Miercuri, 25 Ianuarie 2006 - 07:15 AM Aleg.RO: Basescu si Tariceanu au jucat separat chiar si de Ziua Unirii

Publicat de: Cristian Anghelache

real_romaneasca     Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a dansat ieri, la Focsani, Hora Unirii, cu ocazia manifestarilor legate de sarbatorirea a 147 de ani de la Unirea Principatelor . In schimb, la Iasi, frigul patrunzator a determinat scurtarea programului stabilit initial de autoritatile locale.
Traian Basescu a ajuns in orasul de pe Milcov la orele pranzului, iar atunci cand s-a adresat multimii mai multi copii s-au suit in copacii din Piata Unirii pentru a-l vedea pe presedinte. Si functionarii din Consiliul Judetean Vrancea au iesit la ferestrele care dau in Piata Unirii pentru a-l vedea pe presedinte, iar la mai multe balcoane ale apartamentelor de bloc a fost arborat steagul Romaniei. Seful statului a urcat pe esplanada din fata prefecturii alaturi de presedintele PSD, Mircea Geoana, de deputati si de senatori de Vrancea. El a dat noroc cu Geoana si cu secretarul general al PSD, Miron Mitrea.
Dupa alocutiunile oficialilor, cei aproximativ 10.000 de vranceni veniti sa serbeze Unirea Principatelor au putut vedea o sceneta legata de momentul Unirii, in care actori principali au fost Valentin Uritescu si Geo Costiniu.
Apoi, Sofia Vicoveanca a fost cea care a incins atmosfera, presedintele fiind primul care s-a indreptat spre multime pentru a lega o Hora a Unirii.
A fost momentul in care s-a creat o adevarata imbulzeala in Piata Unirii, fiindca majoritatea celor prezenti au vrut sa dea noroc sau sa fie cat mai aproape de presedinte, fapt ce le-a creat adevarate probleme SPP-istilor veniti sa asigure paza presedintelui. Timp de mai bine de cinci minute, presedintele s-a plimbat prin multime, iar cand a revenit pe esplanada din fata prefecturii, miile de vranceni au scandat "Basescu! Basescu!".
La plecarea spre Bucuresti, in drum spre masina, Traian Basescu a reusit sa se prinda in hora pe Bulevardul Unirii, unde circulatia era inchisa, si nu in Piata Unirii, locul traditional de desfasurare a horei.

Frigul a dat peste cap programul

La ceremoniile care au avut loc in Piata Unirii din Iasi au luat parte, alaturi de seful guvernului, mai multi ministri si parlamentari, reprezentanti ai Opozitiei si ai autoritatilor locale, locuitori ai orasului, fiind prezente peste 800 de persoane. In jurul orei 10.30, premierul a rostit un scurt discurs, in care a vorbit despre importanta actului de la 24 ianuarie 1859 si despre prioritatea momentului actual - integrarea in Uniunea Europeana - el expriman-du-si convingerea ca Romania va deveni membra a UE la 1 ianuarie 2007. Din partea Presedintiei a prezentat un mesaj consilierul prezidential Claudiu Saftoiu.
Spatiul din fata Hotelului Traian a fost incadrat initial cu garduri de protectie pazite de jandarmi, acestea fiind indepartate la momentul Horei Unirii. Premierul s-a prins si el un timp in hora, dupa care a facut un tur prin multime. Mai multe persoane au fost vazute inmanandu-i premierului diverse petitii.


(418 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Realitatea Românească

· Alte știri de la Cristian Anghelache


Azi: Cea mai citită știre din sursa Realitatea Românească:

Basescu si Tariceanu au jucat separat chiar si de Ziua Unirii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67015695571899 seconds.