Vineri, 20 Ianuarie 2006 - 07:36 AM Aleg.RO: Printul Cantacuzino, mostenit de Primaria Roman

Publicat de: ---

evenimentulzilei  Dan Sofronia  dan .sofronia@evz.roVineri, 20 Ianuarie 2006 Primaria Roman este mostenitoarea printului Constantin Cantacuzino Pascanu, dupa cum reiese din documentele pe care le detine avocatul Nicusor Cristian Stanciu. Potrivit acestora, pe 15 martie 1927, in baza unui testament olograf, printul a lasat intreaga avere municipalitatii orasului de la malurile Moldovei. Un client de-al avocatului l-a contactat pe acesta, spunandu-i ca se afla in posesia unor documente deosebit de importante referitoare la orasul Roman. „Stiindu-ma romascan, acesta mi-a pus la dispozitie testamentul. De aici a devenit pentru mine o pasiune si, prin cercetari minutioase in arhivele judetelor Iasi, Vaslui, Botosani, Bucuresti, Brasov, am incercat sa intru in posesia documentelor care sa ateste averea printului. Acesta a avut o avere uriasa, fiind la un moment dat, prin anii 1920, al patrulea om din Romania, ca nivel al bogatiei”, a precizat Nicusor Stanciu. Latifundiar generos Avocatul a predat Primariei Roman copii dupa actele de proprietate ale conacului de la Costisa, judetul Neamt, unde familia Cantacuzino a avut si 480 hectare de pamant, constand in teren agricol, pasuni, paduri, fanete, iazuri. O alta proprietate asupra careia exista documente este cea de la Dumesti, Iasi, unde au fost revendicate 430 de hectare teren, si la Ierbiceni, pentru 75 hectare de padure. Avocatul romascan a mai prezentat acte pentru doua imobile situate in Bucuresti, pe strada Lebedei si strada Cameliei nr. 21. Stanciu a mai facut referire si la conturi bancare in Franta si Elvetia, bijuterii confiscate de Banca Nationala a Romaniei, parte dintre acestea facute cadou de Nicolae Ceausescu lui Tito, presedintele Iugoslaviei. In Roman, printul Cantacuzino a mai detinut un imobil pe strada Lahovari (astazi Libertatii), confiscat si demolat, pe terenul respectiv gasindu-se in prezent Casa de Cultura. „Printul, care a trait mai mult la Paris, a fost unul dintre cei mai generosi latifundiari romani, care a facut in timpul vietii nenumarate acte de caritate, a mai afirmat avocatul Stanciu. In acest moment se fac demersuri pe cale civila pentru obtinerea proprietatii imobilelor ce au apartinut printului, cei implicati apreciind ca valoarea averii este de ordinul milioanelor de euro.


(560 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Printul Cantacuzino, mostenit de Primaria Roman | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62121605873108 seconds.