Vineri, 11 August 2006 - 07:59 AM Aleg.RO: PSD Timiș are același număr de primari ca în 2000

Publicat de: Ioana TOMA

AMOS News Dintre cei 51 de primari pe care i-a avut PSD Timiș după alegerile din 2004, social democrații au mai rămas cu 30, exact cifra pe care o aveau după alegerile din 2000. În același timp, PD și-a dublat numărul de primari timișeni, transmite corespondentul AMOS News.
Dintre „migratori” de la PSD, 14 au ales calea democrată, iar patru au plecat la PNL. Președintele PSD Timiș, Ilie Sârbu, susține că majoritatea primarilor care au plecat la PD au fost constrânși, într-un fel sau altul, să se înscrie în PD. Lista celor numiți de social-democrați drept “bolnavi de traseism politic cronic”, cuprinde nouă primari din Timiș. În categoria primarilor despre care PSD crede că își caută „protecție politică” din cauza unor dosare privind încălcări ale legii se află șase nume, iar pe lista celor „șantajați” sunt alți cinci edili de comune.

De cealaltă parte, președintele PD Timiș, Dorel Borza, declară că toți primarii care au venit de la PD, au fost de fapt oamenii lor, care au fost forțați de PSD, să treacă la social-democrați, înainte de 2004. După alegerile din 2004, PD Timiș a avut 14 primari. Trei au fost câștigați prin alegeri parțiale, iar în acest moment, cu ajutorul primarilor veniți de la PSD, numărul s-a dublat, ajungând la 34.

“Majoritatea primarilor au venit și cu consilierii locali, așa că acum avem cu 74 de consilieri locali în plus față de 2004”, a declarat Dorel Borza, președintele PD Timiș. În total, PD Timiș are 34 de primari, 60 de viceprimari, 12 consilieri județeni și 356 consilieri locali.

PNL Timiș își va centraliza aleșii numai după data de 20 august, pentru că toți liderii sunt în concedii. Acum două ani, PNL a reușit să câștige 18 primari, 18 viceprimari, la care se adaugă 195 de consilieri locali și județeni. Către PNL Timiș s-au orientat încă patru primari PSD.

Țărăniștii timișeni au obținut la alegerile locale din 2004 doi primari, șapte viceprimari și 60 de consilieri locali și județeni. Singurele modificări au survenit la consilierii locali, care sunt acum în număr de 71, după ce 11 din ei au optat pentru partidul condus de Gheorghe Ciuhandu.

PRM Timiș a rămas cu un primar, UDMR Timiș are patru primari, iar PNG a pierdut unul din cei doi primari care a plecat la PD. Partidul Conservator nu a avut primari în Timiș, dar lidera organizației, Maria Grapini, spune că a pierdut în total șapte aleși, dar doar doi și-au depus demisiile, restul fiind plecați în străinătate. În același timp, PC Timiș a câștigat doi aleși, dintre care unul viceprimar.


(518 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Ioana TOMA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

PSD Timiș are același număr de primari ca în 2000 | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57089495658875 seconds.