Marți, 26 Iunie 2007 - 06:04 AM Aleg.RO: Deputații "dau în brânci" în ultima săptămână a acestei sesiuni parlamentare

Publicat de: Andrei DINU

AMOS News Deputații se vor reuni în plen în fiecare zi, în această săptămână, pentru a finaliza dezbaterea proiectelor de legi de pe ordinea de zi, dar și cele trei moțiuni simple depuse împotriva ministrului sănătății și celui al agriculturii, pentru a putea pleca, astfel, de joi, în vacanță.

Această decizie a fost luată, luni, de către conducerea Camerei Deputaților cu scopul de a finaliza ordinea de zi pe care sunt înscrise 91 de proiecte de legi și pentru care mai sunt așteptate până miercuri seară și proiectele aflate în dezbaterea comisiilor de specialitate.

Cu privire la ședințele în plen de marți și joi, Valeriu Zgonea a spus că printre cele 91 de proiecte de legi care vor fi discutate de către deputați, se află și "proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, modificarea Legii taximetriei, cele două legi pentru sistemul de pensii care au fost dezbătute săptămâna trecută, când unul dintre ele a fost retrimis la comisie, iar celălalt a fost amânat din cauza faptului că Ministerul Muncii nu a fost prezent".

"Se va discuta și despre proiectul de Lege privind vânzarea cabinetelor medicale, raportul comun parlamentar de anchetă referitor la unele aspecte ale președintelui Curții de Conturi, iar PSD a cerut introducerea pe ordinea de zi și a proiectul de lege privind creșterile salariale la cadrele didactice, care va fi discutat cu prioritate", a menționat secretarul Camerei.


(989 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Andrei DINU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Deputații "dau în brânci" în ultima săptămână a acestei sesiuni parlamentare | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65821504592896 seconds.