Marți, 29 August 2006 - 06:07 AM Aleg.RO: De rasul lumii Alesii locali din Focsani isi contesta propriile hotarari

Publicat de: ---

romanialibera Consilierii muncipali din Focsani au inceput sa faca plangeri pe care le vor discutate in plenul sedintei de astazi . Astfel, consilierii cer revocarea a doua hotarari ale Consiliului Local emise chiar la inceputul acestei luni. In primul rand, social-democratii vor revocarea Hotararii privind numirea Consiliului de Administratie la CUP RA Focsani. Explicatia alesilor este una de-a dreptul hilara: "Reprezentantul Consiliului Local al municipiului Focsani in Consiliul de Administratie la CUP RA Focsani... trebuia sa fie desemnat de grupul de consilieri PSD, deoarece in urma alegerilor din 2004 acesta era reprezentat in Consiliul Local de un numar de 12 consilieri locali", dupa cum se arata in plangerea alesilor PSD-isti. "Exista mari vicii de procedura in ceea ce priveste acest proiect. Daca el va trece, PSD va contesta in contencios si ne cerem scuze cetatenilor daca vom bloca activitatea CUP in perioada urmatoare", a declarat revoltat Bogdan Matisan la sedinta in care s-a aprobat acest proiect de hotarare. Reamintim ca noua structura a Consiliului de Administratie a CUP RA Focsani s-a stabilit prin vot secret si contine sapte membri: Gheorghe Vasilescu, actualul director general, inginerul Vasile Nicolae, care sa reprezinte interesele Consiliului Local in relatiile cu regia, Eugen Ciorici, directorul DGFP Vrancea, Nicolae Latcan, Toader Rarinca, Viorel Oglan si Bogdan Axon. Propunerea a venit din partea grupului consilierilor Aliantei D.A., proiectul fiind aprobat cu 14 voturi. Un alt consilier nemultumit este si Ion Vlase. Astfel, singurul consilier pentru care sportul nu reprezinta o prioritate a Consiliului Local, Ion Vlase, a cerut revocarea Hotararii Consiliului Local nr. 228/2006 privind finantarea unor structuri sportive. "In semn de protest fata de alocarea acestor fonduri pentru doua cluburi private, am sa parasesc aceasta sala de sedinte", a spus Vlase la intrunirea in care s-a aprobat proiectul contestat. Alesul considera ca "nu era necesara convocarea imediata a unei sedinte a Consiliului Local", deoarece nu era caz de forta majora si de maxima urgenta pentru rezolvarea intereselor cetatenilor. Reamintim ca prin hotararea in discutie Consiliul Local a aprobat acordarea a 500 milioane de lei Clubului Sportiv Municipal Focsani pentru "Finantarea cheltuielilor din turul Campionatului 2006-2007, Liga a III-a (Divizia C) si Liga nationala Futsal (Divizia A)" si 300 milioane de lei Clubului Sportiv "Handbal Club" Focsani pentru finantarea activitatii "Focsani - in circuitul oraselor cu echipe de prima liga". Un articol de Ramona Jachianu


(1078 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

De rasul lumii Alesii locali din Focsani isi contesta propriile hotarari | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.75989389419556 seconds.