Marți, 24 Ianuarie 2006 - 06:27 AM Aleg.RO: Constantin Morar a pierdut in instanta razboiul cu prefectul Ion Ariton Fostul vicepresedinte al CJ Sibiu, incompatibil cu acte in regula

Publicat de: ---

romanialibera Fostul vicepresedinte al Consiliului Judetean Sibiu, Constantin Morar, a pierdut "batalia" in Justitie declansata impotriva prefectului Ion Ariton . Seful Prefecturii a emis, la sfarsitul lunii mai 2005, un ordin prin care a dispus suspendarea lui Morar (fost presedinte al institutiei in mandatul 2000-2004 Đ n. r.), din functia de vicepresedinte al Consiliului Judetean pe motiv de incompatibilitate. Acesta din urma a contestat ordinul semnat de Ariton la Tribunal, iar, ulterior, la Curtea de Apel Alba Iulia, dar a pierdut procesul la ambele instante. Ordinul semnat de Ariton in 30 mai 2005 a constatat incetarea mandatului de vicepresedinte al reprezentantului PSD, Constantin Morar, din cauza faptului ca acesta era la vremea respectiva membru in Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica (ATOP). Respectiva calitate este remunerata financiar, conditie care, in opinia conducerii Prefecturii, l-a pus pe social-democrat in incompatibilitate cu prevederile Legii 161/2003 referitoare la combaterea coruptiei. Suspendarea lui Morar a fost considerata, insa, de catre reprezentantii PSD, o actiune politica, avand in vedere ca partidele cele mai importante ale coalitiei guvernamentale (PNL si PD) nu aveau nici un reprezentant in conducerea administratiei judetene. Astfel de ordine au fost emise in mai multe judete ale tarii si au vizat, de fiecare data, suspendarea din functie a unor alesi social-democrati. Actiunea prefectului Ion Ariton s-a dovedit utila pentru PNL, partid al carui membru era la vremea respectiva. Vicepresedintele care i-a luat locul lui Morar este consilierul judetean PNL Gheorghe Dicu. Celalalt vicepresedinte al CJ este reprezentantul Partidului Conservator, Iosif Moldovan. In actiunea in contencios-administrativ initiata la Tribunalul Sibiu, Constantin Morar a solicitat constatarea nulitatii oridinului emis de prefect, el invocand cateva prevederi legale, care, in opinia lui, ar fi putut determina luarea unei astfel de decizii. In primul rand, social-democratul a precizat ca o sesizare privind emiterea unui asemenea ordin ar fi trebuit sa vina din partea secretarului Consiliului Judetean, ori in cazul sau sesizarea a fost facuta de subprefect. "In partea explicativa a ordinului se face referire doar la un referat al subprefectului. Nu exista o motivare a ordinului. O motivare insu-ficienta sau gresita este echivalenta cu lipsa motivarii. Insuficienta mo-tivarii sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actului contestat", a aratat Morar in actiunea juridica inregistrata la Tribunal. Totodata, social-democratul a contestat si motivarea principala invocata de Prefectura, respectiv incompatibilitatea cu calitatea de membru al ATOP. "Desemnarea in ATOP s-a facut prin hotararea din 12 august 2004, care nu a fost ata-cata de prefect. Cum poate exista incompatibilitate cand cerinta obligatorie ca sa fim membri ai acestei structuri consta in calitatea de consilier judetean? Este evident ca ordinul dat are o conotatie politica, in conditiile in care al doilea vicepresedinte, de la alt partid, se afla in aceeasi situatie cu mine. Faptul ca acesta a fost determinat sa-si depuna demisia din ATOP in 30 mai 2005 demonstreaza justetea sustinerilor mele", a mai spus Constantin Morar. Ordinul contestat a fost emis de prefectul Ariton la sesizarea subprefectului Marin Craciun, care, la randul sau, a primit o adresa oficiala in acest sens din partea deputatului liberal Cornel Stirbet. Raspunsul Prefecturii la actiunea fostului vicepresedinte s-a facut, in mod susprinzator, prin intermediul unui cabinet de avocatura din Sibiu. "Faptul ca secretarul Consiliului Judetean nu a sesizat prefectul cu privire la aceasta stare de incompatibilitate, fie pentru ca nu a constientizat aceasta stare, fie pentru ca nu a vrut sa o constientizeze, nu inseamna ca prefectul este tinut sa tolereze starea de incompatibilitate in care se afla reclamantul", sustine Ariton, prin intermediul avocatului ales. In document se mai face referire la Legea 161/2003, conform careia functia de vicepresedinte al CJ este incompatibila cu orice functie publica sau activitate remunerata. Constantin Morar a pierdut procesul atat la Tribunalul Sibiu, cat si la Curtea de Apel Alba Iulia. El nu mai are de facut altceva in prezent decat sa se multumeasca cu calitatea de consilier judetean pe care o detine. Un articol de Dorin Timonea


(826 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Constantin Morar a pierdut in instanta razboiul cu prefectul Ion Ariton Fostul vicepresedinte al CJ Sibiu, incompatibil cu acte in regula | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64964699745178 seconds.