Miercuri, 28 Iunie 2006 - 05:28 AM Aleg.RO: Codul lui Vladescu, demolat de senatori

Publicat de: Norel Moise

curentul

Versiunea Codului fiscal care a iesit de la Senat nu e nici pe departe una care sa-i multumeasca pe reprezentantii politicului, socialului sau economicului .

In viziunea presedintelui CCIR, Victor Babiuc, principala problema pe care o developeaza noul Cod fiscal este lipsa unei strategii fiscale. Intr-o scrisoare deschisa adresata premierului se afirma ca proiectul este ilegal, neavand avizul Consiliului Concurentei. Alte hibe ale legii ar fi aplicarea TVA la leasing, impozitarea imobilelor in functie de proprietar, si nu de destinatie, interzicerea externalizarii contabilitatii si aplicarea unor accize minime la tigari care scot de pe piata sortimentele indigene.

Ionut Popescu, fost ministru de finante, apreciaza ca "reducerea cotei TVA este o masura populista, fara efect imediat asupra consumatorului". Conform calculelor unor specialisti, ea va aduce o gaura in buget de 17.000 miliarde de lei.

Oficialul liberal opineaza ca masurile referitoare la impozitarea pietei de capital sunt bune, intrucat, in versiunea initiala, jucatorii creditau statul. El este nemultumit insa de amanarea impozitarii agriculturii: "E necesar sa fie fiscalizata, intrucat 15 ani nu au platit nimic, si tot saraci au ramas. Nu trebuie sa omitem faptul ca 30-40% din populatia tarii traieste in mediul rural".

Senatul a reusit, in sfarsit, sa ajunga la un punct de vedere comun asupra noului Cod fiscal pe care guvernul incearca sa-l introduca de la 1 ianuarie 2007 (pentru aceasta, el trebuie sa fie aprobat si de Camera Deputatilor si publicat in Monitorul Oficial pana, cel tarziu, la 1 iulie). Daca va trece si de Camera Deputatilor in forma aprobata de Senat, ministrul Vladescu va avea mari probleme cu bugetul pentru 2007. Și aceasta, din cauza faptului ca senatorii au demolat o multime de modificari introduse de guvern.

In principiu, aproape toate observatiile facute de societatea civila si organizatiile neguvernamentale si-au gasit portavoci in randul senatorilor care au votat pe principiul "noi vrem schimbarea vechiului sistem, dar nu prin partile esentiale". Chiar daca firmele sunt avantajate de mentinerea unui sistem fiscal, acceptul senatorilor il pune pe ministrul Vladescu sa creeze o noua constructie bugetara pentru 2007. Singura lui sansa ar fi "schimbarea schimbarii" de catre Camera Deputatilor. Dar sa urmarim "masacrul" pas cu pas.

Impozit agricol, mai la anuŽ

Introducerea impozitului de 2% datorat de persoanele care obtin venituri din vanzarea produselor agricole va fi amanata cu un an, pentru 2008. Guvernul stabilise ca acei contribuabili care realizeaza venituri din vanzarea produselor agricole catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati vor plati un impozit de 2% din valoarea produselor livrate.

TVA redus, mai mic

Cota redusa de TVA a fost micsorata de la 9% la 7%, dar senatorii nu au fost de acord cu amendamentul privind includerea produselor alimentare in categoria celor taxate cu cota redusa. Cota redusa de TVA se aplica in prezent pentru manuale scolare, carti, ziare si reviste, cu exceptia celor destinate exclusiv sau in principal publicitatii, livrarea de proteze si accesoriile acestora, cu exceptia protezelor dentare, si medicamente de uz uman si veterinar.

Cazarea in cadrul sectorului hotelier sau al domeniilor cu functie similara, inclusiv inchirierea terenurilor amenajate pentru camping si prestarea unor servicii constand in permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, gradini zoologice si botanice, targuri, expozitii si evenimente culturale, cinematografe, beneficiaza, de asemenea, de cota redusa.

Impozite diferentiate pe piata de capital

Castigurile obtinute din tranzactiile pe piata de capital ar putea fi taxate in continuare cu cote diferentiate in functie de perioada de detinere a actiunilor. Astfel, cota de 1% va fi aplicata pentru detinerile mai vechi de un an, urmand ca investitorii care pastreaza actiunile in portofoliu mai putin de un an sa plateasca impozit de 16%. Impozitul se aplica la castigurile obtinute.

Scutiri la impozit pe cladiri

Firmele care realizeaza investitii de peste 100.000 de euro pe o perioada de pana la 5 ani, inclusiv, ar putea beneficia de scutirea de la plata impozitului pe cladiri si teren datorate consiliilor locale.

In cazul investitiilor care depasesc 100.000 de euro, finalizate si puse in functiune la data intrarii in vigoare a Codului fiscal, consiliul local poate stabili cota de 0,25% la calculul impozitului pe cladiri, pe o perioada de 3 ani, inclusiv. Municipalitatile pot institui taxe speciale concesionarilor din sectorul utilitatilor publice.

S-a votat si obligativitatea pentru agentii economici din alimentatie publica de a achita anual o taxa, limita maxima fiind majorata de la 3.000 la 5.000 de lei. Daca mai adaugam la aceasta si facilitatea pentru microintreprinderi de a-si alege modul de impozitare (pe profit sau venit) si faptul ca impozitul pe profitul reinvestit va fi zero, vom avea intreg tabloul codului care a iesit din Senat. De asemenea, companiile vor plati impozit pentru titeiul extras din Romania si exportat.

Cota aplicata pentru calcularea accizei minime ar putea reprezenta 91% din acciza aferenta tigaretelor din categoria de pret cea mai vanduta, cu un punct procentual peste nivelul actual si cu patru puncte sub varianta propusa in proiectul de modificare a Codului fiscal aprobat de guvern.


(506 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curentul

· Alte știri de la Norel Moise


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curentul:

Codul lui Vladescu, demolat de senatori | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.67201113700867 seconds.