Simpozionul "Editorialul de presă, instrument de lucru pentru istorici"

(7322 cuvinte în acest text)
(1258 afișări)  Tipărire

Dublu eveniment la Casa Titulescu: lansare de carte ("Anul 2002 – Capitalismul de cumetrie" de Octavian Andronic) și simpozion ("Editorialul de presă, instrument de lucru pentru istorici")

Cu prilejul lansării celui de-al treilea volum din seria "Cronologia comentată a mileniului 3: Anul 2002 – "Capitalismul de cumetrie", Fundația AlegRO, în colaborare cu Fundația Europeană Titulescu au organizat un dublu eveniment, găzduit de Casa Titulescu. 10 personalități de prim rang ale vieții publice, politicieni și intelectuali de calibru, au glosat pe marginea unei teme de actualitate: în ce măsură editorialul de presă poate constitui un instrument de lucru pentru istorici, în reconstituirea cadrului în care evoluează societatea românească în peisajul agitat al tranziției de la totalitarism la democrație?

Și-au dat concursul la acest veritabil eveniment cultural Ion Iliescu, Răzvan Theodorescu, George Potra, Octavian Știreanu, Adrian Cioroianu, Florin Rotaru, Gilda Lazăr, Dan Mihalache, Neagu Udroiu și Octavian Andronic.

G. Potra: Doamnelor și domnilor, avem plăcerea de a asculta un eminent coleg, un om care urmărește fenomenul politic, viața politică românească și nu doar, un om înzestrat pentru scris, un om care are forța de a analiza acest domeniu și un om care face acest exercițiu de mai mult de 40 de ani. Cei care țineți un jurnal știți cât de greu e să faci așa ceva zilnic. Făcând concurență cu tine însuți, fiind nemulțumit de tine însuți, fiindu-ți frică de primirea sau neprimirea acceptului public, nemulțumit întotdeauna de ce ai făcut, odată ce ai câștigat un loc simți o presiune asupra ta, publicul te așteaptă, angajamentele pe care le ai față de un trust de presă, de un patron de presă. Sunteți de acord cu mine, cei care l-ați urmărit că dl Andronic, că este un om foarte echilibrat. ... De 20 și ceva de ani îl citim ca pe un autor cu puncte de vedere echilibrate. Îmi permit să spun că domnul Andronic este un cronicar modern. Nu sunteți prima dată aici, domnule Andronic, ați fost primit nu doar cu prețuire, nu doar cu cordialitate și ospitalitate, nu doar cu căldură, ci și cu dorința de a vă revedea. Lucrările dvs. au trezit interes, inclusiv acea suită dedicată liderilor politici ai României, Băsescu, Iliescu și Năstase. Înainte de a-l ruga pe dl Octavian Știreanu să modereze acest simpozion, vreau să vă asigur cu toată onestitatea că volumul pe care-l lansează autorul este o lectură interesantă, vă permite să vă rememorați momente de satisfacție și de insatisfacție, veți vedea câte lucruri ar fi putut să fie altfel, dacă observațiile judicioase, de bun simț ar fi fost citite fără reținere. Dl Andronic scrie frumos, scrie românește, într-o curată limbă română. Și în spiritul celor care au scris puțin, rămâne pentru mine o invidie permanentă pentru că în puține cuvinte reușește să spună multe. Nu întâmplător l-am rugat pe dl Știreanu să modereze. Știu – nu este potrivit să spun - sunt puțini cei care au cutezat acest exercițiu de a scrie în fiecare zi. Mă plec în fața domniilor voastre, cu sfiiciune, mă bucur că sunteți aici și că toată această manifestare în prezența dvs., dle Iliescu, este un respect pentru presă și facem acest lucru într-un moment în care văd că se pierde respectul pentru presă. Este momentul când parcugem niște riscuri și nu știm ce ne rezervă viitorul. Oricum, important e faptul că vorbim aici, la Casa lui Titulescu, un om care a iubit presa și care atunci când și-a început mandatul a spus: eu vă sunt dator și aș vrea să pot să fac în fiecare săptămână o conferință de presă pentru că dvs. duceți întregul meu mesaj spre opinia publică. Vă salutăm, dle președinte și vă mulțumim că sunteți aici și dau cuvântul colegului Știreanu.

O. Știreanu: Este o onoare pentru mine să fiu amfitrionul și, cumva, mediatorul ideilor dvs. Totodată, este o obligație de politețe să vă mulțumesc pentru disponibilitatea de timp și disponibilitatea spirituală de a fi prezenți aici și mă aliniez dlui prof. Potra și spun că prezența dvs., a atâtor personalități, astăzi, la Fundația Titulescu, semnifică și un respect față de presă, față de cei care fac această profesie cu multă responsabilitate și devoțiune, și e o perioadă în care se înregistrează o nouă acută în privința statutului presei românești și, totodată, subliniez și flexibilitatea spirituală deosebită a Fundației de a aborda un portofoliu larg de teme, de la subtilitățile de ordin diplomatic ale politicii externe, observațiile de filigran care se fac în acest templu, până la abordări directe legate de presă, de realitatea așa cum este ea reflectată de presă. Această disponibilitate a Fundației denotă modernitatea ei și permanenta ancorare a acestei instituții non-guvernamentale în realitatea care ne înconjoară. O să îl rog pe Octavian Andronic să prezinte pe scurt acest al treilea volum din "Cronologia comentată a mileniului 3" și îl întreb când are de gând să se oprească. Apoi, îl rog pe dl președinte Ion Iliescu să explice motivația pentru care a consimțit să scrie prefața la acest volum, al treilea, și o să fiu foarte atent la observațiile dânsului, mai ales că și eu l-am rugat pe dl Iliescu să scrie prefața la un volum de-al meu – fiind invidios pozitiv pe Ando – în care adun editorialele apărute în ziarul AZI, unde am scris trei ani și jumătate zi de zi, pentru că e un exercițiu de chirurg, de romancier, apoi o să-l rog pe dl acad. Răzvan Theodorescu să facă trecerea de la faptul concret al apariției acestei cărți la tema care este asociată acestui eveniment publicistic, și anume o deschidere spre măsura în care editorialul de presă poate să reprezinte un instrument de lucru pentru istorici. Aici sunt iluștri slujitori ai acestei discipline științifice, a istoriei și cred că o privire dinspre această profesiune către presă ar fi de folos tuturor ziariștilor prezenți în sală. Ce înseamnă editorialul din presă astăzi, pentru că fiecare blog poate să conțină un editorial?

O. Andronic: Mulțumesc, stimate și distinse coleg pentru introducerea făcută. Nedispunând de ușurința pe care o are Tavi Știreanu de a vorbi direct, eu mi-am notat cele câteva gînduri pe care vreau să vi le împărtășesc și am să vă cer permisiunea să acceptați acest mod de prezentare.

"În primul rând, aș vrea să explic de ce m-am apucat de această întreprindere, obositoare și costisitoare în același timp: 10 – de fapt 11 volume – de scos pe cât de repede îmi permit resursele. Explicația constă într-o oportunitate: angajamente profesionale au făcut ca, începând din 1999, să scriu zilnic câte un editorial inspirat de actualitatea politică și socială. Făcusem asta și înainte, dar nu cu regularitatea impusă de un contract ferm. Am constatat că în acest fel am acoperit, practic, intervalul primului deceniu al noului mileniu. Aceasta este prima explicație. Cea de-a doua: prin anii '96-'97, pe când încă mai conduceam ziarul Libertatea – seria de dinaintea tranzacției cu grupul Ringier – am avut intenția de a face o retrospectivă a primilor ani de presă liberă, independentă. Am luat colecțiile ziarului, le-am răsfoit și am făcut o constatare dezamăgitoare: cel puțin pentru anii '90 și '91 nu se putea face o trecere în revistă a evenimentelor propriu-zise. Pentru că ziarul Libertatea – la fel ca toate celelalte – era copleșit de emoționalitate. Se scria mult și cu simțire despre toată gama de trăiri pe care le generau niște evenimente pe care nimeni nu se mai obosea să le și consemneze. Erau prea bine cunoscute, prea de la sine înțelese. Importantă era atitudinea – nu doar pentru jurnaliști, ci și pentru cititori. Aceștia din urmă citeau ziarele din dorința de a-și confrunta propriile opinii cu cele ale gazetarilor. Acolo unde coincideau, se nășteau cele mai calde adeziuni și aprecieri. Cei doi poli ai jurnalisticii – informația și comentariul – s-au cristalizat relativ târziu în presa românească, nici până astăzi distincția nefiind tranșată într-un mod prea clar.

Pornind de la această constatare am încercat, atunci când m-am angajat în realizarea comentariului cotidian (probabil primul de tip sindicalizat din presa românească - în unele perioade "punctul pe Y" era preluat de câte 7-8 publicații din București și din țară) să păstrez o legătură cât mai clară între evenimentele pe care le evocam și natura comentariilor. Acest lucru mi-a permis să cred că din cele trei volume de "Cronologie comentată a mileniului 3" apărute (cel de-al patrulea este în acest moment sub tipar) cercetătorul sau "persoana fizică" propriu-zisă care dorește să rememoreze succesiunea evenimentelor dintr-o anumită perioadă poate să se bazeze pe consemnările mele. De aici a decurs și ideea organizării acestui simpozion, la sugestia domnului Ion Iliescu, care a avut amabilitatea și disponibilitatea de a prefața ultimul volum pe care îl lansez astăzi. Se află, la această masă, persoane față de care nutresc o deosebită stimă, a căror competențe și expertiză în domeniu sunt unanim recunoscute. Domniile lor pot pune mai bine decât oricine altcineva în evidență modul și condițiile în care comentariul de presă poate fi un instrument de lucru pentru istorici. Pot spune cum și în ce măsură se poate desprinde din noianul de producții gazetărești filonul de autenticitate și credibilitate necesar reconstituirii unei imagini cât mai veridice a timpului pe care-l parcurgem. Sau, pur și simplu, dacă se poate conta, din punct de vedere istoric, pe izvorul, adeseori contradictoriu și contestabil, al presei.

N-aș încheia înainte să menționez câteva lucruri: în primul rând, un demers de o asemenea amploare, lipsit evident de scop lucrativ, n-ar fi fost posibil fără o susținere, pe cât de generoasă, pe atât de dezinteresată, din partea unuia dintre cei mai importanți sponsori culturali ai momentului: compania JTI. Deasemenea, datorez recunoștință editorului Ștefan Dulu și editurii SEMNE care au produs volumele la un nivel de calitate superior costurilor. Fără sprijinul direct al colegilor de la Fundație nu m-aș fi încadrat, poate, în răgazul de timp pe care l-am estimat pentru definitivarea proiectului. Și nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care m-au încurajat și m-au sprijinit direct prin prefețele volumelor, dintre care trei – Adrian Cioroianu, Ion Iliescu și Dan Mihalache – sunt de față, în timp ce cel de-al patrulea – Adrian Năstase – absentează în mod cu totul și cu totul nejustificat. Exprimându-mi speranța că vom putea fi împreună la fiecare dintre lansările care urmează până la finele proiectului, vă dau, cu recunoștință, cuvântul."

O. Știreanu: Mulțumim, am înțeles proiectele, motivațiile acestor proiecte ale lui Octavian Andronic. O să-l rog pe dl președinte să facă o explicitare a acestei sintagme faimoase, "Capitalismul de cumetrie", care a făcut carieră publică de la momentul lansării ei și până în zilele noastre. Vă rog, dle președinte.

I. Iliescu: În primul rând, am salutat ideea pe care a avut-o Octavian Andronic de a aduna în volume cronicile sale, pentru că eu l-am apreciat chiar de la început ca ziaristul care s-a ancorat imediat, de fapt el este chiar cel care a fondat primul ziar liber "Libertatea" și apoi a continuat să fie, consecvent, unul dintre cronicarii care au urmărit cu atenție întregul eveniment românesc așa încât scrierile sale, aceste selecții de presă, sunt realmente o cronică a vieții noastre politice. De aceea, am încercat și acest modest cuvânt introductiv la volum, care cred că este o reflectare fidelă a acestui timp care analizează anul 2002, inclusiv sintagma la care se referea Știreanu, "capitalismul de cumetrie". Era o dispută atunci între noi și am spus-o și public, într-o prezentare mai amplă în fața Parlamentului României. Fenomen care cred că continuă. O expresie a caracateristicilor acestei societăți, deci dacă vreți să ne raportăm la un Caragiale al secolului 19, poate să apară și un Caragiale al secolului nostru, iar Andronic este unul dintre cei care concură la această operațiune, pentru a dezvălui aceste năravuri pătrunse profund în mentalitatea membrilor societății noastre. Deci, am salutat această apariție și cred că ea oferă o lectură interesantă pentru cei care vor să cunoască îndeaproape fenomenele și viața societății românești în această perioadă. Și eu sunt curios să văd dezvoltându-se acest proiect în volumele următoare, care pot să constituie în sine o cronică amplă a societății românești din prima decadă a secolului nostru.

O. Știreanu: Vă mulțumesc, dle președinte pentru prezentarea făcută. O să-l rog pe dl acad. Răzvan Theodorescu să facă trecerea de la lansarea de carte la tema simpozionului. Aș fi curios să știm în ce măsură crede domnia sa că istoricii de astăzi se pot baza pe presă, în ce măsură aceasta poate să fie credibilă, astfel încât imaginea unei anumite perioade să fie cât mai fidelă cu percepțiile generațiilor următoare.

Acad. Răzvan Theodorescu: Mulțumesc pentru invitație. Într-adevăr, istoria românească foarte recentă are în permanențele ei o realitate a continuității pe care acest volum al dlui Andronic o subliniază convingător. Editorialul de presă la dispoziția istoricilor. Ai zice că istoricii construiesc imagini ale trecutului pe baza acestor editoriale. Cu respect atrag atenția că, într-adevăr, istoria prezentă a României poate fi refăcută și pe baza editorialelor dlui Andronic. Atunci, din 2002, la 12 ani diferență, am găsit similitudini cutremurătoare și interesante. Acele reveniri istorice. Nu l-am bănuit pe președintele Iliescu de capacitatea de a găsi sintagme care spun tot, până la "Capitalismul de cumetrie" și "prostănac" – acele etichete lexicale ale dlui Iliescu, în cazul unui om sau în cazul unui fenomen. Am urmărit cu mare interes aceste editoriale pentru că am făcut parte din echipa guvernamentală a omului căruia, pe drept cuvânt, Octavian Andronic îi aduce un omagiu prin ceea ce a spus. Absentul de astăzi, Adrian Năstase este, într-un fel, eroul acestei cărți, alături de președintele Iliescu și nu întâmplător. A fost anul NATO, cu asta se termină editorialul din 31 decembrie. A fost anul în care PDSR-ul era majoritar în fața unei Opoziții în care singura voce era cea a primarului Traian Băsescu. Mi-am notat câteva titluri: "Baroni transpartinici", "Gazetarii la bulău", "Istorii liberale", "Epoca Stoica- Stolojan". Istorii care continuă... "Erorile sistemului electoral", "Pescuitul în ape tulburi" cu dl Voiculescu - o spun public și am spus-o și la televizor, eu cu acest personaj exotic nu mă voi împăca. Ce frumos ați scris, dle Andronic despre George Becali când nici nu bănuiam că respectivul domn va face o carieră, și profilul lui Traian Băsescu, cu școala cea dură a porturilor și a mării. Noi ne-am obișnuit cu marea, dar cu porturile mai puțin. Greșelile – pentru că Armaghedonul nu a fost o poveste foarte inteligentă – prefecții și consilierii destul de terni pe care îi aveam, nu toți, dar erau. Important este faptul că în 2002, ca și 2003, 2004, România avea doi lideri importanți care rămân și acum: Ion Iliescu și Adrian Năstase. Noi acum nu mai avem lideri, ne place sau nu – ăsta-i punctul meu de vedere - avem conducători de partide, băieți de ispravă, avem băieți de mingi, băieți de serviciu (sau servicii), dar noi nu mai avem un lider politic. Acest moment e surprins foarte bine. Dl Andronic nu știa pe atunci tot ce se va întâmpla. Știa însă că dl Iliescu nu va mai continua să fie președinte și mulți dintre noi vorbeau despre epoca post Iliescu. Nimeni nu-și închipuia că lucrurile vor arăta așa. Nimeni nu se gândea că portul sau marea vor avea emanația pe care a avut-o. Toți ne gândeam la o normalitate – "o zodie a Delfinului" - doi oameni politici de prim plan care se succed. N-a fost așa pentru că Romania are o marotă istorică, pentru că două partide importante din România și-au decapitat doi președinți care au fost și prim-miniștri și au adus în locul lor băieți de ispravă sau băieți de mingi. "Elogiul normalității" – în cazul dlui Iliescu, căruia i s-au reproșat de atâtea ori temporizări. I s-a reproșat că a închis totul și a acceptat uneori corupția. N-am să uit niciodată, am participat la o întâlnire la Snagov, cel care a găsit sintagma "capitalismul de cumetrie" le-a vorbit baronilor PDSR-ului, le-a vorbit miniștrilor, celor care erau în sală despre marile erori care se fac în materie de corupție. Știți care a fost răspunsul? Murmur în sală. Nu era unul sau doi. Era un murmur de dezaprobare a celui care a creat acest partid și care era președitnele României. Mai mult nu putea să facă. Deci, a fost un om normal din acest punct de vedere, dar dacă partidul a intrat în aprilie 2005 în faimoasa lui decădere din care a ieșit câștigătoare echipa mai tânără – atât cât a putut să iasă - s-a datorat acelei poziții. Ion Iliescu a încercat să le țină piept. Se vorbește în carte, la un moment dat, de politica externă. Țin minte un drum de trei zile, alături de dl președinte, la Strasbourg, Bruxelles și la sfârșit o întâlnire cu cei care reprezantau NATO și acolo îți puteai da seama ce înseamnă politica externă a României și aș putea spune că era o continuare față de politica externă bună de pe vremea lui Ceaușescu pe care, acum, o aruncăm prea ușor la gunoi. S-au făcut multe prostii de pe urma cărora am suferit toți. Exista un nivel la care Ion Iliescu personal crea un respect pentru România, pe care acum nu-l mai avem. Are dl Andronic un foarte frumos editorial al "Duminicii orbului", la o aniversare de 20 mai, când am avut șansa să conduc Televiziuna Română . Noi n-am avut în România o întâlnire a candidaților la președinție ca aceea de la 17 mai, țineți minte? Ion Rațiu, Radu Câmpeanu și Ion Iliescu. Noi nu am mai avut așa ceva de atunci. Și tot ceea ce spuneți dvs. despre acel 20 mai, nu face parte din istoria care se poate repeta. Nu știu când o să apară ceva similar și închei cu personajul mereu prezent: Adrian Năstase. Nu obosesc să spun în toate intervențiile mele că Adrian Năstase rămâne importantul om politic al acestui ceas. Nu știu când va reveni între noi. Îndrăznesc să spun că nici nu știu cât de bucuros este USL-ul de revenirea unui lider ca Adrian Năstase. Octavian Andronic spune cu o savoare deosebită despre tânărul Ponta: Adrian Năstase trimite o clasă politică fără liceu direct la facultate. Și la tot ce este pozitiv, este recunoscută întotdeauna partea lui Adrian Năstase.
Și de unde să știți ce se va întâmpla cu acest admirabil om de stat, Adrian Năstase?! Editorialele lui Octavian Andronic sunt un elogiu adus acestui cel mai important prim-ministru postdecembrist al României și celui care, alături de Ion Iliescu – dincolo de neînțelegeri, căci sunt generații diferite - a format o echipă. Adevăratul tandem creat de dl Ion Iliescu nu a fost cu Petre Roman, ci cu Adrian Năstase. Acela dă sensul unei întregi guvernări și mă gândesc la ea cu nostalgie. M-ați făcut nostalgic. Editorialul de presă din 2002 este valabil, în mare parte, după 11 ani. Asta este concluzia mea. Și oameni care scriau precum dl Andronic sunt necesari în continuare. În concluzie, istoria românească se repetă. Mai puțin liderii. Într-un deceniu nu e ușor să se mai nască un lider politic – din ce vezi cu ochiul liber. Asta e deosebirea față de 2002. Vă mulțumesc.

Octavian Andronic: De altfel, evocarea pe care ați făcut-o îmi dă prilejul să menționez faptul că am primit în urmă cu o jumătate de oră, prin bunăvoința fiului său, Andrei, ultimul volum scris de Adrian Năstase în intervalul cînd nu s-a aflat printre noi. Este vorba de "Reprezentarea României la UE în contextul reglementărilor interne și europene". Aștept cu nerăbdare să o citesc și am ținut să o menționez cu acest prilej.

O. Știreanu: Mulțumim, dle academician. Vă mulțumim pentru referirea remarcabilă la personalitatea lui Adrian Năstase pe care ați făcut-o. Dl prof. Potra are de făcut un anunț.

G. Potra: Dl Andronic mi- a adus o carte care arată că, de fapt, nu trebuie să punem un scaun liber, pentru că Adrian Năstase este prezent. Chiar dacă se confirmă că cei care fac afirmația că acest spațiu nu este frecventabil și care dădeau buzna peste Adrian Năstase, au declarat acum că acest spațiu nu este frecventabil. Acum, unii care îi datorează prea mult, mulți oameni consideră că nu e bine să discutăm despre Năstase. Și că nu e bine că avem această fundație. Tot în legătură cu prietenul și colegul Adrian Năstase, pe data de 9 februarie 2013 se lansează alte două volume. Această lansare va avea loc la Muzeul Hărților Vechi. Intrarea liberă. Se dorește să vină oamenii de bună credință și de bun simț. Vă așteptăm acolo. Această carte, evocată de colegul Andronic, la începutul săptămânii viitoare va fi pusă în vânzare în librării. Mulțumesc cu precădere acad. Răzvan Teodorescu, omului care arată că putem să depășim momentele acestea de decădere morală sau că mai avem putere să nu decădem toți moral. Vă mulțumesc.

O. Știreanu: Continuăm. O invităm pe dna Gilda Lazăr, ziarist redutabil să facă referire și la carte, dumneaei poate avea o distanță critică față de ceea ce se întâmplă acum în presă, în a vedea spectacolul de astăzi al presei și cred că această distanță în timp, de două decenii, îi oferă posibilitatea de a face recurs la obiectivitate.

G. Lazăr: Mulțumesc Octavian Știreanu, mulțumesc Octavian Andronic. Mă bucur să fiu aici pentru că, într-o perspectivă "clasică", eu aș reprezenta "cealaltă parte" a presei, pe când Octavian Andronic reprezintă o "anumită parte" a presei. Marea diferență între atunci și acum este că presa era a noastră, a jurnaliștilor. Existau convingeri de stânga sau de dreapta, dar erau convingeri reale, asumate, exista aciditate și exista umor, ironie, satiră. Nu exista isterie și nu exista pagina "a-5-a" păcătoasă. Octavian Andronic aparținea unui întreg, venea din garda veche, iar eu aparțineam presei noi și a existat posibilitatea să ne abordăm și să ne reîntîlnim într-un mod civilizat și în afara presei. Între noi mai există și un exercițiu de admirație pentru faptul că a reușit să continue, că face presă de plăcere, că o face cu pasiune în continuare, în timp ce alții s-au retras sau nu și-au mai găsit locul. El a avut puterea să-și adune în volume texetele de atunci. Am încercat, la un moment dat și eu să fac acest exercițiu și am descoperit că multe dintre articolele mele din urmă cu 15 ani sau 20 de ani sunt încă valabile, teme publicabile pentru că sunt problemele rezultante ale trecutului care trenează. Octavian Andronic este un cronicar al timpului său și poate să-i inspire și pe alții, așa încât presa vremii, de stânga , de dreapta, de centru să poată să devină un izvor istoric... Octavian Andronic are un stil al său, personal, raportat la politic, la realitățile vieții – ceea ce nu este deloc ușor. În încheiere, mulțumesc pentru încredere, l-am sprijinit din tot sufletul pe dl Andronic așa cum am făcut-o și cu alți foști colegi dintre care unii, nu mai sunt printre noi.

O.Știreanu: Noi vă mulțumim. Prezența dvs. ne convinge cât de mult a pierdut presa din ceea ce au câștigat transnaționalele. Astfel de idei și aprecieri despre presa de astăzi sunt binevenite oricând. Îngăduiți-mi să salut prezența dlui profesor Cioroianu, prefațatorul primului volum care a deschis această serie și pe care o să-l rog să intervină, dar după ce dl profesor Rotaru va face o mediană între jurnalism și istorie.

Prof. Florin Rotaru: Dacă ar fi în ordinea lucrurilor de aici, eu ar trebui să vă contrariez, astfel încât dacă dl Cioroianu nu a reușit încă să se aclimatizeze, o să vorbesc eu. Aș vrea să vă spun că profesia mea nu îmi permite să vorbesc decât în baza unor documente. Anul trecut în februarie, la Paris, întreaga lume bibliotărească ne-am întâlnit și a fost declarat - România participă cum participă, cu atitudine din asta mai mult haiducească - Anul digitalității presei - pentru că întreaga intelectualitate, mai ales istoricii, au spus că atunci când vom avea digitalizată presa, se va rescrie istoria întregii Românii. Deci, cu editorialul de azi care este efemerul de mâine ne aflăm în fața unei noi provocări, ceea ce de 200 de ani aruncăm la coșul de gunoi devine pentru prima dată document fundamental al istoriei. Ar fi prima atitudine a mea, prin care cred că vă contrazic; a doua - aș vrea să vorbesc despre starea de lucruri din România. E o datorie de conștiință. Eu aveam pregătită o comunicare, dar îmi dau seama că sunt în afara spiritului acestei reuniuni. În momentul de față în România nu numai că nu se discută, dar nu există nici măcar intenția de a realiza această arhivă digitală, nu vorbesc de presa pe suport de hârtie... Vreau să vă spun că situația noastră, de fapt istoria noastră în acest domeniu, este catastrofală. Vreau să vă spun că suntem pe marginea prăpastiei. Nu știu situația din Albania sau din Bulgaria, dar 60 la sută din periodicele în limba română sunt într-un singur exemplar la Biblioteca Academiei Române. Arată într-o stare jalnică, nu mai pot fi reconstituite. Dacă aș publica acest document, vă spun că noi nu am mai fi pe harta culturală a lumii. Prezint numai situația ziarului Timpul. Dacă de poetul nostru național avem grijă cum avem, ce să ne mai mirăm de restul? Există un singur om din această țară – și vă rog să mă scoateți din România să pot să reconstitui 90 la sută din ce este pierdut - este vorba de dl Vatamaniuc căruia nu i s-a permis să mai stea în București și sper să reușesc împreună cu domnia sa să plec prin țară și să reconstituim măcar o parte din ziarul Timpul de pe vremea lui Eminescu. Să vă spun ce se petrece în ultimii 5 ani. Au apărut multe cotidiane care din cauza situației financiare nu mai pot să supraviețuiască pe suport hârtie, ci doar pe internet. Nu există în România instituție care să arhiveze presa, în format electronic, nici emisiunile de radio nu le arhivează nimeni, la tv la fel. Dacă vreau un articol din Gândul de acum cinci ani nimeni nu mi-l poate da. Dacă vom merge așa, în următorii 20 de ani, asta e tragedia din țara asta. Din ce discut cu specialiștii, vom fi socotiți o națiune legumă fără trecut. Nu este cazul aici să vă spun ce trebuie făcut în țara asta, ce legi trebuie modificate. Eu îi sunt recunoscător aici dlui Octavian Andronic pentru că aparține nobilimii presei din România. Echilibrat, responsabil de profesia sa, un om care se gândește la viitorul națiunii. Mi-a dat posibilitatea să iau acest cuvânt... Vă imaginați, nu pot să scriu, în străinătate, în Franța o să-mi apară un studiu, nu o să spun ce se întâmplă în România, am speranță că am putea să îndreptăm acestă situație catastrofală în care ne aflăm. Nu pot să uit că, fiind înțeles în 2001de ministrul Culturii de atunci, Răzvan Theodorescu, de primul ministru Adrian Năstase, de președintele României de atunci, Ion Iliescu am introdus în bugetul Ministerului Culturii expres capitolul pentru biblioteca virtuală. Vă mulțumesc că v-ați amintit de personalitatea lui Adrian Năstase. Aș vrea să vă spun că pe data de 11 februarie va fi cea mai fericită zi din viața mea, când la Cinema Studio, la 17.30, ambasadorul Rusiei va citi ordinul prin care președintele Putin îmi acordă cel mai înalt ordin cultural al Rusiei – medalia "Pușkin". Aș fi vrut să fie acolo, lângă mine, prietenul Adrian Năstase. Vă mulțumesc foarte mult.

O. Știreanu: Vă mulțumim, dle profesor. Intervenția dvs. a avut elemente tulburătoare. Efemerul devine un instrument... Este cel mai frumos omagiu care poate fi adus jurnalistului. Vă prezint un volum apărut în toamna anului trecut, "Istoria jurnalismului din România", enciclopedie cronologică coordonată de un pasionat al istoriei din România, condusă de prof. Radu de la Cluj. Am lucrat împreună cu vreo 150 de colegi. Este pentru prima dată când se realizează o imagine sintetică a ceea ce reprezintă presa românească de la începuturile ei. Sunt citate aici peste 18.000 de publicații, agenții de știri și sunt amintiți 34.000 de jurnaliști. O mărturie a ceea ce înseamnă această profesiune pentru România și pentru spiritualitatea românească, iar problema digitalizării va fi mai acută acum când explozia informatizării este practic de nestăpânit. Eu cred că în sală se află oameni care au sensibilitate față de domeniu. Am să-l rog pe Ionuț Vulpescu, prezent în sală, deputat, să susțină în Parlament un proiect legat de digitalizarea presei. E păcat ca preocupările dvs. să nu fie valorificate. Îl rog acum pe dl prof. Cioroianu să se înscrie în această dezbatere care pornește de la o serie al cărei prim volum a fost prefațat de domnia sa și sfârșește cu problemele actuale ale presei noastre.

Adrian Cioroianu: Mulțumesc, dle Știreanu. Îmi cer scuze pentru întârziere, am avut un examen cu studenții de la Facultatea de Istorie. Și am făcut o constatare. Ei nu mai știu să citeze. De citit citesc, nu spun nu. Această poveste a internetului, a site-urilor de internet pe care le inserează în lucrări - și asta îmi dă ocazia să deschid un subiect: mie nu mi-e deloc clar în ce măsură Internetul este o binecuvântare, dimpotrivă, este un blestem pentru informație. Uneori sunt mai tentat să spun că e un blestem, pentru că uneori acutizează informația, o depersonalizează. Primul paradox ține de această civilizație a internetului, al doilea nu știu cum se face că la noi presa – cea scrisă – pentru că, permiteți-mi să vă spun, presa scrisă poate să fie un instrument de lucru pentru istorici și a fost întotdeauna, respectul față de Timpul, de Albina, văd că deja sunt lucruri la care ne uităm ca la icoane. Asta mă face, dle profesor Rotaru, să cred că noi niciodată nu am fost foarte grijulii în a arhiva, chiar și din primele noastre publicații. Niciodată nu am excelat la acest capitol. Spuneam într-un articol că e o scădere și calitativă și cantitativă. Chiar și în rândul celor care supraviețuiesc a fost o scădere calitativă, nu vreau să îi acuz pe cei care fac astăzi presă, în special cei tineri, nu vreau să-i critic, dar pe de altă parte nu pot să nu-mi aduc aminte de talk-show-urile televizate ale dlui Andronic. Mi-aduc aminte de o dezbatere moderată de dânsul între Ion Iliescu și Emil Constantinescu. A fost un model de discuție, în ciuda tensiunilor politice. Dar nivelul discuției, maniera în care a fost condusă discuția, cu eleganță, aș vrea să-l căutați azi în dezbaterile televizate, astăzi, când miza este mult mai mică decât a fost atunci. Din acest motiv nu numai că am prefațat primul volum, dar îl admir pe dl Andronic pentru încăpățânarea cu care își strânge opera în volume. Astea cu siguranță vor fi documente istorice. A treia problemă pe care v-aș propune-o - stau și mă întreb dacă nu cumva este vorba de o boală a memoriei, eu nu vrea să zic că alte arhive din lume s-au păstrat mai bine, dar în momentul în care un site ar depăși New York Times-ul, asta ar fi o schimbare de cadru, de model în toată lumea occidentală. Presa scrisă își trage ultimele suflări, citeam că în Marea Britanie în următorii zece ani nu va mai exista presă scrisă. Marea Britanie, care adaugă titluri emblematice și nu numai în lumea de astăzi, nici un ziar nu mai are ambiția aceasta. Aparent, internetul oferă această șansă de a găsi acolo tot ce cauți. Dar găsim totul într-o disoluție atât de avansată, ceea ce este esențial în acest bombardament de informație. Un filosof, profesor american, spune că internetul categoric ne dă toate răspunsurile, dar până la urmă civilizația bibliotecilor este cea care te ajută să-ți pui întrebările. Cea care te ajută rămâne încă presa scrisă și, ca și dvs., nu pot decât să mă agăț de ideea că vom rămâne o minoritate care vom căuta o lume a revistelor pe care le apreciem și păstrăm nostalgia unei țări cu presă scrisă și a unui om care, vă spun deschis, citește și foarte puțină presă românească, din cauza faptului că acel card pe care îl avem în buzunare ne permite să facem abonamente la presă străină. Citesc cu mare plăcere săptămânalul Economist, dar regret perioada în care România avea o revistă de politică externă care se chema Lumea. Informația nu e totul. Poți găsi informații în orice site străin, dar uneori simt nevoia de a vedea o perspectivă românească a acestei informații sau o perspectivă a unor oameni cu care pot să stau de vorbă, dincolo de tradiția pe care noi o avem în editoriale de presă, gândiți-vă că Tavi Știreanu sau Tavi Andronic sau cei care mai sunt în activitate astăzi sunt la capătul unei tradiții care începe cu primele nume ale presei românești. Ce se va întâmpla cu această tradiție? N-aș putea să garantez că va putea fi dusă mai departe. Altfel nu am nici o încredere în transpunerea pe internet, mă gândesc la digitalizarea unor exemplare rarisime, dar altfel n-am încredere... Sunt ziare care au dispărut cu site cu tot. Munca de ani de zile dispare în neant. Poți să cauți și n-o vei găsi niciodată. Îl felicit pe Octavian Andronic pentru încăpățânare, n-am nici un fel de îndoială că în această toamnă sau la anul va tipări și "2003". În amintirea perioadei din adolescența mea politică, ca telespectator, n-am să uit eleganța cu care a condus acele memorabile dezbateri electorale din 1996. Dați-mi voie să citez, la întâmplare din volumul prezent: era în octombrie 2002 și spunea autorul: "Devine tot mai evident că orice va face Saddam – dacă-i va primi nu doar pe inspectorii ONU, ci și pe mamele și nepoții lor, nu doar pe la obiectivele unde se presupune că se fabrică arme de distrugere în masă, ci și în propriul său dormitor – Bush tot va declanșa atacul asupra Irakului". S-a întâmplat, dar în martie 2003. Vreau să spun că mi-aș dori să mai avem astfel de ziariști care să sugereze un lucru pe care numai un om educat, citit, cu simțul responsabilității ar putea da încredere. Nu-i vorba numai de complimente la persoană, ci de o generație excelentă de ziariști. Mi-aș dori să avem astăzi astfel de ziariști care să facă lumină într-un hățiș de informație care să arate o logică, astfel încât și eu să vin la întâlniri ale noastre în condițiile în care și studenților le va fi ușor să citeze surse credibile, pentru că altfel trăim într-o dictatură a informației care nu spune nimic.

O. Știreanu: V-ați apropiat foarte mult de lucrurile dureroase ale presei astăzi. Îmi place să cred că apariția internetului nu va desființa presa scrisă. Pentru că a fost semnalat ziarul Azi, îmi permit să vă relatez un efort redacțional pornit din aceeași nostalgie. Noi am încercat să sintetizăm 22 de ani ai acestui ziar în trei volume, dar am găsit de cuviință să lăsăm într-o bibliotecă mărturia acelor momente și le supunem încă odată tuturor judecăților posibile celor care au curaj să judece. Din această generație face parte și colegul nostru Dan Mihalache, jurnalist redutabil, în prezent analist și om politic...

Dan Mihalache: Este extrem de onorant pentru mine să-mi dea cuvântul omul care, acum 21 de ani, se uita lung la un tinerel care era pe jumătate decât este acum și a avut încredere să-l lase să scrie într- o zonă în care era mai mult spațiu de libertate, nu era atâta cenzură, sau nu era deloc cenzură, nu era atâta dictatură a interesului economic și cred că acolo s-au format câteva generații de ziariști talentați. După cum e foarte onorant pentru mine să vorbesc după dl președinte Ion Iliescu, de la care am avut de învățat foarte multe lucruri de-a lungul anilor în politică. Politică pe care am ales-o în detrimentul jurnalisticii. Dl Adrian Cioroianu foarte interesant a vorbit despre tendințe, a deschis o perspectivă foarte interesantă, a vorbit despre lucruri pe care le percepem cu toții. Există tendințe care se produc la nivel mondial: internetul, dispariția presei scrise, însă cred că peisajul trebuie completat cumva cu un anumit tip de gradare specific românesc. Și care nu ține doar de presă, ci ține de un ansamblu de elemente ale societății de la politică la lideri și care, sigur, e însoțit și de presă. La începutul fiecărui an mă întreabă cei abilitați dacă vreau un teanc de ziare, dacă vreau abonamente zilnice la ziare și am început să spun că nu mai vreau. Mi-amintesc cu nostalgie anii 90 când dimineața mă interesau câteva semnături care mi se păreau că dau direcție, opinie, interpretare, inclusiv pentru un om care părăsind presa a devenit analist politic, apoi politician. Pur și simplu primesc câteva reviste ale presei făcut de câteva instituții, pe care nu prea știu cum să le citesc. Cred că a scăzut și calitata editorialului politic, indiferent dacă el e publicat pe suport de hârtie sau pe net. Eu cred că România a creat un spațiu media foarte atipic în care am putea sesiza tendințe generale, și asta poate să fie o barieră în calea exploatării editorialului de presă ca instrument de lucru pentru istorici. În 2002, România părea să se așeze în normalitate. Instituțiile păreau mai solide, erau turbulențele de rigoare, dar era una din cauze. Când ne uităm la societatea românească vedem efecte care nu mai sunt foarte încurajatoare. România a mers din 2002 până acum spre normalitate. Am sentimentul că democrația s-a consolidat, am sentimentul că presa joacă un rol critic. Dar, cât timp presă mai există, există și sentimentul de manipulare. Urmează și cel de al patrulea volum al seriei - e o onoare pentru mine să-l prefațez - și cred că acele eforturi din acea vreme merită, pentru faptul că Octavian Andronic are un echilibru și un sistem de valori. Are un spirit critic și un veritabil simț intelectual și asta face ca radiografia sa zilnică asupra evenimentului politic să aibă valoarea de instrument istoric.

O. Știreanu: Mulțumesc, Dan pentru această abordare. Îl rog acum pe dl Neagu Udroiu să intervină în această dezbatere asupra subiectelor abordate aici și nu numai.

Neagu Udroiu: Inevitabil, plasarea mea la sfârșitul alfabetului îmi crează și astăzi dificultăți, dar am venit aici cu plăcere. Pe de o parte, avem aici o carte, un autor și avem acest simpozion care este pus în ecuația "editorialul și istoricul, ca posibil utilizator al acestuia". Dle Știreanu, nu am primit cartea decât astăzi, nu am citit-o, aștept cu încântare să o citesc, dar spre binele ambelor părți nu am stat azi noapte să o răsfoiesc, pe de altă parte cât îl privește pe autor îndrăznesc să-i adresez niște vorbe grele – pentru că se poartă – și încep prin a spune de ce mi se pare atât de bine plasat în lumea presei Octavian Andronic. El a avut o înclinație remarcabilă pentru munca de manager de presă, e adevărat, dânsul nu a inventat "fata de la pagina 5". A trebuit să așteptăm ca trustul Ringier să preia ziarul, ca să facă aceste lucruri "fundamentale" pentru existența noastră. În al doilea rând, Octavian Andronic este unul dintre condeiele remarcabile ale gazetăriei românești. Punctul 3: este un creion cu totul remarcabil și asta o știm de decenii încoace. Condeiul se îmbină atât de fericit cu creionul, încât face din el o personalitate atipică, plină de interes în presa noastră. Dar, i-aș mai spune dlui Andronic și câteva chestiuni pe care le observ eu în calitate de sociolog de ocazie. Pe de o parte, este de o onorabilitate ieșită din comun. Dl Andronic dovedește o fidelitate aproape condamnabilă singularizându-se prea tare. Fidelitatea în zilele noastre este un lucru rar. Marele câștig pentru definirea omului de ieșit în public. Dar ca și cum acestea nu ar fi de ajuns, dl Octavian Andronic este expresia unei loialități absolut entuziasmante. Toate aceste calități fac din Octavian Andronic un CINEVA din presa noastră. Eu nu știu unde vrea dânsul să ajungă, de la terminarea facultății până astăzi și cu ce ne-a propus și cu ce ne-a sprijinit. Cu editorialul mai este și altceva. Depinde cine scrie, ce cuprinde și cu ce se lasă. În tinerețea noastră gazetărească circulau tot felul de lucruri... cineva întreba o masă de ascultători interesați ce este editorialul? Răspunsul: bun sau prost, într-o caserolă sau în cealaltă. Dincolo de faptul că poate să treneze într-atât pentru ideea de gen, pentru că editorialul este un gen gazetăresc, ce zicem noi, ce zic cei de la Oxford, Cambridge, sunt minime diferențe, cei care se ocupă de aceste precizări au aceeași sursă or au convenit ce să vorbească între ei. Cei care doresc să se explice poziția autorului sau a publicației într-o problemă importantă a momentului. Cine scrie? Întotdeauna editorialul a aparținut numelor sonore. Aici intervine și altcineva. În presa americană există două identități diferite pentru editorial. Semnat, de regulă de redactorul șef și este editorialul zilei. Pe interior sunt selecționate niște coloane consacrate editorialului, dar reprezintă poziția ziarului în legătură cu acea problemă. Revenind: păi Eminescu tot ce scria era editorial și, la fel, Nicolae Iorga în Neamul Românesc, ce putea să fie decât editorial? Oameni politici au fost celebri prin scrisul lor, dar între războaie au fost nume care au pus editorialul la o statură imbatabilă. Vreau să spun că erau acolo oameni care, prin semnătură, imprimau o colecție de înțelesuri. Asta e suma de virtuți care vrea să intre în atenția contemporanilor. După 90 s-a creat o formă foarte ambițioasă a editorialelor, cu extrem de multă energie, eu cred că la ora actuală a scăzut atât de mult preocuparea pentru editorial să fie o piesă de șah încât ne întrebăm ce e de făcut. Andronic are șansa de a oferi, de a prelungi această lecție, pentru că sper să vadă și alții că totul e nu numai să scrii ci și să știi să scrii, unde lucrurile se măsoară cu foarte multă exigență. Eu îl rog ca următorul volum să mi-l dea mie să-l prefațez.

O. Știreanu: Avem rare ocazii să ascultăm asemenea demonstrații de erudiție. Și de subtilitate.

Ion Iliescu: Nu vreau să trag concluzii, nici nu e cazul. Câteva elemente aș vrea să punctez: felicit această întreprindere a lui Octavian Andronic, pentru interesul major generat de articolele sale, care fiecare punctează o idee, un concept. Adunarea în volume a analizelor prilejuite de evoluțiile de pe scena politică dintr-un anumit moment istoric este un adevărat eveniment de presă, de literatură și de cultură și cred că este un lucru bun că am avut prilejul să o facem. A doua chestiune, în legătură cu reducerea calității presei, ea reflectă reducerea calității dezbaterii politice din societate românească. Nu mai avem așa ceva. Asta e problema fundamentală care trebuie să-i preocupe pe toți. Aceasta reflectă o stare de fapt. Dacă vrem să ieșim din inerție trebuie să gândim ceva de acest fel. În al treilea rând, noi vrem, la Clubul de la București, să evocăm un moment istoric, se împlinesc anul acesta 120 de ani de social democrație organizată, de la crearea partidului, este un moment de istorie care arată că România s-a aflat în consonanță cu Europa în dezvoltarea sa politică. Va fi un moment de istorie care vorbește despre evenimentele societății românești într- un moment dat și vrem acest lucru să-l dezbatem și să facem un eveniment din această chestiune. Altminteri, vreau să apreciez această inițiativă a Fundației Titulescu de a aduce în atenție astfel de apariții care marchează existența unei vieți spirituale valoroase pe care trebuie să o întreținem.

Octavian Știreanu: Îl felicit pe Octavian Andronic pentru faptul că a creat ocazia de a ne reîntâlni. Îi urăm să recupereze decalajul, să scrie despre președinția lui Băsescu în perioada în care mai este președinte Băsescu. (6 februarie 2013)
  
[ Înapoi la Acțiuni | Index secțiuni ]
Page created in 0.16131496429443 seconds.