Miercuri, 21 Iunie 2006 - 05:27 AM Aleg.RO: Macovei, invinsa de deputati

Publicat de: ---

evenimentulzilei  O infrangere si un semiesec .

Acesta este bilantul ultimei batalii a Monicai Macovei cu Camera Deputatilor. Infrangerea consta in faptul ca Ministerul Justitiei a pierdut Registrul Comertului.

 Acesta va trece de anul viitor in administrarea Camerei de Comert, consecinta directa a votului favorabil dat de deputati proiectului initiat de PNL.

Semiesecul s-a inregistrat ieri la dezbaterea proiectului initiat de senatorul UDMR Gyorgy Frunda, conform caruia, pe viitor, CSM si nu ministrul justitiei ar fi urmat sa-i faca presedintelui propunerile privind numirea procurorului general, a procurorului-sef al DNA si a sefului DIICOT.

Macovei a argumentat ca, intrucat CSM a fost numit pe vremea PSD si este un organism care nu raspunde in fata nimanui, proiectul UDMR nu este oportun. Ea s-a retras abatuta, inainte de votul final, declarand ca „in randul politicienilor exista o teama de un DNA independent”.

PNL una promite, si alta voteaza

Proiectul lui Frunda a intrunit 151 de voturi, insuficiente pentru adoptarea legii, care era una organica. La cele 151 de voturi pentru au contribuit si UDMR, si PC.

Numai 91 de deputati - de la PNL si PD - au votat in sprijinul lui Macovei, iar 10 au preferat sa se abtina.Pe langa tradarea PC si a UDMR, trebuie remarcata si conduita PNL.

Desi cu o seara inainte Macovei fusese sa-si pledeze cauza la Consiliul Aliantei, unde se stabilise ca PNL si PD vor vota impotriva proiectului lui Frunda, ieri trei liberali au votat pentru acesta, sase s-au abtinut, iar alti cinci, desi figurau ca fiind in sala, au refuzat sa-si exprime votul.

Pentru trecerea DNA la CSM au votat insusi liderul grupului PNL, Crin Antonescu, precum si deputatul Ioan Ghise. Si Raluca Turcan a votat pentru, dar a declarat ulterior, in plen, ca a gresit votul. Vicepresedintii PNL Titu Gheorghioff si Dan Radu Rusanu nu au votat deloc.

La fel a procedat si Nini Sapunaru. Printre cei care s-au abtinut au figurat Mona Musca si Cristian Boureanu, dar si secretarul general al PNL, Dan Motreanu.


(470 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Macovei, invinsa de deputati | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.