Camera Lorzilor vrea sa aiba controlul asupra acordului final de iesire a Regatului Unit din UE [1]

Camera Lorzilor vrea sa aiba controlul asupra acordului final de iesire a Regatului Unit din UE Maria CapitaineCamera superioara a Parlamentului britanic doreste ca acordul la care se va ajunge la negocierile cu Uniunea Europeana privind Brexit sa-i fie neaparat supus aprobarii

. Camera Lorzilor le-a dat marti dnei Theresa May si guvernului britanic o noua atentionare în privinta demersurilor vizând iesirea din UE, aprobând un nou amendament la proiectul de lege referitor la activarea articolului 50 din Tratatul european ce reglementeaza conditiile de iesire din UE. Amendamentul respectiv prevede obligativitatea votului în Parlament a rezultatelor negocierilor cu Bruxelles-ul. Camera Lorzilor cere ca parlamentarii sa aiba, la capatul negocierii Brexit, ultimul cuvânt asupra acordului final si asupra tuturor acordurilor comerciale viitoare cu Uniunea. Amendamentul a fost aprobat cu 366 de voturi pentru si 268 împotriva, opozanti fiind laburistii, liberal-democratii si unii lorzi conservatori. Proiectul de lege amendat urmeaza sa fie returnat la Camera Comunelor care, dupa aprobare în prima lectura, va examina înca o data textul, nu mai târziu de 13 martie. Nu este exclus însa ca deputatii din Camera Comunelor sa anuleze amendamentele votate de lorzi, inclusiv cel votat saptamâna trecuta vizând protejarea drepturilor celor 3 milioane de cetateni europeni ce traiesc în Marea Britanie. Cea mai mare îngrijorare îi provoaca dnei May amendamentul votat marti în Camera Lorzilor care, practic, doreste sa detina controlul total asupra rezultatelor negocierilor cu Uniunea Europeana. Nici în Camera Comunelor situatia nu este mai buna, având în vedere ca guvernul se bucura de sprijinul unei majoritati precare.Theresa May considera controlul Parlamentului daunator calitatii acordului cu Bruxelles-ul Theresa May apreciaza drept o imprudenta obligativitatea controlului Parlamentului asupra procesului Brexit, întrucât ar putea încuraja Uniunea Europeana sa propuna Regatului Unit un acord dezavantajos, în speranta ca parlamentarii se vor opune iesirii din UE. Pâna acum, Theresa May promisese un vot parlamentar de acceptare sau respingere a ofertei Bruxelles-ului, ceea ce însemna ca daca este respinsa de parlamentari, Regatul Unit va iesi din UE fara vreun acord. Or, opozantii dnei May se tem ca într-o astfel de situatie s-ar produce haos economic si juridic, toate acordurile si contractele comerciale  cu 'cei 27”  membri ai UE devenind brusc caduce, de pe o zi pe alta.
Publicat de : ---
Data publicării: 09 Mar 2017 - 05:12
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=59943&titlu=Camera_Lorzilor_vrea_sa_aiba_controlul_asupra_acordului_final_de_iesire_a_Regatului_Unit_din_UE