Vineri, 18 Februarie 2005 - 09:38 AM Aleg.RO: Nicolae Vacaroiu, acuzat de abuz in serviciu

Publicat de: R. ANDRONIC

ziua Numirea unui nou secretar general al Senatului a provocat ieri noi dispute intre membrii Biroului Permanent, puterea si opozitia nereusind sa cada la pace asupra persoanei care va ocupa acest post. Singurul lucru cert stabilit de conducerea Senatului a fost revocarea din functia de secretar general a lui Constantin Sava si numirea unuia interimar, in persoana Constantei Calinoiu, sef al departamentului legislativ. Dupa trei ore de discutii aprinse, vicepresedintele Senatului, Radu Berceanu a iesit in fata presei si l-a acuzat pe presedintele acestei institutii, Nicolae Vacaroiu, de abuz in serviciu. El a sustinut ca Vacaroiu a refuzat sa supuna la vot nominalizarea Constantei Calinoiu pentru postul de secretar general si nu a vrut sa trimita la Comisia juridica proiectul Aliantei PNL-PD de modificare a Regulamentului Senatului. Actualul regulament prevede o data ca secretarul general este numit la propunerea presedintelui Senatului, iar apoi sustine ca membrii Biroului Permanent stabilesc titularul acestui post.

In replica, Vacaroiu l-a acuzat pe Berceanu ca "face jocuri de interese", deoarece insista prea tare sa numeasca un secretar general angajat politic, adica pe democratul Dan Vasiliu. El a demontat toate acuzatiile vicepresedintelui Senatului, sustinand ca, in urma cu o zi, Biroul Permanent a decis, la propunerea lui Berceanu, infiintarea unei Comisii speciale de modificare a Regulamentului. Din acest motiv, a explicat Vacaroiu, proiectul Aliantei va fi trimis direct la aceasta comisie si nu la cea juridica. El a sustinut ca nu a supus la vot numirea lui Calinoiu, deoarece asteapta si propunerile Coalitiei pentru acest post.


(795 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la R. ANDRONIC


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Nicolae Vacaroiu, acuzat de abuz in serviciu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.75720715522766 seconds.