Marți, 02 Mai 2006 - 05:29 AM Aleg.RO: Comuna saraca, primarie de lux

Publicat de: ---

evenimentulzilei Extravaganta primarita a Chinteniului a dotat sediul modernizat al institutiei cu o toaleta care se igienizeaza singura .

Cladirea Primariei Chinteni a fost inaugurata sambata in cadrul unei manifestari la care a fost invitat tot satul. Contrastul dintre sat si cladirea primariei este imens. Daca pana sa ajungi la primarie strabati un drum plin de gropi, pe care doar masinile 4x4 ar putea trece fara prea mari greutati, luxul din interiorul cladirii este orbitor.

Culoarea dominanta este rosu si a fost aleasa de primarita Lucia Suciu deoarece, spune ea, aceasta culoare o linisteste. Carcotasii spun insa ca primarita, PSD-ista cu state vechi, a ales culoarea pentru a fi in ton cu partidul din care face parte, si care de curand a trecut la rosu.

Superclosetul digital

Calculatoarele cu ecrane extraplate, copiatoarele digitale de ultima generatie, mobilerul de ultima moda in materie si sistemul de supraveghere cu camere video te trimit cu gandul la sediul unei companii multinationale, nu la cel al unei primarii dintr-o comuna modesta. Piesa de rezistenta a intregii modernizari este insa toaleta digitala, care a costat 40 de milioane de lei vechi.

Minunea tehnologica a fost luata cu asalt de toti curiosii prezenti la inaugurare, pentru a vedea cum un senzor stabileste forma colacului in functie de dosul celui care o foloseste sau cum se porneste programul de igienizare a toaletei.

"Nu o folosesc nici eu, nici mama ci tot personalul, precum si cei care vin la primarie. Inainte cadea tavanul pe noi, dar nimeni nu a zis nimic. Acum toata lumea ne sare in cap", a explicat suparata primarita. Modernizarea sediului primariei a costat cinci miliarde de lei vechi, proveniti din resursele proprii ale primariei.

Pentru canalizare nu sunt bani

In timpul ceremoniei de taiere a panglicii, taranii prezenti carcoteau de zor pe seama luxului adoptat de primarita Suciu. "Noi nu avem apa curenta si nici canalizare da’ avem buda cu senzori", spunea una dintre femeile prezente. Aflata la cativa kilometri de Cluj-Napoca, comuna ar putea fi insa usor racordata la principalele sisteme de utilitati publice.

Primarita spune ca proiectele pentru apa si canalizare au fost finalizate, dar nu exista bani pentru aducerea lor in practica. "Pentru apa potabila avem nevoie de 88 de miliarde de lei, iar pentru canalizare 100 de miliarde, dar nu avem bani", spune primarita.

Copiii merg pe jos la scoala

Incepand de azi, masina de transport elevi nu va mai merge in satul Feiurdeni, arondat comunei Chinteni, in care locuiesc 160 de familii, pentru ca un pod care facea legatura cu comuna s-a parabusit.

"Nu voi mai lasa masina sa mearga dupa copii, pentru ca piesele sunt scumpe. Podul trebuie reparat de reprezentantii Regiei de Drumuri Judetene Cluj", explica Lucia Suciu.

 

Primarita Lucia Suciu pare incantata de closetul care a costat mai mult de 1.000 de euro - deschidere.jpg


(487 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Comuna saraca, primarie de lux | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71378397941589 seconds.