Vineri, 04 Martie 2005 - 02:30 PM Aleg.RO: Marko Bela îi ia la răspar pe partenerii de coaliție pentru reluarea problemei anticipatelor

Publicat de: Marius NEGULESCU

AMOS News <IMG hspace=5 src="http://www.informatia.ro/images/articles/images/FiguraZilei/BelaMarko2_60x.jpg" align=left vspace=5>Președintele UDMR Marko Bela, și-a criticat vineri, colegii de coaliție pentru lansarea periodică a subiectului alegerilor anticipate, el atrăgând atenția asupra riscului pe care-l implică această temă în condițiile aderării la Uniunea Europeană. Potrivit vicepremierului, lansarea acestui subiect ar putea fi perceput drept "mesaje de incertitudine” de către oficialii Uniunii Europene. "Acest an și jumătate este decisiv pentru implementarea celor negociate cu UE. Nu sunt de acord cu aceste mesaje de incertitudine. Nu sunt de acord cu colegii care lansează periodic subiectul alegerilor anticipate. În acest moment avem foarte multe de făcut, este o perioadă grea și avem nevoie de o coaliție guvernamentală coerentă și stabilă", a apreciat Marko Bela.

Liderul UDMR a reamintit că în Parlamentul European există și "împotriviri” în privința aderării României și de aici necesitatea transmiterii unor mesaje ferme și fără echivoc către exterior, care să întărească imaginea de stabilitate și coerență guvernamentală.

"Vom semna tratatul, dar nu trebuie să credem că în UE există o susținere foarte mare pentru România, mai ales din partea Partidului Popular European și în general din dreapta politică a Parlamentului European", a mai declarat Marko Bela. El crede că în 13 aprilie Parlamentul European va vota în favoarea României, fiind nevoie de 367 de voturi "pentru".

"Trebuie să ne străduim să nu luăm foarte multe voturi împotrivă”, a conchis Marko, meționând în acest context clauzele de salvgardare în cazul României, care ar putea întârzia integrarea în UE.


(578 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Marius NEGULESCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Marko Bela îi ia la răspar pe partenerii de coaliție pentru reluarea problemei anticipatelor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6972119808197 seconds.