"Cronologia comentată" a lui Octavian Andronic a ajuns la al 4-lea volum!

(1620 cuvinte în acest text)
(1668 afișări)  Tipărire

La finele anului care a trecut, de sub teascurile tipografiei “SEMNE-ARTEMIS” și sub egida Fundației AlegRO a ieșit cel de-al 4-lea volum al “Cronologiei comentate a mileniului 3” a jurnalistului Octavian Andronic.


Demarată cu trei ani în urmă, seria își propune să readucă în actualitate evenimentele din primul deceniu al noului secol și mileniu, pe baza comentariilor publicate zilnic în această perioadă în mai multe publicații naționale. După volumele dedicate anilor 2000 (“Schimbarea schimbării”), 2001 (Zodia Delfinului), 2002 (“Capitalismul de cumetrie”), cel dedicat anului 2003 (“Separația palatelor”) pune sub lupa analistului evenimentele contradictorii și controversate care s-au petrecut la mijlocul guvernării social-democrate.


Volumul cuprinde, pe lângă cele peste 250 de articole, o cronologie a evenimentelor, un index de nume și o selecție a celor mai inspirate caricaturi cu tematică politică publicate de autor (sub genericul “ANDOgrafia zilei”) în aceeași perioadă.


Proiectul va continua cu apariția, în 2014, a altor două volume, dedicate anilor 2004 (Continuitate v/s alternanță) și 2005 (“Soluția imorală”), seria urmând a fi încheiată în 2016 – după cum declara autorul, care mai are și alte câteva proiecte publicistice, între care un volum dedicat corespondențelor jurnalistice internaționale și un altul de foiletoane satirice.



Numelor prestigioase care au cauționat seria prin prefațele volumelor apărute – Adrian Cioroianu, Adrian Năstase, Ion Iliescu – li se adaugă, la prezentul volum, cel al omului politic și jurnalistului Octavian Știreanu, al cărui “cuvânt înainte” vi-l oferim în continuare:


“Cartea Ahile și broasca Editoriale

Până să devină „a deceniilor„ sau „a secolelor”, cronologia mileniului pe care, auto-ironic, și-o propune Octavian Andronic, este compusă, deocamdată, din cronologii anuale. În interiorul acestora, determinantă nu este succesiunea în timp a evenimentelor – care ar justifica termenul de cronologie – ci relevanța lor ori semnificația pe care jurnalistul le-o acordă.

„Cronologiile comentate” ale lui Octavian Andronic, ajunse acum la al patrulea volum, nu sunt simple enumerări de evenimente, în ordinea defășurării acestora – așa cum se mai întâlnesc prin librării -, ci reflecții inedite asupra lor. În acest fel, „cronologiile” devin un fel de „metodologii” pentru înțelegerea a ceea ce s-a întâmplat mai semnificativ în perioada de timp respectivă.

Punând accentul pe comentariu și nu pe calendar, cartea nu este o culegere de evaluări post-factum asupra unor fapte sau evenimente, ci reprezintă chiar cronica acestora, scrisă în timp real. Autorul scrie, nu reconstituie. Comentariile sale prelungesc evenimentul, nu-l reînvie. Autorul nu-și ia răgazul judecăților posterioare, proprii scrierilor de natură istorică. Evaluările sale sunt făcute la cald, angajându-i pe loc spiritul de observație, capacitatea analitică și forța asociativă. „Cronologiile” lui Ando sunt simultan informație și comentariu, fapte și opinie. Evenimentele nu sunt doar consemnate jurnalistic, ci încadrate, corelate, asociate și interpretate în contexte mai largi. Gazetarul ne dezvăluie cu subtilitate și inteligență mai multe fațete ale subiectului respectiv decât arată factologia propriu-zisă.

De aici rezultă valoarea principală a cărții – și anume că nu este un jurnal cronologic, ci fresca unei epoci. Ando face gazetărie, nu istorie, dar o gazetărie ce poate fi de folos și istoriografilor de profesie, celor care scriu despre evenimente la suficient timp după consumarea și sedimentarea lor.

Partea cea mai suculentă a volumului este consacrată politicii. Este adevărat că jurnalismul lui Octavian Andronic are o rază lungă de acțiune – de la sport la media – dar politica reprezintă tema predilectă. Chiar dacă, în această privință, anul 2003 a fost unul generos, asta nu înseamnă că misiunea unui editorialist care scrie zilnic a fost mai ușoară. Problema selecției unui anume subiect dintr-o puzderie posibilă nu este deloc una simplă. Alegerea temei și a titlului exprimă, intrinsec, sistemul de valori al celui în cauză.

Andronic și-a ales, în general, temele relevante ale perioadei, astfel încât, citind întregul volum, oricine își poate face o imagine edificatoare despre ce preocupa și ce se întâmpla în România acelui an prelectoral. Ando acordă atenția cuvenită așezării dispozitivelor pentru lupta electorală ce avea să urmeze peste un an și evenimentelor legate de pregătirea campaniei: unificarea în PNL a ApR, UFD și PNL (C); crearea Alianței DA; semnarea Tratatului de aderare la NATO; finalizarea primului acord cu FMI, după 25 de ani; instituirea printr-o lege pesedistă, a declarației de avere; enunțarea, de către ministrul pesedist al Finanțelor de atunci, a ideii cotei unice de impozitare (consemnare care lămurește, astfel, paternitatea acestei idei); adoptarea Constituției; activarea politică și partizană a ambasadorului SUA de la acea dată și altele asemenea.

Dintre evenimentele internaționale ale perioade nu sunt omise extinderea UE de la 15 la 25 de membri; „trezirea Chinei” (cu un citat foarte actual al lui Napoleon despre marea putere asiatică); „tele-războiul secolului” din Irak („bătălia de la Saddamgrad” fiind pentru petrol, și nu pentru democrație, notează cu premoniție autorul); „revoluția de postav” de la Tbilisi etc.

Cartea se referă la cazuri, probleme, oameni, subiecte – de la nașterea mandatului prezidențial de 5 ani la dispariția misterioasă a livezii de la Dobroiești (explicabilă abia peste câțiva ani, prin piatra de temelie a China Town, pusă pe acele locuri!); de la descoperirea după decenii a unor români, victime în gulagurile din Kazahstan la manevrele de compromitere cărora i-a căzut victimă dr.Mircea Beuran, fost ministru al Sănătății; de la observația că, la modul propriu, „Iliescu stă cu Regele la masă” la un remember Pacepa, după trei decenii de la trădarea acestuia; de la lepădarea de Tokes a UDMR la repatrierea rămășițelor pământești ale lui Carol al II-lea.

În editorialele sale, Octavian Andronic pleacă de la fapt și ajunge la idee, așa cum, în „andografiile” sale, Ando pleacă de la idee și ajunge la grafică satirică. Pe toate aceste trasee ale creației jurnalistice, îl însoțește un ascuțit spirit de observație și un irepresibil simț al umorului, care fac parte din natura și felul de a fi al lui Ando. În tot ce scrie, autorul arată că este atent la tot – replici, gesturi, apelative, reacții – nescăpând de penița sa nici unele întâmplărti din lumea presei, față de care Octavian Andronic manifestă o atenție constantă și o sensibilitate de înțeles.„Dolarul - armă de distrugere în masă” (mituirea de către americani a unor generali irakieni pentru non-combat), CEDO și „amurgul procurorilor” (o decizie neaplicată nici în prezent de România), „pușculița Petrom”, „pachetul și parchetul legilor anti-corupție”, „mafia cu epoleți”, „șpaga de piață”, „schimbarea la față a lui Vadim”, „revenirea lui Ciorbea”, „caprele și ministrul Sîrbu”, „dinozaurul din Ministerul finanțelor”, demisia lui Nicoalu de la TVR, demiterea lui Traian Ungureanu de la BBC, nearestarea lui Andrei Gheorghe pentru consum de droguri, „becalizarea fotbalului”, ascultarea telefoanelor, „masochismul economic”, „accidentul” numirii lui Hurezeanu consilier de stat la premierul de atunci, Adrian Năstase, traseismul politic sunt câteva dintre titlurile sau temele abordate de Andronic.

Desigur, s-ar putea spune că articolele din volum sunt inegale între, sub aspectul subiectului ales sau al tratării acestuia. De exemplu, demisia lui Gușă din PSD ori nunta Oanei Mizil pot părea prea mult băgate în seamă, dar aici regăsim un alt merit al lui Ando, acela de a-și construi un public-țintă pe o plajă foarte largă, de la amatorii de mondenități cu substrat până la cei capabili să înțeleagă sensurile unor evenimente politice majore. Tuturor, Ando le oferă o lectură agreabilă și de interes. Tonul scriiturii este sfătos, confesiv, plăcut la lectură, facilitând înțelegerea subiectului și a semnificațiilor acestuia.

De fapt, adresabilitatea largă este o virtute aparte a gazetăriei practicate de Octavian Andronic, în toate formele acesteia. Editorialele sale, ca acelea din volumul de față, andografiile care le însoțesc, agenția de presă „AmosNews” și ZP-„ziarul personal on line” sunt tot atâția vectori de opinie și informație, dar și probe de talent și inspirație care fac din gazetăria lui Octavian Andronic una acccesibilă și acceptată în cele mai varii cercuri, inclusiv – sau mai ales – politice.

Felul său de a fi l-a făcut un om respectat pe întreg spectrul politic, deși convingerile sale au fost ferme, consecvente și clar asumate de-a lungul anilor. Dar, în timp ce prietenii îl ignoră pentru că-l știu alături, adversarii îl respectă sau, cel puțin, nu se pot supăra pe el. Ando merită felicitat și pentru această „universalitate” a personalității sale, lipsită de radicalism, dar nu și de unghiuri tăioase, pe care satira din grafică și umorul din scris le fac ceva mai suportabile.

Pe Octavian Andronic îl mai așteaptă, însă, o provocare despre care aș spune că este veche de câteva mii de ani, de pe când Ahile se întrece cu o broască țestoasă. Fiind de zece ori mai rapid, Ahile îi lasă adversarei 10 metri avans.

Când Ahile a făcut cei zece metri, broasca a făcut doar unul.

Când Ahile a făcut acel metru, broasca a făcut zece centrimetri.

Când Ahile a făcut cei zece centrimetri, broasca a făcut un centrimetru.

Când Ahile a făcut acel centrimetru, broasca a făcut 0,1 centrimetri.

Broasca câștigă cursa, fiind absolut tot timpul înainte, chiar dacă cu puțin.

Cam așa stau lucrurile și cu volumul de față, care se referă la 2003 și apare în 2013. Deci „cartea Ahile” este în urmă cu fix 10 ani față de „broasca editoriale”. Iar Ando continuă să scrie editoriale zilnice, așteptând să fie prins din urmă de adunarea lor în volum.

Paradoxul anticului Zeno spune că, într-o cursă, alergătorul mai rapid nu-l poate depăși niciodată pe cel mai lent, aflat în fața sa, deoarece el trebuie să ajungă întâi într-un loc în care cel din față fusese deja, astfel că cel lent va fi mereu în față.

Îi doresc lui Octavian Andronic să nu rezolve acest paradox, lăsând mereu „cronologia comentată” în volum să tot alerge în urma editorialelor sale, cât mai mult, în adâncimea acestui mileniu.”
(Dr. Octavian Știreanu) 


  
[ Înapoi la Acțiuni | Index secțiuni ]
Page created in 0.14363288879395 seconds.