Miercuri, 21 Iunie 2006 - 05:27 AM Aleg.RO: Deputații, împotriva proiectului ca CSM să propună spre numire procurorii

Publicat de: Andrei DINU

AMOS News Plenul Camerei Deputaților a respins propunerea legislativă a senatorului UDMR Gyorgy Frunda, potrivit căreia numirea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, prim adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul general al DNA, adjuncții acestuia, procurorii șefi de secție ai acestor Parchete, precum și procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestuia să se facă de către Președintele României, la propunerea CSM, cu avizul Ministrului Justiției. În favoarea proiectului au fost 151 de voturi, 91 împotrivă și 10 abțineri însă fiind vorba de o lege organică, numărul de voturi favorabile nu a fost suficient pentru adoptarea legii, astfel încât proiectul va fi trimis la Senat cu raport de respingere.

În cadrul dezbaterilor generale, Gyorgy Frunda a arătat că din moment ce Constituția nu face o distincție între puterea judecătorească și Ministerul Public iar judecătorii și procurorii fac parte din corpul magistraților, nu există motiv constituțional pentru ca unii să fie propuși spre a fi numiți de CSM, cazul judecătorilor, iar procurorii să fie propuși de ministrul Justiției, așa cum se întâmplă în prezent.

Ministrul justiției, Monica Macovei a afirmat, la rândul său, că procedurile prin care a cerut revocarea unor procurori sau a propus numirea altora au fost transparente.

”Am argumentat întotdeauna de ce cineva trebuie revocat iar altcineva numit, deci cerința transparenței a fost îndeplinită”, a spus Macovei, adăugând că acest lucru a fost apreciat de Comisia Europeană.
Macovei a calificat ca ”ciudată” propunerea lui Frunda, considerând că încalcă și înțelegerea politică din Senat pe această problemă.
Potrivit lui Macovei, între procurori și judecători există o diferență, anume că pentru a doua categorie nu se stipulează în Constituție că sunt sub autoritatea ministrului justiției.

Deputatul UDMR Marton Arpad s-a întrebat de ce Monica Macovei și-a schimbat punctul de vedere pe care îl susținea în perioada în care a reprezentat societatea civilă, conform căruia procurorii ar fi trebuit propuși de CSM.

Deputatul PRM Lucian Bolcaș a invocat Constituția, care stipulează că numai CSM propune numirea procurorilor și judecătorilor și nu ministrul justiției.
Conservatorul Pantelimon Manta a spus că numirea procurorilor de către președintele României, la propunerea CSM, este menită să asigure o mai mare independență a activității procurorilor.

De la tribună, social-democratul Victor Ponta a afirmat că a apreciat enorm punctele de vedere în această problemă ale ministrului Monica Macovei atunci când aceasta reprezenta o organizație neguvernamentală. ”Cred sincer că miniștrii vin și pleacă, în schimb o justiție independentă tot nu reușim să avem atât timp cât ministrul încearcă de fiecare dată să-și subordoneze procurorii. De aceea avem dosare făcute, pentru că sunt făcute la presiunea unui ministru care spune „ori faci dosarul respectiv, ori te schimb din funcție””, a spus Ponta.


(540 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Andrei DINU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Deputații, împotriva proiectului ca CSM să propună spre numire procurorii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68900489807129 seconds.