Cum e Boc-ul, și partidul [1]

Deranjat că nu a primit destui bani pentru Educație, ministrul Mircea Miclea a decis să se întoarcă la „cireșul” său. Și-a dat demisia și a lăsat PD și pe bunul său prieten, președintele Emil Boc, cu ochii în soare.

Orbit și supraîncălzit, președintele PD a declarat public că nu va numi un înlocuitor la Educație și Cercetare, dacă bugetul ministerului nu va ajunge la 5% din PIB. „Poziție de forță”, susțin unii! „Așa trebuie să se comporte un partid cu mușchi!”, au mai spus alții. Așa și este.



O poziție de forță într-un guvern de coaliție. Dar ce fel de partid este acela care recurge la asemenea gesturi? Când a ieșit cu această declarație, probabil Emil Boc a suferit o amnezie temporară și a uitat că partidul pe care a fost lăsat să-l conducă nu mai este în opoziție, nu mai este un partid de buzunar ci, printr-o conjunctură fericită, a devenit unul dintre principalele partide aflate la guvernare.

Primarul Clujului a uitat și că, de la intrarea în alianță cu liberalii, PD se bate pentru statutul de cel mai tare din sondaje. Dacă nu s-ar fi lăsat condus de sentimentele pe care le nutrește față de prietenul său și ar fi stat și ar fi cugetat la rece, Emil Boc ar fi observat, înainte de a amenința, că partidul său n-a făcut nimic la masa Guvernului, când s-a discutat bugetul pe 2006, pentru a preîntâmpina criza din Învățământ. Apoi, liderul PD ar trebui să știe că „arma șantajului” nu poate fi folosită de partidul său. Nu poți să ameninți că nu îți numești un alt ministru în locul celui demisionat, în condițiile în care dorești stabilitatea guvernului din care faci parte. Un om politic responsabil nu își poate lua jucăriile de la masa guvernamentală, doar pentru că un ministru moale, care nu a reușit să se impună în fața premierului, dar nici a colegilor de partid, decide că trebuie să plece din Executiv. În condițiile în care, în spatele declarațiile liderului PD, nu stau ascunse alte aspecte ale coabitării cu PNL și celelalte partide aflate la guvernare, metoda șantajului este neproductivă. Tactica este folosită în special de partidele mici. Disperate să arate electoratului că și ele contează în coaliția guvernamentală și merită să ajungă din nou în Parlament, acestea se mai rățoiesc, din când în când, la tovarășii mai mari de guvernare. De obicei nu rezolvă mari probleme. Primesc câte ceva, iar apoi,stau și ling în liniște mierea guvernamentală.

Aceeași soartă va avea și solicitarea PD. Probabil în urma negocierilor, Educația, care este un domeniu greu gestionabil, va primi încă 1.500 miliarde lei, iar pentru a demonstra că PD este un partid responsabil, Emil Boc va spune că acceptă „compromisul”. Apoi va declara ferm că la anul acest lucru nu se va mai întâmpla. Dacă se va întâmpla așa, nici PD și nici Educația nu au avut de câștigat. Partidul pe care îl conduce a mai pus o cărămidă la teoria că în alianță și coaliție situația este din ce în ce mai rea, iar în privința Educației, fondurile acestea nu vor acoperi oricum necesarul. Poate este momentul ca Emil Boc să accepte că educația nu se face doar cu mușchi și bani, ci, mai ales, cu creier.
Publicat de : Mihai ȘOMFELEAN
Data publicării: 31 Oct 2005 - 08:29
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=9496&titlu=Cum_e_Boc_ul__si_partidul