Salariul unui presedinte de Consiliu judetean va fi de 41 milioane lei [1]

Ordonantele care majoreaza salariile functionarilor publici si ale alesilor locali au fost avizate, ieri, de Comisia de administratie publica locala din Senat.

Astfel, in anul 2005 salariul unui consilier expert debutant va fi de 4.775.000 lei, iar al unui consilier care a parcurs toate gradele va fi de 18.957.000 lei. Un referent debutant va avea patru milioane , iar unul cu experienta va putea ajunge la 7.616.000 lei. Un presedinte de consiliu judetean va avea o indemnizatie de 41 de milioane de lei, un primar de municipiu - 40 de milioane de lei, un primar de oras - 26 de milioane, iar un primar de comuna 17 milioane. Aceste sume vor fi valabile doar pentru octombrie-decembrie 2005. In primele noua luni ale anului alesii locali vor primi numai 45% din suma cu cere li se majoreaza indemnizatiile. Senatorii au respins doua amendamente prin care se prevedeau prime si premii pentru functionari, precum si majorarea indemnizatiei de deplasare. Ordonanta care reglementeaza salariile functionarilor publici mai prevede blocarea posturilor vacante in institutiile de stat. Surse din aparatul tehnic al Senatului spun insa ca aici exista practica angajarii de colaboratori, majoritatea ofiteri pensionari, care stau in posturi ce in mod normal ar putea fi ocupate de tineri absolventi specializati in stiinte politice si nu numai.

Publicat de : I.R.A.
Data publicării: 10 Feb 2005 - 09:33
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=977&titlu=Salariul_unui_presedinte_de_Consiliu_judetean_va_fi_de_41_milioane_lei