Vineri, 27 Mai 2005 - 11:42 AM Aleg.RO: Băsescu trage în toate direcțiile

Publicat de: ---

azi Șeful statului a precizat că i se pare extrem de important pentru ceea ce trebuie făcut până la 1 ianuarie 2007 și după aderarea României la UE ca "partidul de guvernământ să aibă stabilitate". "Momentul optim" pentru organizarea alegerilor anticipate este cel târziu în toamnă. El a menționat, însă, că este necesar pentru aceasta acordul premierului și al partidelor care formează majoritatea parlamentară. "Acum, că s-a terminat cu ostaticii, o să am discuții foarte serioase".

Vot uninominal cel puțin la o Cameră
Șeful statului, Traian Băsescu, a apreciat că introducerea votului uninominal este necesară pentru asanarea vieții politice, la fel de mult ca declarațiile de avere și interese ale demnitarilor.
În opinia sa, în prezent, "se ascund" pe listele partidelor tot felul de personaje, inclusiv "infractori".
"Se poate introduce doar în 2008. Vă asigur că se va introduce cel puțin la una dintre Camere", a mai spus președintele Traian Băsescu.

PD o va cârmi spre "populari"
"Sunt convins că PD va aluneca puțin către centru-dreapta, astfel încât să încerce să creeze și al doilea rând de roți, cele de pe partea dreapta a mașinii, pentru ca aceasta să poată valorifica la maximum șoseaua", a adăugat Traian Băsescu.
Șeful statului a mai spus, însă, că această schimbare nu se va produce "peste noapte", exprimându-și speranța că și alte forțe politice se vor alătura acestei "soluții politice de care România are nevoie".

N-are nevoie de informațiile lui Talpeș
"Sunt servicii de care nu mai am nevoie de mult. De mulți ani nu mai am scame pe mine care să fie îndepărtate", a afirmat Traian Băsescu, răspunzând unei întrebări privind "serviciile" pe care i le-a oferit Ioan Talpeș.
Senatorul Ioan Talpeș confirmase că, după ce a demisionat din PSD, a avut o întâlnire cu președintele Traian Băsescu, pentru a-l asigura că se poate baza pe el în susținerea acțiunilor statului pentru integrarea europeană.

Sunt și PSD-iști de omenie
Băsescu a declarat că, "într-o perioadă în care să spui Băsescu era ca și cum ai fi înjurat în fața bisericii", fiica sa a fost angajată la "firma unui PSD-ist", fără vreo problemă și fără să fie dat vreun telefon.
Băsescu nu a dezvăluit numele patronului, precizând doar că nu este parlamentar, deși s-a aflat pe listele de candidați ale PSD la alegerile din 2004.
Președintele a făcut aceste precizări, răspunzând unei întrebări referitoare la posibilitățile tinerilor români care au făcut studii în străinătate de a-și găsi locuri de muncă în România.

Se vor zgâlțâi multe sisteme!
Președintele Băsescu a apreciat că, "pe bună dreptate", serviciile secrete au fost profund blamate vreme de 15 ani. "Nu am să înțeleg niciodată de ce SRI nu a predat arhiva fostei securități", a adăugat el, apreciind drept "stupidă" această decizie, care a determinat discreditarea unei instituții a statului. Băsescu a precizat că și în justiție și administrație instituțiile au fost discreditate tot din cauza unor decizii similare. De aceea, imediat după instalarea la Cotroceni, a cerut procurorilor "să scoată" dosarele revoluției din decembrie 1989. Șeful statului a declarat că și în combaterea corupției a fost nevoie de o "descătușare politică". În perioada următoare, vor fi "evoluții care vor zgâlțâi aceste sisteme" și că vor fi cheltuiți "bani mulți" pentru "brand-ul de țară".

Și-o "asumă" pe Elena Udrea
Întrebat care au fost criteriile de eligibilitate ale Elenei Udrea în funcția de consilier de stat, șef al Cancelariei prezidențiale, Băsescu a precizat că aceasta este "avocat cu experiență" și a lucrat în staff-ul său de campanie, la fel ca majoritatea actualilor consilieri de la Cotroceni. "Mi s-a părut interesant ca pe lângă niște figuri acre să fie și o persoană care arată bine", a adăugat râzând Băsescu.
Întrebat dacă Elenei Udrea i s-a tăiat din salariu după ce, la o emisiune televizată, nu a știut că Norvegia nu este țară membră UE și este monarhie constituțională, președintele a afirmat că, în politică, nu se taie nimănui din salariu. "Se taie din procente sau din credibilitate", a precizat el. Șeful statului a mai spus că întotdeauna și-a asumat echipa. "Îmi asum tot, inclusiv emisiunea".

Interzicerea paradei gay este o eroare
Președintele a declarat că neacordarea autorizației pentru organizarea paradei gay în București este o "eroare", precizând că nu știa despre solicitarea de organizare a acestei manifestații. "Dacă n-au acordat autorizația, înseamnă că ne-am întors cu 20 de ani înapoi", a declarat Băsescu, răspunzând unei întrebări pe această temă și subliniind că nicăieri, în lumea civilizată, astfel de manifestații nu mai sunt interzise.
"Codul Penal și legislația au fost modificate, lăsând fiecăruia opțiunea de a alege. Și fiecare cum îi place", a mai spus șeful statului.
După ce, vinerea trecută, comisia municipală a Primăriei Capitalei a dat aviz negativ, ieri a acordat autorizație pentru ca minoritățile sexuale să organizeze sâmbătă un marș pe străzile Bucureștiului.

Servicii secrete reale
Șeful statului a precizat că perioada scurtă care a trecut de la revoluție nu a permis ofițerilor formați după 1990 să ajungă la gradul de experiență necesară pentru ocuparea unei funcții de conducere în serviciile secrete. Băsescu a menționat că, la sărbătorirea zilei Serviciului de Informații Externe, a acordat decorații doar unor ofițeri tineri, formați după 1990, astfel că a acordat doar 15 distincții. Cei decorați ajunseseră doar la gradul de căpitan sau maior, iar o parte dintre aceștia au lucrat în Irak, în timpul crizei ostaticilor.
Șeful statului a apreciat că pretenția de a avea în serviciile secrete oameni care nu au lucrat înainte de '89 este foarte greu de acoperit. "Nu cred că putem realiza servicii de informații ideale, formate în eprubetă după '89", a afirmat Traian Băsescu.


(598 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Băsescu trage în toate direcțiile | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.80318093299866 seconds.