Miercuri, 30 Noiembrie 2005 - 08:43 AM Aleg.RO: «MAIMUTOIUL» LUI BASESCU

Publicat de: ---

Agenda de Timisoara Presedintele Traian Basescu continua sa ii dea lectii si sa-l certe pe seful Departamentului National Anticoruptie Daniel Morar . Este a doua oara cand o face, in ultimele zile. Putem spune, pentru a folosi un termen juridic, ca seful statului a recidivat. Dupa ce, saptamana trecuta, a avut o interventie in timpul unei emisiuni de la "Realitatea TV", certandu-l si dandu-i indicatii lui Daniel Morar, luni seara, la postul public de televiziune, Traian Basescu a reluat criticile dure la adresa sefului DNA. Bineinteles, nu a uitat sa aduca acuzatii presei. Firesc ar fi ca membrii CSM sa se sesizeze cu privire la morala pe care i-a tinut-o Basescu lui Morar si care poate fi considerata o implicare in actul de justitie. Asa cum au facut verificari in cazul telefonului dat de premierul Tariceanu procurorului general Ilie Botos, membrii CSM ar trebui sa deschida o ancheta si pentru modul in care Morar primeste lectii juridice de la presedintele tarii. In continuare, va prezentam cateva fragmente din cadrul emisiunii televizate, in care Traian Basescu a continuat sa arate ca este un presedinte dur. (Andi Topala) Presiuni asupra Justitiei. Doar prin declaratii publice sau si prin comenzi? "Functia mea este de sef al statului, am dreptul si obligatia sa ma duc in sediul oricarei institutii a statului roman ori de cate ori consider necesar (...). Nu voi conteni sa fac presiuni, prin declaratii publice, pe Justitie pentru ca lucrurile sa inceapa sa mearga (...) Si o sa ma mai duc la CSM... Da. Furios, nefurios, suntem intr-o partitura, partitura aplicarii legii, asta-i partitura". Traian Basescu recunoaste ca se implica in actul de justitie si ca face presiuni, chiar daca precizeaza ca le face prin declaratii publice. Ce garantie au cetatenii Romaniei ca presedintele exercita presiuni doar prin interventiile sale publice, si nu prin ordine si comenzi politice? Lectiile date lui Morar – influentarea actului de justitie "Procurorul Daniel Morar a facut – nu judec eu un magistrat, dar dupa parerea mea, a facut o eroare. Indiferent ce fapta a presedintelui este suspectata sau exista sesizari legate de ea catre parchete, fapta trebuie cercetata. Un procuror nu-si poate permite sa lase asupra presedintelui Romaniei semne de intrebare. Din acest motiv consider ca abordarea procurorului general Morar a fost gresita si va pot spune, ca sa nu existe nici un dubiu, ca imi voi trimite avocatul, daca nu se va face o citatie oficiala, imi voi trimite avocatul cu actele la Parchet (...). Eu sunt convins ca este o interpretare gresita. Cazul trebuie cercetat, indiferent care este el, si procurorul poate sa spuna: «Am constatat ca domnul Basescu a facut un act ilegal». Deci, constata. Sau: «Am constatat ca domnul Basescu a facut un act legal. Sesizarea nu se justifica». Dar daca este ilegal, abia atunci poate sa spuna: «Este ilegal. Nu-l putem trimite in judecata decat la sfarsitul mandatului. Deci, domnule presedinte, vreau sa stii de la Justitia romana ca esti penal si imediat ce-ti termini mandatul, vii si ai o treaba cu noi». Dar... pentru ca prin Constitutie nu este interzisa cercetarea presedintelui. Nu poti sa-l judeci..." Este pentru a doua oara in ultimele zile cand Traian Basescu se amesteca in propriul dosar de la DNA. Este pentru a doua oara cand Traian Basescu il cearta pe Daniel Morar si ii da acestuia lectii juridice pentru cum ar fi trebui solutionat un dosar. Aceasta a doua interventie ne face sa credem ca Traian Basescu exercita presiuni asupra unui procuror pentru a-l determina pe acesta sa incheie intr-un anumit fel o ancheta. Va trebui sa asteptam sa vedem daca Daniel Morar raspunde intr-un fel acestor interventii prezidentiale. Vesnica problema a lui Basescu: presa "Si eu o spun cu toata duritatea si fara nici o retinere: grupurile de interese care controleaza trusturi mass-media au declansat o campanie furibunda de decredibilizare a actiunilor Justitiei, punandu-le pe seama lui Basescu, care da indicatii: cine sa fie anchetat, cum sa fie anchetat. Ce va asigur insa este ca toate aceste trusturi de presa, fiecare avand in spate interesele unor oameni extrem de importanti in viata economica, isi racesc gura degeaba cu mine. Stau foarte bine din punct de vedere nervos. De regula, daca v-ati uitat, cu toata relatia foarte proasta pe care o am cu presa, am tinut cont de multe ori de sesizarile din presa. Nu-mi place sa fiu un supus al presei, dar cand sesizarile ating anumite limite, sunt dispus sa-i dau satisfactii. Am mai schimbat si oameni in momente de acest gen. Sunt mai multe actiuni". Ca de obicei, Traian Basescu nu uita sa se lege si de presa si sa vorbeasca despre grupurile de interese care conduc anumite publicatii, in loc sa raspunda punctual unor chestiuni abordate de mass-media in privinta sa. Prefera, astfel, sa ocoleasca raspunsurile clare si duce discutia in alte zone pentru a atinge problemele care i se par lui ca sunt mai importante. CNI - dovada lipsei de consecventa a presedintelui "Imi dau seama, daca prin numirea unui profesionist (n.r. - Sergiu Medar) s-a generat atata dezbatere, ce s-ar intampla daca as desemna un consilier de stat din partea PD, ca nu o sa il iau de la PSD, nici macar de la aliatii liberali!". Pentru a mia oara, Traian Basescu da dovada de lipsa de consecventa sau de nehotarare. Dupa ce a afirmat ca seful Comunitatii Nationale de Informatii va fi o persoana din viata politica sau societatea civila, Basescu l-a pus in fruntea CNI pe generalul Sergiu Medar, noul consilier prezidential pentru securitate nationala. Numai ca luni seara a revenit si a spus ca seful CNI nu a fost inca numit. Presedintele a adaugat ca acum reevalueaza daca este cazul sa desemneze un politician in acest post si a lasat sa se inteleaga ca acesta ar urma sa fie din randul democratilor. Motivul? La Palatul Cotroceni se semneaza un angajament de loialitate fata de presedinte. Astfel, revine in discutie numele democratului Vasile Blaga, vehiculat de mai multe ori pentru coordonarea CNI, a mai spus Basescu. Mugur Ciuvica: O concordanta «bizara» Mugur Ciuvica sustine ca a intrat in posesia inregistrarilor convorbirii dintre Traian Basescu si Dorin Marian in urma cu cateva saptamani. El apreciaza drept "bizar" faptul ca Dorin Marian si Traian Basescu ofera explicatii la cinci zile dupa ce el a făcut public continutul discutiei. "Este bizar ca, la cateva ore dupa ce Traian Basescu il acuza pe Dorin Marian ca l-a inregistrat, acesta din urma raspunde: «Da, sa traiti, v-am inregistrat»", afirma Ciuvica intr-un comunicat de presa. (Teodora Georgescu) Dorin Marian spune ca Mugur Ciuvica are din 2000 inregistrarea cu Traian Basescu Fostul consilier prezidential Dorin Marian recunoaste, prin intermediul unui comunicat de presa, ca el a solicitat inregistrarea discutiei, explicand ca toate convorbirile telefonice pe alte retele decat cea guvernamentala erau inregistrate, dar erau apoi sterse periodic. Motivul pentru care aceasta convorbire nu a fost stearsa este ca, in toamna lui 1999, Marian a deschis o actiune de calomnie impotriva lui Basescu, iar inregistrarea telefonica cu pricina urma sa fie proba in justitie. Actiunea a fost inchisa dupa o intelegere intre parti in 2000. Dorin Marian a mai precizat ca la plecarea din Cotroceni, in 2000, o copie a respectivei inregistrari a ramas la Mugur Ciuvica si a lasat sa se inteleaga ca nu are nici o legatura cu publicarea transcrierii discutiei telefonice. "Felul in care fostul meu coleg de la Cotroceni a facut selectia pasajelor este tendentios si schimba sensul convorbirii mele cu domnul Traian Basescu". Dorin Marian a inregistrat discutia cu Basescu "Aceasta discutie este o discutie postfactum, la vreo doua zile dupa ce se terminase discutia cu prefectul si acum inteleg ca a fost o provocare". Traian Basescu a dezvaluit numele persoanei cu care a avut celebra discutie a carei transcriere a fost facuta publica in urma cu cateva zile de Mugur Ciuvica. Materialul data din 1999 si se referea la prefectul de Brasov din acea perioada, Ioan Opris, si despre a carui arestare Basescu spunea ca ar fi trebuit sa fie informat. Omul cu care Basescu a vorbit la acel moment este consilierul prezidential al presedintelui Emil Constantinescu, Dorin Marian. Basescu a justificat acea convorbire telefonica prin faptul ca a fost provocat de Dorin Marian si ca nu a stiut ca este inregistrat.


(436 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Agenda de Timisoara

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Agenda de Timisoara:

«MAIMUTOIUL» LUI BASESCU | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6798038482666 seconds.