ca telefonul mobil nu se afla mereu in posesia sa.

"Telefonul meu il stie aproape jumatate din Romania. Doamna judecator m-a intrebat daca numarul respectiv e al meu si daca in 2007 m-a sunat nu stiu cine. Nu imi aduc aminte. Pe Mugurel Surupaceanu il cunosc foarte bine, dupa audierea de la DNA nu am mai pastrat legatura pentru a nu fi acuzat de influentarea martorului. Nu mi s-a spus speta, despre ce e vorba atunci cand am fost audiat initial la DNA. Nu imi aduc aminte de cel trimis in judecata. (...) Nu stiu cine a fost monitorizat, eu mi-am dorit sa fiu monitorizat ca sa se vada ca nu fac nimic rau", a spus Victor Ponta la iesirea din sala de judecata.

Conform unui comunicat de presa al DNA din 2016, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Craiova au dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar, a inculpatului Danut Filipescu cu privire la savarsirea infractiunilor de marturie mincinoasa, in forma continuata (3 acte materiale) si favorizarea faptuitorului, in forma continuata (4 acte materiale).

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca in datele de 04.05.2010, 22.04.2013 si 09.05.2014, inculpatul Danut Filipescu a fost audiat ca martor intr-o cauza penala instrumentata initial de catre procurorii anticoruptie si aflata la acele momente in curs de judecare.

In aceste imprejurari, inculpatul Danut Filipescu, in mod repetat, a facut declaratii mincinoase in fata instantelor de judecata cu privire la aspecte esentiale ale cauzei, sustinand ca a fost unicul utilizator al unui post telefonic si ca de la acesta a purtat convorbiri cu unul dintre inculpatii din cauza respectiva. In acelasi context, pentru a intari cele aratate mai sus, la data de 23 septembrie 2013, inculpatul Danut Filipescu a dat o declaratie pe proprie raspundere autentificata la un notar in care sustinea aceleasi lucruri, document care a fost ulterior depus la dosarul cauzei, se mentioneaza in comunicatul de presa.

Procurorii sustin ca, prin aceasta conduita, inculpatul a urmarit sa ingreuneze aflarea adevarului, tragerea la raspundere penala, sa induca in eroare instantele de judecata, imprejurari de natura a usura situatia juridica a inculpatilor cercetati in dosarul aflat pe rolul instantei de judecata.

CITESTE SI: Ponta: Daca nu conduce un singur om Guvernul, acesta se prabuseste. Guvernul Grindeanu are deja patru piloti


Publicat de : ---
Data publicării: 23 Feb 2017 - 05:35
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=59560&titlu=Victor_Ponta__audiat_ca_martor_intr_un_dosar_de_pe_rolul_Tribunalului_Gorj