Sâmbătă, 27 Mai 2006 - 05:56 AM Aleg.RO: Biroul de promovare a județului Arad în Germania, contestat de consilieri

Publicat de: Florin TOMUȚA

AMOS News Consilierul independent Attila Duka a susținut în ședința Consiliului Județean Arad că biroul înființat de instituție, anul trecut, în Germania, pentru promovarea imaginii județului este un loc de petrecere a concediilor pentru mai mulți directori, informează corespondentul AMOS News. Afirmația consilierului vine după ce ultimul director trimis la biroul din Germania este cel al Complexului Muzeal Arad, Peter Hugel. „Solicit conducerii Consiliului Județean să-mi explice ce se întâmplă cu biroul pe care l-am deschis la Aeroportul de Frankfurt, pentru că îmi face impresia că este o acoperire pentru unele persoane care își petrec concediile în Germania. Am auzit că acum este acolo directorul de la Muzeu și mă întreb oare de ce sau cu ce scopuri, pentru că nu cred că vrea să înființeze Muzeul aviației pe aeroportul din Frankfurt. Ne-ar interesa rezultatele activității acestui birou, dacă activitatea de acolo s-a concretizat, dacă am câștigat ceva, pentru că, totuși, s-au cheltuit bani publici“, a afirmat Attila Duka.

Președintele CJ Arad, Iosif Matula, a încercat să explice utilitatea biroului, susținând că prin acest mod județul Arad are reprezentare într-o zonă cu capital de unde se pot atrage investiții.

Nemulțumit de explicațiile președintelui, Duka a solicitat un raport cu rezultatele activităților depuse de directorii care și-au desfășurat activitatea la biroul de pe Aeroportul din Frankfurt. Răspunsul primit din partea conducerii Consiliului Județean a fost că raportul îi va fi transmis, în scris, în perioada următoare.

Deschiderea biroului din Germania a fost contestată, chiar în ședința în care a fost aprobat, când mai mulți consilieri au cerut un studiu de oportunitate și o analiză economică. Potrivit celor afirmate de Iosif Matula, protocolul privind deschiderea acestui birou a fost semnat de CJ Arad și Ministerul Economiei din Landul respectiv. Conform documentului, Consiliului Județean i se pune la dispoziție un spațiu în interiorul aeroportului, gratuit, pe termen limitat.

Nici locația aleasă pentru deschiderea biroului nu a fost pe placul consilierilor. Astfel, consilierul independent Zoea Rotaru a spus că un spațiu într-un aeroport este un spațiu marginalizat, deoarece pe acolo se duc numai oameni grăbiți, între anumite curse. Mai tranșant a fost Attila Duka, care a declarat că nu se opune idei de înfințare a biroului, dar nu este mulțumit de locul în care este amplasat.

„Și eu sunt de acord cu înființarea poate și a mai multor birouri în Europa, în zone de influențe. Dar mi se pare nefiresc și aș pune o întrebare retorică. Oare nemții ar prefera un birou în Gara de Nord pentru a-și promova interesele față de România, sau mă rog în Gara de la Aradul Nou, sau oriunde altundeva? Eu nu cred că o locație dintr-un aeroport este potrivită pentru organizarea de contacte, întâlniri între potențiali parteneri de afaceri și investitori străini, întâlniri care să promoveze economia județului Arad. Eu cred că este un pic exagerat“, a spus Duka.

De la deschiderea biroului pe Aeroportul din Frankfurt și până acum și-au desfășurat activitatea reprezentanții a două instituții arădene. Este vorba de Adrian Năsui, directorul Terminalui Cargo, și vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a județului Arad, Lucian Palcău. În prezent, la Frankfurt se află directorul Complexului Muzeal Arad, Peter Hugel.


(411 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Florin TOMUȚA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Biroul de promovare a județului Arad în Germania, contestat de consilieri | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58845496177673 seconds.