Joi, 23 Iunie 2005 - 09:29 AM Aleg.RO: Bicicleta lui Năstase

Publicat de: ---

azi Președintele executiv al PSD, Adrian Năstase, a făcut, ieri, o tură cu bicicleta primită în dar cu ocazia împlinirii vârstei de 55 de ani, de la vicepreședintele Organizației PSD București, senatorul Sorin Oprescu. Năstase a mers cu bicicleta pe culoarul Camerei Deputaților, de la Clubul parlamentarilor, unde s-a sărbătorit, până la cabinetul său, spre deliciul vizitatorilor Palatului Parlamentului și surprinderea funcționarilor. Președintele executiv al PSD a fost felicitat cu ocazia zilei de naștere de parlamentarii PSD.
Totodată, Năstase a primit și felicitările senatorilor PNL Radu Câmpeanu și Mihai Lupoi, precum și ale deputatului UDMR Kelemen Hunor și deputatului conservator Sergiu Andon.
"Este o premieră", a declarat Năstase referindu-se la faptul că nu a mai existat un președinte al Camerei Deputaților care să fi făcut acest lucru. Dat fiind că mersul pe bicicletă l-a făcut să transpire, Năstase a apreciat că sistemul de climatizare din Palatul Parlamentului "nu funcționează prea bine". El a adăugat că, anul viitor, cu ocazia zilei sale, și-ar dori să primească în dar o placă de schi.
Năstase a mai primit în dar un buchet mare de trandafiri și mai multe cărți, printre care "Istoria Bizanțului" sau "Tratat de vânătoare", acesta din urmă fiind oferit de purtătorul de cuvânt al PSD Titus Corlățean, cu o dedicație specială: "Pentru adversarii politici".


(847 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Bicicleta lui Năstase | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.72081398963928 seconds.