Miercuri, 26 Iulie 2006 - 05:56 AM Aleg.RO: Tariceanu & Co ii arunca manusa lui Basescu

Publicat de: Ioana Danciu

curentul

In afara de PD, toate partidele guvernamentale cred ca presedintele Traian Basescu a manifestat un puseu de autoritarism atunci cand a conditionat numirea sefilor SRI si SIE de adoptarea legilor sigurantei nationale . Liberalii cred ca decizia sefului statului nu are niciun suport legal sau logic, udemeristii sunt mai prudenti, dar inclina tot in favoarea premierului, iar PC reclama tentativa presedintelui de a-si construi capital electoral pe baza legilor sigurantei nationale. Parlamentul insa s-a mobilizat pentru a discuta "criza institutionala profunda" din domeniul securitatii nationale, dupa cum s-a exprimat cel de-al doilea om in stat, presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu.

PNL nu da doi bani pe propunerea de la Cotroceni

Liberalii au renuntat sa-si mai impuna propriul pachet de legi privind securitatea nationala si au ales sa lucreze pe propunerea venita de la Cotroceni. Cu ideile lor, cu sugestiile societatii civile, liberalii sunt convinsi ca pot pune cap la cap un pachet de legi care sa aiba si sanse sa treaca de parlament.

Stroe: "Se va ajunge la o formula care nu va suna ca cea de la Cotroceni"

Ministru delegat pentru coordonarea secretariatului general al guvernului, liberalul Radu Stroe, nu considera ca executivul este vinovat de taraganarea dezbaterilor la pachetul de legi privind siguranta nationala. Potrivit lui Stroe, guvernul si-a facut datoria de a prelua propunerea de la Cotroceni si de a o pune spre dezbaterea societatii civile, astfel incat sa poata trece cu bine de parlament. "Vom da termen ca pana pe 2 august sa se faca toate propunerile, asa cum sunt ele: unii ministri au avut deja observatii, altii nu au facut comentarii... Vom avea dezbateri si cu societatea civila si sunt convins ca se va ajunge la o formula care nu va suna ca cea de la Cotroceni", ne-a declarat secretarul general al guvernului.

Olteanu: presedintele a facut o confuzie!

Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, a atras atentia asupra unei confuzii facute de seful statului, in discursul sustinut dupa sedinta CSAT de luni. "Presedintele face confuzie in ceea ce priveste calendarul pentru aprobarea legilor sigurantei nationale: legile au fost trimise guvernului la sfarsitul lunii mai", a declarat Olteanu, citat de Mediafax. In plus, presedintele Camerei a reluat criticile PNL referitoare la pachetul de legi venit de la Cotroceni, care "cuprinde o grava incalcare a drepturilor omului" si "creeaza privilegii inadmisibile pentru ofiterii serviciilor de informatii".

Scutaru: Basescu evita "harmaielile publice"

Secretarul comisiei pentru aparare si siguranta nationala din Camera Deputatilor, liberalul George Scutaru, a gasit si el o explicatie pentru dorinta lui Basescu de a pastra interimatul la sefia serviciilor de informatii - "presedintele evita un dialog cu PNL pentru a-i convinge pe liberali sa-i voteze propunerile", a explicat Scutaru, citat de Mediafax. Mai exact, liberalul il banuieste pe Basescu de reticenta vizavi de dezbaterile publice, despre care seful statului vorbeste ca despre "harmaieli publice".

"Avem legi imperfecte in domeniul securitatii nationale, pentru ca, pana acum, s-a considerat ca ele pot fi elaborate in spatele usilor inchise de catre persoane care doresc sa-si mentina privilegiile serviciilor secrete", a mai declarat Scutaru.

Marius Oprea: "Ce face presedintele acum seamana cu mineriada din Ž91"

Marius Oprea, consilierul personal al premierului Calin Popescu Tariceanu, a atacat mesajul transmis de seful statului, cu tot cu "rugamintea" ca executivul sa trimita mai repede pachetul de legi in parlament.

"Legile trebuie sa fie in dezbatere publica. Ce face presedintele acum seamana cu mineriada din Ž91, cand minerii au intrat in Bucuresti pentru a-l da jos pe Petre Roman, iar armata nu functiona, securistii erau printre mineri, iar in Camera Deputatilor se vota lege dupa lege", a comparat Oprea presiunea sefului statului cu mineriada din Ž91.

UDMR, de partea lui Tariceanu

Reprezentantii UDMR din comisiile parlamentare pentru aparare si siguranta nationala au pareri impartite referitoare la refuzul presedintelui Traian Basescu de a numi noii sefi ai SRI si SIE pana cand guvernul nu va trimite parlamentului legile sigurantei nationale. Totusi, Uniunea da semne ca ar sustine mai repede guvernul decat presedintia, iar o dezbatere serioasa pe tema legilor sigurantei este absolut necesara in opinia udemeristilor.

Szabo Karoly: "Inca nu arde tara"

Secretarul Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Senat, Szabo Karoly, este de parere ca "nu este o problema de termen numirea celor doi presedinti ai serviciilor secrete". In plus, senatorul UDMR crede ca nu are nicio legatura numirea directorilor SRI cu legile sigurantei nationale si ca, "teoretic, pur si simplu guvernul poate sa nu depuna legile, nimeni nu il obliga, si nici macar situatia nu il obliga". Referitor la parcursul institutional al legilor sigurantei, Szabo Karoly este de parere ca "va mai trece o sesiune parlamentara pana cand legile sigurantei nationale vor fi adoptate", a precizat secretarul Comisiei de aparare si siguranta nationala din Senat.

Varianta Cotroceniului este de modificat...

Presedintele Consiliului de Coordonare al UDMR, Kelemen Hunor, a spus ca anuntul lui Traian Basescu privind numirea sefilor serviciilor secrete dupa adoptarea legilor sigurantei nationala este "un mic santaj" la adresa guvernului. Kelemen Hunor a aratat insa ca, in forma in care au fost depuse la guvern, legile sigurantei nationale transforma serviciile secrete in "institutii suprastatale, peste toate institutiile politice si democratice". Deputatul UDMR s-a pronuntat si impotriva prevederilor potrivit carora serviciile secrete ar putea sa infiinteze societati comerciale pentru a supraveghea eventualele probleme economice.

Toro Tibor: Basescu se fereste de parlament

Toro Tibor, membru al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala din Camera Deputatilor, este de parere ca decizia presedintelui Traian Basescu de a conditiona numirea noilor sefi ai SRI si SIE de trimiterea de catre guvern a legilor sigurantei in parlament este "pur si simplu o tentativa de castigare de timp". "Eu cred ca, prin aceasta decizie, seful statului incearca sa amane reformarea structurilor serviciilor secrete in fata parlamentului, pentru ca exista divergente serioase intre partidele din coalitie", a spus Toro Tibor.

Deputatul UDMR a adaugat ca "santajul" presedintelui va da rezultate pentru ca functionarea serviciilor secrete cu presedinti interimari "va accelera intr-adevar demersurile guvernului". "Eu cred ca este benefica aceasta presiune, dar nu este bun conflictul dintre cele doua palate", a adaugat udemeristul.

PC: Basescu a luat o decizie gresita

"Din punctul de vedere al Partidului Conservator, este o decizie gresita si periculoasa. Nu credem ca pe fondul unei crize teribile, cum este cea in care ne aflam, are rost sa suplimentam tensiunea, lasand conducerea SRI si SIE la nivelul interimatului, pentru ca nu se bucura de autoritate. Presedintele ar trebui sa recunoasca ca este o criza a unui sistem pe care l-a laudat in fiecare zi si sa incerce sa restructureze sistemul cat mai repede, pentru ca un asemenea subiect sa nu devina o motiv de cearta intre partide. Sustinem o discutare cat mai serioasa a acestor legi, pentru ca este extrem de important ca aceste legi sa fie dedicate securitatii nationale si sa nu fie instrumente de santaj sau capital politic", a precizat purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca.

Democratii saluta gestul presedintelui

Pedistii sunt singurii care ii tin partea lui Traian Basescu, acestia fiind de parere ca seful statului a actionat in limite legale si constitutionale. Membrii partidului prezidential il acuza pe premierul Tariceanu ca "taraganeaza" trimiterea in parlament a legilor sigurantei si cred ca gestul presedintelui de a pasa mingea in curtea palatului Victoria este absolut normal.

Cristache Radulescu: "E un teren pe care Basescu a jucat corect"

Senatorul PD Cristache Radulescu, membru al Comisiei pentru controlul SRI, crede ca presedintele a actionat foarte corect, pentru ca el a incercat inca din primavara sa promoveze legile sigurantei nationale. "Serviciile au motivat ca nu au avut cadrul legal ca sa supravegheze persoana Hayssam", spune democratul, aratand ca aceasta afirmatie nu face decat sa intareasca ideea sefului statului. Radulescu a completat ca felul in care a actionat Traian Basescu nu poate fi catalogat drept santaj. "Presedintele nu santajeaza pe nimeni pentru ca nu are nevoie. E pe un teren pe care a jucat corect", spune acesta. Vinovatii, in viziunea acestuia, sunt atat liberalii, cat si pesedistii care, spunand ca au fiecare cate o lege privind siguranta nationala, au determinat taraganarea lucrurilor.

Jan Vraciu: "Presedintele actioneaza in limite legale"

Senatorul democrat Jan Vraciu, membru al Comisiei de aparare, considera ca termenul "santaj" este unul cam dur. "Presedintele actioneaza in limite legale si constitutionale", ne-a declarat acesta. El a justificat faptul ca nu s-a facut nimic pana acum cu privire la pachetul legilor sigurantei nationale prin faptul ca in parlament se pierde vremea cu lucruri mai putin importante.

Preda: "Geoana e dator sa scoata dosarul lui Hayssam"

Din tot acest scandal, vicepresedintele PD Cezar Preda a gasit un alt tap ispasitor - in persoana liderului PSD, Micea Geoana, aratand ca acesta este dator sa puna la dispozitia parlamentului si CSAT dosarul lui Hayssam. Preda a reamintit ca sirianul a fost membru si finantator al PSD. Acesta este de parere ca "o serie de necunoscute in cazul Hayssam pot veni dinspre PSD" si ca "presedintele PSD nu trebuie sa ceara coalitiei de guvernamant si presedintelui Traian Basescu informatii despre Omar Hayssam". Vicepresedintele Partidului Democrat a continuat afirmand ca "opinia publica trebuie sa stie ca acest infractor de anvergura, suspect de terorism, respectiv Omar Hayssam, a fost membru si finantator al PSD si apare in toate pozele vremii alaturi de lideri ai partidului respectiv cum ar fi, de pilda, Ion Iliescu".

Geoana: "Mi se pare un santaj institutional brutal"

Astfel a catalogat liderul social-democrat, Mircea Geoana, felul in care a actionat presedintele Traian Basescu, cand a aratat ca nu va numi noi sefi ai serviciilor secrete pana nu vor fi adoptate legile securitatii nationale. "Ceea ce a facut Traian Basescu este un santaj brutal la adresa, in principal, a premierului Tariceanu si a liberalilor, dar cred ca si la adresa sistemului democratic romanesc. Din punct de vedere al echilibrului democratic, presedintele Basescu a jucat extrem de brutal si, as spune, la limita santajului dur", a spus Geoana in cadrul unei emisiuni televizate. Totodata, Mircea Geoana a mai acuzat ca este vorba despre un plan deliberat care are menirea sa concentreze mai multa putere in mainile sefului statului. "Controlul parlamentar real asupra serviciilor de informatii in Romania este inca unul superficial. Un plan deliberat in care se doreste acumularea de mai multa putere in mainile lui Traian Basescu se afla in prim-plan imediat lupta de putere in cadrul Aliantei si intre cele doua palate, Cotroceni si Victoria", a completat seful PSD.

Nicolae Vacaroiu: Parlamentul va discuta criza

Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu (PSD), a anuntat ca o decizie in privinta sesiunii extraordinare va fi luata dupa ce comisiile de specialitate vor elabora, la cererea conducerilor camerelor, rapoarte privind situatia de "criza institutionala profunda" din domeniul securitatii nationale. "Starea de exceptie de astazi din Romania, faptul ca razboiul dintre cele doua palate - Victoria si Cotroceni - ar da o criza institutionala, mai ales in domeniul sigurantei nationale, determina parlamentul sa ia o serie de masuri si sa se implice", a declarat Vacaroiu. El a precizat ca incercarea lui Basescu de implicare a parlamentului in aceasta criza "deranjeaza", deoarece pachetul de legi privind siguranta nationala nu a fost depus la parlament. Astfel, joi au fost convocate conducerile celor doua camere, liderii de grup, presedintii si vicepresedintii de la comisiile de aparare, de control a SRI si SIE pentru a stabili audierile in tot ce tine de cazul Hayssam si legile sigurantei nationale. Comisiile au termen pana pe 15 august sa prezinte la Birourile Permanente un raport-sinteza. "Vom avea patru rapoarte: unul din partea comisiilor reunite din domeniul juridic, un raport din partea Comisiei privind controlul SRI, un raport din partea Comisiei privind controlul SIE si un raport din partea comisiilor reunite de aparare care vor audia incepand de la ministru pana la toti cei care au fost implicati in aceasta criza institutionala profunda", a precizat Nicolae Vacaroiu. In baza acestor rapoarte, va fi luata decizia privind eventuala convocare a unei sesiuni extraordinare.


(417 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curentul

· Alte știri de la Ioana Danciu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curentul:

Tariceanu & Co ii arunca manusa lui Basescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.52619123458862 seconds.