Marți, 19 Aprilie 2005 - 07:46 AM Aleg.RO: Iliescu o vrea pe Andronescu secretar general al PSD

Publicat de: Cristina Postolache

gardianul Deznodamantul Congresului PSD din aceasta saptamana nu este unul tocmai imprevizibil, mai ales ca surse din cadrul partidului dadeau deja, ieri, ca sigura varianta Ion Iliescu - presedinte, Adrian Nastase - presedinte executiv, Miron Mitrea - secretar general. Totusi, surpriza poate sa apara din partea Ecaterinei Andronescu, pe care atat Iliescu, cat si Nastase o vor neaparat in locul lui Mitrea. Parerile colegilor din PSD sunt insa impartite, intrucat unii sustin ca fosta "ministreasa" va candida in cele din urma pentru postul de secretar general, ba, mai mult, pare sa aiba oarece sustinere in randul pesedistilor din teritoriu. Pe de alta parte, cei care nu sunt incantati de idee ne-au spus ca Andronescu nu are sanse in fata lui Mitrea si ca va fi mai potrivita pentru una dintre functiile de vicepresedinte.


Candidati si candidaturi

Doctorul Sorin Oprescu a fost primul care si-a depus candidatura pentru functia de presedinte executiv, urmat de catre Ioan Mircea Pascu (vicepresedinte), Valer Dorneanu (vicepresedinte) si Miron Mitrea (secretar general). Ieri si-a anuntat intentia de a candida pentru una dintre functiile de vicepresedinte si Titus Corlatean, precizand ca nu va mai fi purtator de cuvant al PSD decat pana la Congres.

Alti lideri PSD care si-au anuntat intentia de a candida pentru diverse functii sunt: presedinte - Ion Iliescu, presedinte executiv - Adrian Nastase si Sorin Oprescu, secretar general - Miron Mitrea si Victor Ponta, fiind vehiculata si posibila candidatura a Ecaterinei Andronescu. Pentru functiile de vicepresedinti ar putea candida si Ilie Sarbu, Nicolae Vacaroiu, Ioan Rus, Corina Cretu, Cristian Diaconescu, Serban Nicolae, Mihai Tanasescu, Rodica Stanoiu, Rovana Plumb sau Dan Mircea Popescu.

Delegatia Permanenta a PSD a discutat, ieri, la ultima reuniune in actuala formula, o serie de chestiuni organizatorice in pregatirea Congresului de joi, una dintre masurile avute in vedere referindu-se la organizarea de cabine de vot privind alegerea noilor structuri de conducere, pentru a da posibilitatea efectiva delegatilor sa voteze in mod secret.


(510 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la Cristina Postolache


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Iliescu o vrea pe Andronescu secretar general al PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.5839421749115 seconds.