Schimbarea schimbărilor - consemnări

(2193 cuvinte în acest text)
(6255 afișări)  Tipărire
Octavian ȘTIREANU: O muscă pe chelie la StrasbourgOctavian Știreanu - Ambiția și semnul duratei
 

Un eveniment editorial, care a fost cam repede acoperit de venirea sărbătorilor de iarnă, l-au constituit, la sfârșitul lunii noiembrie anul trecut, apariția și lansarea volumului de publicistică scris de Octavian Andronic, "Anul 2000 - Schimbarea Schimbării" (Cronologia comentată a mileniului III).

Am participat la lansare, autorul oferindu-mi privilegiul de a rosti câteva cuvinte de prezentare a volumului tuturor celor prezenți atunci la standul respectiv. Revin acum asupra acestei cărți, pentru că ea inaugurează un ambițios proiect publicistic, care merită mult mai multă atenție decât efemerida de rutină a unei lansări de carte. Este vorba de cuprinderea în câte un volum de comentarii, observații sau relatări critice a tot ceea ce se petrece în fiecare dintre anii mileniului III. Prima întrebare - care e mai mult retorică și trimite la simțul umorului - este cât anume se va întinde în timp acest efort editorial, câte anume dintre zilele și anii mileniul III va reuși Octavian Andronic să acopere prin însemnările sale?... Deocamdată avem certitudinea primului pas, referitor la anul 2000, ultimul din secolul și mileniul trecut.

Octavian Andronic a vrut să dea un semnal spectaculos despre existența proiectului său - fapt care i-a reușit pe deplin. Anul 2000 a fost unul generos în subiecte politice, astfel încât Ando l-a ales cu inspirație ca prefațator editorial pentru cronologiile comentate ale anilor care vor urma.

Am recitit pe îndelete acest volum, cu lentila propriei mele memorii de contemporan al evenimentelor relatate în carte. Multe dintre aceste evenimente îmi erau cunoscute, altele, ce țin mai ales de experiențele și trăirile nemijlocite ale autorului, mi s-au dezvăluit abia acum.

Anul 2000 a fost anul-ax al tranziției românești. A fost linia mediană, trasă după prima jumătate a unei perioade zbuciumate, despre care mulți credeam, cu îndreptățire, că ar fi trebuit să se calmeze în a doua sa jumătate, în deceniul următor, expirat și acela în 2010. Din păcate, actuala conducere politică a țării face ca dezideratul pacificării în societatea românească să se amâne, fiind înlocuit cu tot felul de așa-zise "reforme" iresponsabile ale statului...

Anul 2000 a fost unul electoral, în care s-a produs schimbarea schimbării la conducerea politică a țării. Sloganul "vrem schimbare!" cu care, în 1996, veniseră la putere Convenția Democratică și Emil Constantinescu, era acum preluat de fosta opoziție.

Din această perspectivă, evoluția evenimentelor anului 2000, spre finalul electoral ce încununa zbuciumul politic al întregului final de secol XX, reprezintă pentru Octavian Andronic o generoasă materie primă, pe care simțul său de observație, tușele rapide, dar esențiale pe care le face evenimentelor și spiritul asociativ, de-a dreptul debordant, în care le conexează contribuie la realizarea unor vitralii de publicistică, prin care răzbate lumina unei întregi epoci.

Cartea anului 2000 cuprinde destule pagini de referință istorică, prilejuite de împlinirea a 10 ani de la multele întâmplări petrecute în fierbintele an 1990. Evocarea acestora reprezintă pentru Octavian Andronic prilejul unor introspecții pătrunzătoare, avantajate de perspectiva calmă timpului parcurs. Iată câteva dintre aceste evocări sau evenimente ce-și aveau, la vremea respectivă, importanța lor, dar care, și după un deceniu sau chiar și astăzi, după două decenii - cum e cazul multora dintre ele - mai păstrează intacte destule semnificații.

Octavian Andronic evocă, în cartea sa, între altele: 10 ani de la prima ședință a CFSN, din 6 ianuarie 1990, la care a fost martor ocular; înființarea partidului Alianța pentru România, condus de Theodor Meleșcanu; împlinirea a 10 ani de la venirea lui Ion Rațiu în România (19 ianuarie 1990); un an de la mineriadele de la Costești și Stoenești; destructurarea PNȚCD (31 ianuarie), devenită ireversibilă; numirea lui Petre Roman la conducerea MAE; înființarea Partidului Național Român (viitoarea pepinieră a PD, inventată de Virgil Măgureanu la 7 februarie); crearea Alianței Naționale Creștin Democrate, condusă de Victor Ciorbea, premierul demisionat în 1998; demisia lui Victor Babiuc din PD, considerată un "cutremur" la vremea respectivă; 8 ani de la crearea Convenției Democrate; darea sentinței în procesul Chițac-Stănculescu; procesul Stoica-Caritas; numirea lui Mugur Isărescu în fruntea Guvernului (16 martie); scandalul "firului roșu" cu Moscova; numirea unui președinte - director general la TVR, în persoana eternului și fascinantului... Alexandru Lăzescu, același care conduce și acum televiziunea publică; introducerea tva la gaze naturale și energie electrică; încă o nouă reformă a Justiției, lansată pe 18 aprilie de ministrul Valeriu Stoica; căderea FNI (27 mai); disputa Băsescu-George Pădure-Cătălin Chiriță pentru Primăria Capitalei; 10 ani de la stingerea demonstrației din Piața Universității; întâlnirea cu Klaus Johannis, la 31 iulie, despre care Octavian Andronic scria atunci: "Tare mi-ar place să-l regăsesc peste vreo zece ani (prin 2010 - cum ar veni, n.m.!) în prim-planul bătăliei politice naționale! Ca un viitor prim-ministru sau, de ce nu?, președinte!". N-a fost să fie...

Calendarul îi îngăduie lui Octavian Andronic să extindă senzorul observațiilor și evocărilor sale dincolo de perimetrul strict al vieții politice. Sunt zone în carte în care comentatorul și analistul politic lasă condeiul în mâna prozatorului și nuvelistului cu același nume. Stagiul militar făcut în aceeași unitate militară cu Valentin Ceaușescu și Jean Maurer, evocarea cutremurului din 1977, "stupiditatea fiscală" a impozitării convențiilor civile (ce războaie se purtau atunci, ce vremuri!), un veritabil elogiu al simplității făcut lui Ion Diaconescu, moartea lui Corneliu Mănescu (28 iunie 2000), reportajele de la Expoziția mondială de la Hanovra, unde a fost prezent un grup numeros de jurnaliști români (ce vremuri, ce vremuri!) sunt doar câteva dintre subiectele prin care comentatorul Octavian Andronic intră cu eleganță pe teritoriul reportajelor literare.

Mi-a făcut plăcere să recitesc această carte și, cu acest prilej, să constat ce importantă este existența unor asemenea cronici din contemporaneitate asupra vremurilor pe care le trăim.

Luate separat, editorialele și comentariile lui Octavian Andronic au finețea unor eboșe izolate, a unor schițe de tablouri în mișcare; luate împreună și adunate fiind între coperțile unei cărți, ele capătă, însă, forța unei fresce ample asupra unei întregi epoci. Efortul editorului și tipografului Ștefan Dulu, un împătimit al galaxiei Gutenberg, face ca volumul acesta să stea sub semnul duratei și din punct de vedere al condițiilor grafice, care sunt cu totul lăudabile în asemenea vremuri de cumplită recesiune a tiparului.

Din toate aceste motive, nu numai contemporanii, ci și viitorimea vor găsi în cronologiile promise de Octavian Andronic și inaugurate cu acest volum o bibliografie palpitantă de istorie socială și, deopotrivă, o literatură politică de nivel înalt.



Corneliu VladCorneliu Vlad - O lucrare gazetărească discretă și faraonică
 

Octavian Andronic își provoacă din nou, discret și cordial, cum îi e felul, confrații de gazetărie cu o intreprindere faraonică. Dupa ce a luat-o înaintea tuturor , în 1989, și a scos prima foaie de ziar liber din România, acum iși aduna, într-un prim și masiv volum, articolele de rubrica zilnică din anul premergator noului secol și mileniu si ne amenință ca va fixa, după acelasi tipic, tot primul deceniu care a urmat.

Ne aștepta o duzină de tomuri, un raft de bibliotecă. Despre o vreme zbuciumată, ravasită, convulsionată, dar și grotescă, hilară, caragialescă. Și încă un “dar”: dar și dramatică, dureroasă, cu evoluții (pardon, involuții) catastrofale, pentru care o să plătim la greu noi și ceva generații de după noi.

Însă Octavian Andronic este un “grefier al secolului”, cum se voia Balzac, ce consemnează aparent senin, contemplativ, impartial, imperturbabil, ba chiar bonom, spectacolul unei lumi care se vânzolește ca în “Scrisoarea pierdută” și “D-ale carnavalului”. Trăiri abisale ca în “Napasta” lipsesc, chiar dacă satul, dar de fapt mai toata lumea romanească n- o tin deloc într-o veselie.

Viziunea autorului asupra acestei realități este însă cât se poate de corectă iar interpretarea ei onestă fără cusur. Cronicarul caligrafiază, ca un benedictin aplicat, tot ce i se pare că se cuvine, fără stridente și “efecte speciale”, patimi, ofense ori osanale. Dar spune lucrurilor pe nume, nu ocolește, nu jigneste și nici măcar nu ucide cu elogii. Cine vrea să știe sau să-și aducă aminte de cum era atmosfera prin anul 2000, să se cufunde în lectura, e de folos.

“Desenează-mi o oaie”, se ruga Micul Print. Ando, ca așa-l cheama pe caricaturistul cu acelasi nume, ne și deseneaza , nu oi ci turme intregi, încă de dinainte de Revoluție. Ne face și desenul, cum s-ar zice, ca să înțelegem mai bine despre ce e vorba. Desenul lui e în același stil: amabil-acrișor, “fără violență”, dar cu ințelesuri și subîntelesuri, distilat, esențial.

Două lucruri (între altele) , zic eu, ar fi de reținut din primul tom al ciclului editorial “Anul 2000. Schimbarea schimbării: 1. Că s-a facut ți presa serioasă, așezată, în respectiva vreme agitată și naucă. 2. Ca într-o vreme când, vorba lui Arghezi, “niciodata golul n-a sunat mai tare”, jurnalismul de tipul profesat și de Octavian Andronic nu e pentru repeziți și nadușiți, ci pentru cei ce vor să se lămureasca mai pe-ndelete pe ce lume traim. Vâlvătăile de presă se sting iute, jarul de esență tare al scriiturii lui Octavian Andronic ține și lucrează temeinic.


Stelian Țurlea - Cineva care știe să pună punctul pe Y

În 1999, Octavian Andronic a început rubrica "Punctul pe Y", pentru grupul de presă Agenda din Timișoara, rubrică apărută apoi în mai multe publicații.

Era un comentariu scurt, zilnic, despre o problemă politică a momentului, dublat de un desen satiric. A continuat întreg deceniul, încât acum autorul are material suficient pentru o cronică în mai multe volume. A apărut primul, despre anul 2000. Autorul ar dori să continue, seria urmând să aibă 11 volume. "Încep cu acest an, <<2000 - Schimbarea schimbării>>, chiar dacă mi s-ar putea reproșa că, tehnic, nu face parte din primul deceniu al mileniului. De ce îl includ? În primul rând pentru că așa vreau și nimeni nu mă poate împiedica. În al doilea, pentru că în el se pot descifra originile tendințelor și acțiunilor desfășurate pe parcursul următorilor. Este anul în care se creează premisele ciclului de alternanțe politice și în care se distilează proiectele politice valabile, care vor marca profilul românesc al deceniului. Dar, mai ales, anul în care intră în scenă un veritabil contingent de figuri noi, concomitent cu ieșirea unora de care, astăzi, practic nu ne mai aducem aminte."

Cuvânt-înainte de Adrian Cioroianu.


Două radiografii subiective - Balcanii și Europa

Personalitate multiplă, ziarist, om de televiziune, caricaturist și, înainte de toate, om de spirit, Octavian Andronic tipărește la Editura „SemnE”, prin intermediul Fundației „AlegRO”, două volume de publicistică dedicate prezenței publice – și nu numai – a doi oameni politici care cu siguranță vor marca evoluția post-comunistă a României.

Primul volum este apărut în 2009 și cuprinde publicistica lui Octavian Andronic referitoare la un singur subiect. Subiectul este incitant, delicat și stânjenitor în anumite privințe. Este delicat deoarece privește faptele politice și nu numai ale unui personaj aflat departe de încheierea carierei sale publice, este incitant deoarece jocul cu focul are această caracteristică, iar domnul Andronic știe ce riscuri își asumă, însă el doar bănuiește consecințele riscului asumat și, în fine, este stânjenitor deoarece, în ciuda adevărului, talentului și spiritului conținut, textele interesează, distrează, dar nu corijează. Este firesc, deoarece ele aparțin virtualului, în vreme ce subiectul se află într-o continuă competiție cu realul.

Articolele despre faptele politice – și nu doar – ale omului politic Traian Băsescu, risipite între ianuarie 2001 și mai 2009, devin, între coperțile cărții intitulate „B de la Băsescu”, o cronică minuțioasă a paradoxului românesc de azi. Este un paradox multiplu și sigur una dintre dimensiunile sale este cea iscată de plăcerea de a fi înșelat. Domnul Octavian Andronic nu este dintre cei care se lasă păcăliți. Și cu atât mai puțin are o bucurie atunci când detectează undele de simpatie ale păcăliților, care învăluie într-o lumină aurorală, glorioasă am putea spune, pe cei ce știu să mintă frumos. Având o experiență de două decenii de reporter de teren, Octavian Andronic nu are cum să piardă contactul cu realitatea, iar observațiile sale sunt de bun simț și de o dezarmantă simplitate și sinceritate. Ceea ce le dă o dimensiune specială, am putea spune – dincolo de fizicitatea realității – este scepticismul bine temperat, specific proteiformelor exprimări ale lui Octavian Andronic. După ce citești acest volum de viață trăită treaz, îți vine să spui că nu toată lumea doarme.

Cel de-al doilea volum, în ordine cronologică doar, „I de la Iliescu”, are un cu totul alt subiect – viața politică a celui mai important om politic din România post-decembristă. Cartea cuprinde, pe lângă articole, o serie întreagă de interviuri și discuții cu domnul Ion Iliescu. Este același Octavian Andronic, inteligent, uneori ironic, iscoditor și mereu partizanul adevărului, dar materia este alta. Zona subiectelor abordate nu ține de periferia socială, ci chiar de calea maestră. De la problemele iscate în decembrie 1989 la cele apărute odată cu încercarea de lovitură de stat de la Moscova, de la principiile democrației la practica ei, Octavian Andronic este un interlocutor sau un analist cu totul responsabil, simpatizează dar nu lingușește, ironizează dar nu ia peste picior, critică și așteaptă răspuns.

Poate ar mai trebui adăugat și faptul că, uneori, valorosul om politic a acordat încredere unor oameni care nu o meritau și care, în consecință, au trezit nedumeriri cu privire la actul politic. Fără a fi un volum omagial – apare în momentul împlinirii a 80 de ani de viață ai domnului Ion Iliescu – cartea este un frumos omagiu, cinstit și plin de căldură sufletească. Fără nicio îndoială, viitorii istorici dedicați perioadei acesteia, atât de frământate, din existența statului român, vor găsi în carte ceea ce le este absolut necesar – argumente.

Aceste două volume au ceva în comun, dar diferă foarte mult. Sunt ca două mesaje scrise în același cod. Două mesaje diferite privind aceeași lume – lumea politică românească din ultimii douăzeci de ani, privită cu aceeași unitate de măsură, cu aceeași acuitate, prin același cod al moralei și eticii. Acesta este Octavian Andronic, un om care ține la principiile sale, principii care se regăsesc sub un singur termen în orice dicționar: bunul simț.

  
[ Înapoi la Dicționar politic | Index secțiuni ]
Page created in 0.14497089385986 seconds.