Miercuri, 14 Iunie 2006 - 05:31 AM Aleg.RO: Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, in fata unui nou proces cu Prefectura

Publicat de: ---

romanialibera Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud risca sa fie dat din nou in judecata de Prefectura dupa ce marti un numar de 13 consilieri au refuzat, in sedinta extraordinara, sa revoce hotararile adoptate la precedenta sedinta la care au participat mai putin de jumatate din numarul total de consilieri, adica 15 din 31 . Juristii Prefecturii au refuzat sa dea avizul de legalitate pentru hotararile 30-36/2006 motivand ca acestea au fost aprobate in lipsa de cvorum. Inainte de a le ataca in contencios-administrativ, Prefectura le-a returnat Consiliului Judetean pentru ca acesta sa le reanalizeze, insa cei 13 consilieri prezenti la sedinta extraordinara de marti au refuzat, motivand ca isi mentin decizia initiala. Vicepresedintele Consiliului Judetean, Ionel Tompa (PC), a declarat ca mai multi consilieri au cerut sfatul juristilor, iar acestia au confirmat faptul ca CJ poate functiona cu 19 consilieri, iar majoritatea se raporteaza la acest numar si nu la 31, stabilit ca norma de reprezentare pentru judet. "Este o situatie exceptionala, cauzata de demisia celor 12 colegi de la PD si PNL. Legea prevede ca, in cazuri exceptionale, majoritatea se raporteaza la numarul consilierilor in functie, in cazul nostru la 19. In consecinta, am avut o sedinta statutara, iar majoritatea a insemnat, in cazul de fata 10 voturi", a declarat Tompa. Potrivit sursei citate, subprefectul Gheorghe Tuta, prezent la lucrari, a anuntat ca institutia pe care o reprezinta isi rezerva dreptul de a ataca hotararile 31-36 in contencios administrativ. Acesta va fi al doilea proces intentat CJ de catre Prefectura dupa ce reprezentantii Guvernului in tertitoriu au contestat demisiile celor 12 consilieri PD si PNL si numirea in locul lor a unor supleanti de pe listele PSD. Procesul se va judeca abia in 15 iunie intrucat CJ a cerut initial stramutarea lui la o alta instanta, dar Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins cererea, asa incat cele doua parti se vor prezenta in fata magistratilor Tribu-nalului Bistrita-Nasaud. La acest proces, CJ ar putea fi reprezentat de casa de avocati a senatorului PSD, Antonie Iorgovan. Un articol de Cristiana Sabau


(404 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, in fata unui nou proces cu Prefectura | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65866017341614 seconds.