Miercuri, 07 Decembrie 2005 - 07:35 AM Aleg.RO: Forumul Orașelor și Regiunilor din Europa de Sud-Est - ediția a VI-a

Publicat de: ---

AMOS News În perioada 8-9 decembrie a.c. se desfășoară la Sinaia lucrările celui de al VI-lea Forum al Orașelor și Regiunilor din Europa de Sud-Est. Organizat în cadrul semestrului românesc de președinție a Consiliului de Miniștri de către Consiliul Județean Prahova, împreuna cu Consiliul Europei - Congresul Autorităților Locale și Regionale, forumul reunește reprezentanți ai aleșilor locali și regionali din sud-estul Europei, dar și experți ai Consiliului Europei ce doresc să se informeze cu privire la situația din regiune și să stabilească relații de colaborare în această parte a Europei.

La manifestare sunt așteptați să participe domnii Bogdan Chirițoiu, consilier de stat al Președintelui Romaniei, Ulrich Bohner, director executiv al Congresului Autorităților Locale și Regionale, Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru al Guvernului României, Vasile Blaga, ministrul administrației și internelor, dar și alți oficiali români și europeni.

În cadrul forumului vor fi abordate teme privind dezvoltarea comunităților locale, rolul autorităților regionale și locale în menținerea stabilității și a cadrului democratic în regiune, creșterea participării cetățenilor în cadrul comunităților locale, calitatea serviciilor publice, inițiative interregionale de cooperare.

Actualul forum continuă o tradiție de 12 ani.

La originea acestor manifestări se află Forumurile Economice ale Regiunilor Europei, organizate de către Congresul Autorităților Locale și Regionale, în colaborare cu Fundația Europeană pentru Susținerea Dezvoltării Regiunilor (FEDRE), în perioada 1996-1999, după cum urmează: Geneva (Ianuarie 1996), Dortmund (Iunie 1996), Moscova (Noiembrie 1996), Viena (Septembrie 1997), București (Iulie 1998) si Weimar (Mai 1999).

Acestora le-au urmat Forumurile Orașelor și Regiunilor din Europa de Sud-Est, organizate în același parteneriat și desfășurate la Skopje (Noiembrie 2000), Istanbul (Octombrie 2001), Novi Sad (Aprilie 2002), Prijedor (Septembrie 2003) și Budva (Octombrie 2004).


(480 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Forumul Orașelor și Regiunilor din Europa de Sud-Est - ediția a VI-a | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68141007423401 seconds.