Marți, 01 August 2006 - 05:52 AM Aleg.RO: Primăria municipiului Arad a primit certificatul ISO 9001

Publicat de: Paul PREDA

AMOS News Primăria municipiului Arad a primit din partea Societății Române pentru Asigurarea Calității certificarea ISO 9001:2000, dar și certificatul IQNet (The International Certification Network), informează corespondentul AMOS News. „Unul dintre principalele obiective ale actualei administrații municipale arădene a fost implementarea și certificarea Sistemului de Management al Calității conform Standardului ISO 9001:2000, pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor în raporturile cu cetățenii. După îndeplinirea tuturor procedurilor cerute, în urma auditului de certificare, Primăria a primit certificarea din partea Societății Române pentru Asigurarea Calității (SRAC), acreditată de RENAR, organismul național de acreditare, dar și certificatul IQNet (The International Certification Network).

Obținerea Certificatului ISO 9001:2000 este o confirmare a calității serviciilor noaste și a competitivității actului managerial din Primăria municipiului Arad“, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Standardele ISO 9001 au fost elaborate de Organizația Internațională pentru Standardizare (ISO), cu sediul în Geneva. Înființată în 1947, ISO este alcătuită din comisii naționale de standardizare din 90 de țări (câte una din fiecare țară), având ca activitate principală elaborarea unor acorduri ce sunt publicate apoi ca standarde internaționale.

IQNet este o asociație de organisme de certificare de primă clasă, care asigură o recunoaștere mondială a certificatelor partenerilor săi, păstrând însă identitatea fiecăruia, SRAC este partener al acestei asociații din anul 2002.


(393 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Paul PREDA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Primăria municipiului Arad a primit certificatul ISO 9001 | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 2.8549768924713 seconds.