Miercuri, 09 August 2006 - 09:12 AM Aleg.RO: Coalitia pune pe liber 30 de secretari de stat

Publicat de: ---

adevarul

Partidele din Coalitie s-au inteles asupra unei formule de restructurare a Cabinetului, la nivelul secretarilor de stat . Reprezentantii celor patru  formatiuni de la guvernare s-au întâlnit ieri pentru a bate în cuie decizia luata, luni seara, de liderii PNL-PD, la propunerea premierului Calin Popescu Tariceanu, potrivit careia posturile de secretar de stat din ministere vor fi reduse cu aproximativ 36 la suta.
Guvernantii au hotarât sa pastreze numai 52 de astfel de functii din totalul de 82, PNL urmând sa ramâna, conform algoritmului politic, cu 19 fotolii, PD cu 14, UDMR cu sapte, iar PC cu sase.
Ministrul liberal al culturii, Adrian Iorgulescu, a declarat, ieri, dupa sedinta Coalitiei, ca, odata cu cele 30 de posturi de secretar de stat, vor fi desfiintate si toate functiile de subsecretar de stat. Potrivit lui Iorgulescu, restructurarea va continua, în perioada urmatoare, cu agentiile aflate în subordinea Executivului, al caror numar va fi redus la jumatate, de la 1 septembrie. "Aceste masuri vizeaza o mai mare eficienta la nivelul structurilor guvernamentale, diminuarea costurilor si reducerea birocratiei", a explicat reprezentantul PNL. El a mai aratat ca în restructurarea acestor posturi se va respecta algoritmul obtinut în urma alegerilor generale de fiecare dintre partidele aflate la guvernare. Decizia politica a fost transmisa ieri ministrilor, care urmau sa-i nominalizeze pe cei pusi pe liber. Potrivit unor surse din Alianta, ministerele Industriei si Externelor vor trebui sa renunte la câte trei secretari de stat, din cei sase câti au în prezent.

Sase apolitici ramân în functie
Liderul grupului UDMR din Senat, Verestoy Attila, a declarat, ieri, dupa sedinta Coalitiei, ca, pe lânga cei 46 de secretari de stat repartizati partidelor politice conform algoritmului, alti sase secretari de stat functioneaza din Ministerul Administratiei si Internelor, în Ministerul Afacerilor Externe si în Ministerul Justitiei nu sunt afiliati politic si vor ramâne în functii. Potrivit lui Verestoy, acestia sunt specialisti - diplomati, generali si juristi - "care nu vor fi asumati politic".

Democratii "au uitat" de remanierea ministrilor
Desi, luni dimineata, au cerut din nou reducerea portofoliilor ministeriale pâna la maximum 17, la sedinta Aliantei din cursul aceleiasi seri liderii PD au "uitat" sa-i faca aceeasi solicitare premierului Calin Popescu Tariceanu. Surse participante la discutii au precizat ca nici presedintele PD, Emil Boc, nici presedintele executiv, Adriean Videanu, nu a abordat subiectul diminuarii locurilor de ministru. "Solicitam Aliantei si Coalitiei sa continue restructurarea mai sus si mai jos de acest nivel al secretarilor de stat", a spus Boc, luni, adaugând ca restructurarea secretarilor de stat este "doar o picatura într-un pahar de apa". De altfel, liberalul Adrian Iorgulescu a precizat ieri ca reprezentantii celor patru partide de la guvernare nu au pus deocamdata problema reducerii numarului de ministere, dar ca "se va reveni" asupra acestui aspect.

Tariceanu: Restructurarea va începe prin desfiintarea Cancelariei premierului
Procesul de restructurare a guvernului va începe prin desfiintarea Cancelariei premierului, transferul unor autoritati în coordonarea ministerelor sau a parlamentului si trecerea societatilor comerciale din subordinea ministerelor în portofoliul AVAS, a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu. "Este foarte posibil ca aceasta Cancelarie sa se desfiinteze. Vor mai fi o serie de structuri care vor functiona în subordinea primului-ministru, într-un aparat suplu, simplu si eficient. Vreau ca exemplul personal sa serveasca tuturor colegilor de Cabinet, pentru a trece peste considerente de ordin subiectiv si a continua restructurarea prin descentralizare", a spus Tariceanu.  


(425 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Coalitia pune pe liber 30 de secretari de stat | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65507698059082 seconds.