Consiliul Național de Conducere al PNȚCD [1]

În cursul zilei de 5 februarie 2005, la Casa Universitarilor din București, s-a desfășurat Consiliul Național de Conducere al PNȚCD.


Întâlnirea a avut pe ordinea de zi trei puncte, respectiv: 1) raportul financiar al partidului pe ultimele 6 luni care au trecut de la Congresul din august 2004; 2) raportul de activitate politică al dlui președinte al PNTCD, Gheorghe Ciuhandu; 3) raportul privind stadiul negocierilor în vederea constituirii unui partid popular, creștin democrat.

Din partea Organizației județene a PNȚCD Timis a participat o delegație compusă din 28 de membri ai Biroului județean și municipal, care a sprijinit în plen eforturile conducerii centrale de construcție a unui partid popular creștin democrat puternic în jurul PNȚCD, prin fuziunea cu URR într-o primă fază, după care vor urma negocieri și cu alte formațiuni politice de factură populară sau creștin democrată.
In finalul sedintei s-a adoptat o rezoluție cu privire la formarea PPCD.

REZOLUTIA COMITETULUI NATIONAL DE CODUCERE

Comitetul Național de Conducere, întrunit azi, 5 februarie 2005 în ședință extraordinară,
propune Congresului PNȚCD următoarele:
Schimbarea numelui Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat în Partidul Popular Creștin Democrat (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat) în vederea realizării proiectului de unificare a forțelor creștin-democrate și populare din România într-un singur partid, sub această denumire.
Publicat de : ---
Data publicării: 09 Feb 2005 - 11:25
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=954&titlu=Consiliul_National_de_Conducere_al_PNTCD