Vineri, 12 Mai 2006 - 05:31 AM Aleg.RO: Vladimir Putin i-a trimis o telegrama lui Basescu

Publicat de: Florina Tecuceanu

7plus Presedintele Basescu a fost sunat, ieri, de senatorul PSD Ion Iliescu, care i-a urat sanatate, precum si de premierul Tariceanu, care s-a interesat de starea sefului statului si cu care a discutat despre raportul CE si situatia din tara, a declarat consilierul Adriana Saftoiu . Ea a precizat ca presedintele si premierul au discutat despre situatia inundatiilor din tara si despre aderarea României la UE, prin prisma raportului pe care Comisia Europeana îl va prezenta pe 16 mai. Cei doi au avut discutii în prealabil cu presedintele CE, Jose Manuel Durao Barroso si cu comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn si astfel, în convorbirea telefonica, au discutat despre semnalele pe care le-au primit de la oficialii europeni, a precizat Saftoiu.
Primul-ministru se afla la Viena, pentru a participa la Summit-ul "UE-America Latina" si la un meci de fotbal organizat în scopuri caritabile, la invitatia cancelarului austriac Wolfgang Schussel. Adriana Saftoiu a mentionat, de asemenea, ca presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, a trimis la Cotroceni o telegrama în care îi ureaza sefului statului român însanatosire grabnica. Presedintele Traian Basescu a fost vizitat, joi, la spitalul universitar din Viena, de presedintele PD, Emil Boc, de ministrul de Interne, Vasile Blaga si de ministrul de Externe, Mihai Razvan Ungureanu. Presedintele Basescu a fost vizitat, în jurul orei 18.30 (ora României), de presedinta Finlandei, Tarja Halonen.


(611 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
7 Plus

· Alte știri de la Florina Tecuceanu


Azi: Cea mai citită știre din sursa 7 Plus:

Vladimir Putin i-a trimis o telegrama lui Basescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6352059841156 seconds.