Miercuri, 30 August 2006 - 08:46 AM Aleg.RO: Spovedania partiala a lui Basescu
Publicat de: Cristian Teodorescu
Cred ca Bunul Dumnezeu Insusi e nemultumit de incrincenarea cu care reprezentantii Bisericii se agata de privilegiul laic pe care l-au capatat, de a li se tine la secret dosarele de Securitate
.
Patriarhul Teoctist a reactionat cu o sfinta indignare dupa ce ministrul Culturii si al Cultelor, Adrian Iorgulescu, a cerut ca dosarele preotilor sa fie date la iveala. Ministrul si-a permis sa se antepronunte, facind speculatii pe tema tradarii secretului spovedaniei de care s-ar fi facut vinovati reprezentantii cultelor de la noi pe vremea regimului comunist. Ministrul manevreaza o tema politica. Si cred ca nu de dragul aflarii adevarului se zbate dl Iorgulescu. Liberalii vor sa dea o noua lovitura de imagine, dupa ce au ratat incercarea de a fi campionii dezvaluirilor dosarelor de Securitate ale membrilor partidului lor. Dl Iorgulescu, de la Cultura, a ajuns unul dintre marii purtatori liberali de mesaj, cind PNL s-a trezit ca a avut mai mult de pierdut din dezvaluirea dosarelor de Securitate ale unora dintre reprezentantii sai. Mona Musca, disidenta, e bine privita, personal, de o parte a opiniei publice, in timp ce PNL trage ponoasele ca ea e membra a acestui partid.
Dl Iorgulescu cere azi, oarecum la sacrificiu, ca dosarele preotilor sa devina publice, pentru a muta atentia de la faptul ca PNL are la activ cam multi reprezentanti banuiti sau dovediti ca au avut relatii benevole cu Securitatea.
La o zi insa dupa ce ministrul Culturii a declarat la o scoala de vara a tineretului liberal, adica oarecum in familie, ca preotii au folosit secretul spovedaniei pentru a se spovedi ei insisi la Securitate, intra in joc si presedintele Basescu. Omul care in campania electorala a suparat Biserica Ortodoxa, pronuntindu-se in favoarea drepturilor homosexualilor, dupa care a facut o pirueta a tacerii, cel care i-a sarutat mina Patriarhului la investitura, zgindarindu-i pe liber-cugetatori, a anuntat ca va cere CSAT desecretizarea dosarelor preotilor.
Traian Basescu nu e un liber-cugetator intors la credinta din motive de imagine, ca Ion Iliescu, dar nici nu se lasa consiliat de calugarul Vasile, ca Emil Constantinescu. E un crestin ortodox fara pretentii si cu reactii de om obisnuit, din categoria celor care cred ca e bine sa faci ce zice popa, nu sa ii urmezi exemplul comportamental. Ce l-a apucat pe Basescu sa vrea brusc desecretizarea dosarelor preotilor? In nici un caz dorinta ca toti cetatenii Romaniei sa fie tratati egal. Pentru asta ar fi avut suficient timp pina acum, si nu l-a folosit, deoarece aceasta chestiune nu se afla printre prioritatile agendei sale. Cind insa liberalii au aruncat petarda spovedaniilor cu care preotii s-ar fi spovedit apoi la Securitate, Basescu a reactionat cu o grenada, pentru a nu fi cumva suspectat ca incearca sa isi ascunda si el ceva din trecut in contul preotilor privilegiati.
(988 )
| |
|