Marți, 15 August 2006 - 05:34 AM Aleg.RO: Prefectura Constanta, la cutite cu Primaria si CJC

Publicat de: ---

romanialibera Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, fosti consilieri locali si functionari din administratia locala sunt iar in vizorul organelor de ancheta . Este vorba despre un dosar legat de vanzarea unei suprafete de teren din Satul de Vacanta pentru care exista deja o ordonanta de neincepere a urmaririi penale. Dupa ce a verificat trei ani, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Constanta a trimis la DNA dosarul intocmit in urma plangerii formulate de "Federalcoop", care a administrat terenul. Instanta de contencios a dat o sentinta, definitiva si irevocabila, prin care sunt recunoscute drept legale toate hotararile Consiliului Local Constanta legate de organizarea licitatiei. "Nu mai dam nici o declaratie", a spus primarul. In cursul diminetii de ieri, toate persoanele al caror nume figureaza in dosar au dat declaratii notariale conform carora nu se vor mai prezenta la Politie pentru audieri. Presedintele CJC, Nicusor Constantinescu, fost consilier local, a declarat ca s-au respectat toti pasii. "Toate institutiile statului sunt preocupate sa ne hartuiasca pe noi, in loc sa se ocupe de problemele cetatenilor si ale judetului. Scopul este eliminarea presedintelui CJC si a primarului Constantei", a declarat Constantinescu. Primarul municipiului s-a adresat organelor de cercetare: "Incetati hartuiala si lasati-ne sa muncim. Pe noi serviciile secrete nu ne au cu nimic la mana. Bag de seama ca traim intr-o tara in care politicieniii au fost la dispozitia serviciilor secrete". Nicusor Constantinescu, de aceasta data in calitate de actionar al societatii care detine proprietatea asupra Hotelului Flora, l-a actionat in judecata pe prefectul judetului. Atat presedintele CJC, cat si conducerea administratiei municipiului Constanta considera ca reprezentantul Guvernului in teritoriu i-a insultat si calomniat in momentul in care a declarat ca au relatii cu grupurile care au stat la baza evenimentelor din statiunea Mamaia. In opinia celor doi, Politia ar trebui sa se ocupe, cu precadere, de prinderea traficantilor de droguri si de desfiintarea retelelor de prostitutie.Un articol de C. Cantaragiu


(291 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Prefectura Constanta, la cutite cu Primaria si CJC | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 3.0285859107971 seconds.