Marþi, 20 Iunie 2006 - 05:54 AM Aleg.RO: Traian Băsescu - atac public la guvern ÅŸi parlament

Publicat de: Teodora Georgescu

curentul

Preşedintele Traian Băsescu a dat undă verde restructurării guvernului în mod public . În primul său discurs ţinut în Parlamentului României de când a preluat mandatul de şef al statului, Băsescu l-a criticat direct pe prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu pentru că nu a acceptat restructurarea guvernului. Preşedintele a precizat că respingerea restructurării guvernului reprezintă "o abordare politicianistă". Poziţia unor politicieni de a nu restructura guvernul este "cel puţin greu de înţeles", mai ales când blocajul este susţinut în numele integrării în UE, a afirmat preşedintele Băsescu, în discursul rostit în faţa aleşilor. Mai mult, Traian Băsescu a atacat guvernul "declarat de dreapta" că a impus măsuri "mai de stânga decât PSD". Dar criticile prezidenţiale nu s-au oprit aici. Prin discursul său, mai mult decât electoral, Traian Băsescu a atacat extrem de dur exact zonele despre care ştia că populaţia este nemulţumită. Principalele ţinte ale ataclului: Educaţia, păstorită de către democratul Mihail Hărdău, Sănătatea, păstorită de liberalul Eugen Nicolăescu, şi Justiţia, condusă de Monica Macovei, numită tot cu sprijin democrat. O altă nemulţumire a şefului statului din lungul şir de critici expuse este cea legată de întârzierea înfiinţării Agenţiei de Integritate, întârziere despre care preşedintele spune că "nu mai are justificare". De tăvălugul acuzaţiilor nu au scăpat însă nici aleşii. Traian Băsescu i-a acuzat direct pe parlamentari că susţin interese de grup. Dacă până atunci parlamentarii l-au aplaudat pe şeful statului, la aceste acuze aleşii au amuţit. Discursul prezidenţial ţinut în faţa plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului şi a miniştrilor a durat o oră. Şi, în ciuda bâlbâielilor cu care a fost citit, şi-a atins scopul: Traian Băsescu a marcat din nou în poarta guvernului şi parlamentului în aceeaşi măsură, arătând imaginea unui preşedinte-jucător.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a susţinut primul discurs de la preluarea mandatului, "întru binele naţiunii". În prezenţa majorităţii membrilor, cu doar 80 de parlamentari absenţi, şeful statului a făcut ceea ce s-a vrut un apel la solidaritate pentru aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. De fapt, Băsescu a sugerat liderilor din coaliţie să grăbească restructurarea guvernului, lovind subtil în activitatea miniştrilor premierului Călin Popescu Tăriceanu.

Menţionand că în Raportul Comisiei Europene din 16 mai Romania avea 43 de "steguleţe galbene" şi 4 "steguleţe roşii", preşedintele Băsescu a afirmat că în "puncte-cheie" ale vieţii economice şi sociale Romania se înscrie "într-o zonă a mediocrităţii". El a adăugat că "bătălia reală nu se dă cu steguleţele, ci cu realităţile Romaniei, cu nevoia de performanţă a instituţiilor statului".

Preşedintele a trimis un semnal clar menit să îi determine pe liderii partidelor din coaliţie să se concentreze asupra restructurării executivului. Băsescu a apreciat că poziţia unor politicieni de a nu restructura guvernul este "cel puţin greu de înţeles", în condiţiile în care blocajul este susţinut în numele integrării în UE. "O abordare politicianistă", a apreciat Băsescu ca fiind refuzul unor politicieni de a "umbla" la organigrama guvernului, aducând, pe rând, critici la adresa tuturor.

Miniştrii lui Tăriceanu, luaţi la bani mărunţi

Ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, sensibil când vine vorba de restructurarea guvernului, a primit şi el critici, Băsescu apreciind că nu există metode care să contracareze rata de abandon şcolar, ajunsă la 1,5%. El a criticat totodată faptul că executivul nu a alocat pentru acest an Educaţiei un procent de 5% din PIB.

Băsescu l-a trimis direct pe lista celor vizaţi de restructurarea executivului pe Eugen Nicolăescu, ministrul liberal al sănătăţii, cu tot cu pachetul de legi privind reforma sănătăţii asumat de guvern. Băsescu a apreciat ca fiind util un singur capitol, considerând că 80% din articole ating "tangenţial" problemele din sistemul sanitar. Băsescu a mai dat o palmă guvernului condus de premierul Tăriceanu. "Măsurile promovate de un guvern care se vrea de cemtru-dreapta sunt mai de stânga decât măsurile guvernului anterior", a declarat preşedintele.

Nici ministerul condus de Monica Macovei nu scăpat de critici, Băsescu semnalând "bâlbâielile din Justiţie". Magistraţii corupţi şi incompetenţa din acest domeniu nu fac decât să afecteze statul de drept, a precizat şeful statului. Cât despre proiectul agenţiei de integritate, puternic contestat, preşedintele a subliniat necesitatea adoptării unui instrument prin care să convingă 80% dintre români că oamenii politici nu sunt deasupra legii şi că "şi cei mari şi tari" pot fi pedepsiţi. "Principala preocupare a demnitarilor este aceea de a susţine interesele de grup", a mai apreciat Băsescu, făcând referire la clasa politică românească.

Băsescu, aclamat de pesedişti

Discursul preşedintelui a adus la început un iz de plictiseala în rândul parlamentarilor, atât cei ai opoziţiei, dar mai ales pentru cei de la putere.

Disciplinaţi ca nişte elevi de clasa întâi, fără să părăsească sala, cei peste 300 de senatori şi deputaţi nu îşi puteau însă stăpani neliniştea: Miron Mitrea se scarpină în cap, Ponta şi Olteanu şuşoteau la prezidiu ca doi ţanci neascultători, în timp ce alţii se jucau cu telefoanele, căscau sau vorbeau între ei.

Pe holurile parlamentului, linişte totală. Aşa cum au primit ordin, deputaţii şi senatorii au părăsit sala în care Băsescu îşi ţinea mult aşteptatul discurs. Doar neascultătorul Dan Iosif şi-a permis să se plimbe, preţ de cateva secunde prin sala de plen. Cand a venit, însă, momentul în care Băsescu a amintit de starea Sănătăţii, opoziţia a izbucnit. Mai-mai să roşească din cauza complimentelor prezidenţiale, pesesediştii au aplaudat energic criticile pe care Băsescu le-a adus la adresa guvernului Tăriceanu. Un moment puţin mai tensionat a fost atunci când Băsescu a adus vorba de starea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, iar pesediştii şi peremiştii şi-au luat pixurile de pe banca pentru a nota câteva amănunte.

Într-una dintre băncile de la prezidiu miniştrii cabinetului Tăriceanu priveau către Băsescu aşteptând să termine şirul criticilor.

La finalul discursului, Băsescu a dispărut imediat din sală, în timp ce Nicolae Văcăroiu, cel care prezida sedinţa, a reuşit să i stăpânească cu greu pe deputaţii puşi pe comentarii.


(431 afiºãri)

 

Link-uri înrudite

· Alte ºtiri din sursa
Curentul

· Alte ºtiri de la Teodora Georgescu


Azi: Cea mai cititã ºtire din sursa Curentul:

Traian Băsescu - atac public la guvern şi parlament | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparþin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conþinutul acestora.
Page created in 0.61725091934204 seconds.