Vineri, 13 Octombrie 2006 - 06:05 AM Aleg.RO: Prefectura Vrancea ii da dreptate lui Oprisan

Publicat de: Mihaela Dinca

curentul

Hotararile adoptate de Consiliul Judetean Vrancea in sedinta din 27 septembrie, cand 22 de consilieri au decis inlaturarea lui Marian Oprisan de la sefia Consiliului judetean, nu indeplinesc conditiile de validare prevazute de lege pentru a putea fi considerate acte administrative . Ba mai mult, nu pot fi supuse controlului de legalitate. Asa se arata in decizia Prefecturii Vrancea, transmisa ieri Consiliului judetean printr-o adresa oficiala.

Dupa ce social-democratul Marian Oprisan si-a reluat functia de presedinte al CJ Vrancea, prefectul judetului s-a pronuntat si el in favoarea celui pe care consilierii PNL, PD si PC au incercat sa-l mazileasca. Prefectura Vrancea a transmis ieri Consiliului judetean o adresa in care se precizeaza ca documentatia adoptata in sedinta extraordinara din 27 septembrie, convocata de consilierii puterii, nu indeplineste conditiile de validare prevazute de lege. "Apreciem ca lipsa numarului ce trebuie dat in ordinea cronologica de adoptare, necesar pentru identificarea actului respectiv si care constituie conditie de validitate cu trimitere la forma actului administrativ, duce la inexistenta actului", se mai mentioneaza in adresa Prefecturii Vrancea. In documentul care taie elanul consilierilor PNL, PD si PC se specifica motivele pentru care cele cinci hotarari adoptate in sedinta din 27 septembrie sunt nevalide si nu il impiedica pe Marian Oprisan sa isi continue mandatul: aceste hotarari nu cuprind denumirea autoritatii publice emitente, data la care au fost adoptate sau emise, data la care intra in vigoare, stampila autoritatii publice care le-a adoptat sau emis, numarul sub care a fost adoptat sau emis. "Facem precizarea ca documentatia intocmita la data de 27 septembrie 2006 nu indeplineste conditiile de validare prevazute de lege pentru a putea fi considerate acte administrative si pentru a putea fi supuse controlului de legalitate de catre prefect", se mai arata in adresa semnata de prefectul de Vrancea, Ion Oprea.

In timp ce Oprisan a revenit in functie, celor 22 de consilieri li se vor inainta plangeri penale pentru abuz in serviciu.


(612 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curentul

· Alte știri de la Mihaela Dinca


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curentul:

Prefectura Vrancea ii da dreptate lui Oprisan | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.72767686843872 seconds.