Marți, 02 Mai 2006 - 05:28 AM Aleg.RO: Parlamentarii ar putea fi scanati ca la Politie

Publicat de: Ristache Roxana

libertatea Scandalul izbucnit la Senat saptamana trecuta, dupa ce o tanara adusa de liberala Norica Nicolai in sala de sedinte a votat nestingherita in locul alesilor, a starnit un val de propuneri pentru starpirea obiceiului parlamentarilor de a-si instraina cartelele de vot . Mai ceva ca la politie, deputatii si senatorii ar trebui sa fie legitimati prin amprenta vocala sau prin cea digitala. Ca sa nu mai iasa din sala si sa lase cartela de vot colegilor, dar mai ales pentru a-i “menaja” pe alesii nevoiti sa se speteasca votand la mai multe maini si cartele, deputatul PRM Adrian Moisoiu propune nici mai mult nici mai putin decat amprentarea vocala a prezentei senatorilor si deputatilor in sala de sedinte. Adica parlamentarii sa fie recunoscuti dupa voce atunci cand se pronunta pro sau contra unei legi. Sistemul insa ar putea fi usor pacalit de senatorii sau deputatii cu talente actoricesti, care pot sa imite vocile colegilor. Institutul pentru Politici Publice, pe de alta parte, a lansat ideea ca parlamentarii sa fie recunoscuti cand voteaza dupa amprenta digitala. Organizatia propune ca la sistemul de vot deja existent sa se adauge o functie suplimentara prin care in momentul in care apasa butonul pentru a vota, senatorilor si deputatilor sa li se scaneze amprenta degetelor. Si daca amprenta care apare in momentul apasarii butonului nu coincide cu aceea din baza de date, sa se anuleze votul. Un sistem care, daca ar fi pus in practica, i-ar face pe parlamentari sa isi panseze degetele sau sa isi puna mainile in ghips. Impotriva fraudarii votului din plenul Parlamentului, deputatilor si senatorilor li se propun practic niste metode demne de Star Trek. Numai scanarea retinei nu s-a propus impotriva tertipurilor alesilor de a trisa. Dar autorii complicatelor propuneri anti-fraudare uita ca si simplul vot electronic le da oricum mari batai de cap alesilor. Dupa ce li s-a instalat un sistem ultraperformant, care a costat in jur de 60 de miliarde de lei, deputatii au avut nevoie de multe sedinte de practica numai pentru a invata sa introduca in aparat cartela. Si inca se mai incurca in butoane. Motiv tocmai bun pentru a contesta rezultatul votului din cauza ca aparatura nu functioneaza sau s-a blocat. Conducerea Senatului ar trebui sa ia astazi in discutie, in cadrul Biroului Permanent, incidentul provocat in plen de Norica Nicolai si o eventuala sanctionare a acesteia.


(439 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Libertatea

· Alte știri de la Ristache Roxana


Azi: Cea mai citită știre din sursa Libertatea:

Parlamentarii ar putea fi scanati ca la Politie | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.54138398170471 seconds.