Miercuri, 15 Februarie 2006 - 05:56 AM Aleg.RO: Dragoș Ujeniuc îl acuză pe Adrian Năstase de abuz în serviciu

Publicat de: Dana LASCU

AMOS News UjeniucDragosDeputatul PNL Dragoș Ujeniuc a declarat că va depune miercuri, 15 februarie 2006, la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție un denunț, prin care îl acuză pe președintele Camerei Deputaților, PSD-istul Adrian Năstase, de "abuz în serviciu contra intereselor publice", pentru modul în care a înțeles să abordeze cazul percheziționării caselor sale din Zambaccian și Cornu. Dragoș Ujeniuc: "Adrian Năstase a procedat cu titlu arbitrar, în afara oricărei litere a Regulamentului Camerei Deputaților, tratând această cerere în maniera în care i-a convenit cel mai mult".

Deputatul PNL a criticat marți, într-o conferință de presă, decizia luată de Biroul Permanent al CamereiInferioare a Parlamentului de a retrimite cererea ministrului Justiției înapoi la Minister, pe motiv de neconcordanță cu prevederile Constituției.

El a arătat că pașii corecți, potrivit Regulamentului de funcționare al Camerei Deputaților, pe care Adrian Năstase avea obligația de a-i face erau: să aducă la cunoștința tuturor deputaților, în ședință publică, solicitarea Ministerului Justiției, după care această cerere trebuia trimisă spre dezbatere Comisiei juridice a Camerei. Comisia juridică întocmea un raport, după analizarea solicitării Ministerului Justiției, după care Raportul urma să fie înaintat grupului parlamentar al PSD și apoi conducerii și plenului Camerei Deputaților, a explicat Ujeniuc.

Dragos Ujeniuc: "Inventiv din fire, domnul Adrian Năstase, în loc să facă acest lucru, și-a permis să supună cererea dezbaterii Biroului Permanent al Camerei Deputaților".

Deputatul PNL i-a criticat și pe membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților, ce care au votat pentru retrimiterea cererii ministrului Justiției la Minsiter, și pe deputații Victor Ponta de la PSD și Lucian Bolcaș de la PRM, pentru motivele invocate.

Ujeniuc a precizat că grupul parlamentar al PNL a decis depunerea unui denunț pe această temă la adresa lui Adrian Năstase.

Mai mult, Ujeniuc a declarat că a fost mandatat de către liberali să elaboreze textul denunțului, care va fi semnat de toți parlamentarii PNL.


(520 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Dana LASCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Dragoș Ujeniuc îl acuză pe Adrian Năstase de abuz în serviciu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63462710380554 seconds.