Marți, 03 Aprilie 2007 - 06:35 AM Aleg.RO: Basescu: Alta majoritate sau anticipate

Publicat de: ---

jurnalulnational In calitate de mediator intre stat si societate, preşedintele Basescu a trimis o scrisoare conducerii Parlamentului, pe care o prezentam integral: COMUNICAT DE PRESA 02 aprilie 2007 Preşedintele Romaniei, Traian Băsescu, a trimis astăzi, 02 aprilie a .c., o scrisoare preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. Vă prezentăm integral textul documentului: "In temeiul articolului 80, alineatul 2, din Constituţia Romaniei, doresc să-mi exercit funcţia de mediere intre stat şi societate şi să vă transmit următorul punct de vedere. In calitate de Preşedinte ales, am preluat voinţa de schimbare a majorităţii cetăţenilor romani, considerand că programul de guvernare al Alianţei "Dreptate şi Adevăr" are cele mai bune şanse de a concretiza acest deziderat. Imediat după alegerile din 2004, am desemnat un prim-ministru a cărui sarcină a fost aceea de a construi un guvern legitim, pe temelia unei majorităţi parlamentare clare. Acel prim-ministru reprezenta Alianţa "Dreptate şi Adevăr", participantă la alegerile din 2004. Ca formaţiune distinctă, PNL nu s-a inscris de fapt in cursa electorală şi nici nu a prezentat un candidat propriu la funcţia de prim-ministru. La 1 aprilie 2007, fostul prim-ministru al Alianţei "Dreptate şi Adevăr" a luat decizia unilaterală de a scoate din executiv miniştrii Partidului Democrat. Prin această măsură, componenţa politică a executivului a fost radical modificată, astfel incat legitimitatea democratică a noii formule de guvernare nu mai respectă voinţa electoratului, aşa cum a fost ea exprimată cu ocazia scrutinului din 2004. Guvernul care va fi propus spre investitură este compus din PNL şi UDMR, două formaţiuni care deţin, in actuala configuraţie a Parlamentului Romaniei, numai 22 % din numărul total de mandate. In lipsa oricărei consultări a voinţei populare, nu se poate demonstra că majoritatea electoratului doreşte ca ţara să fie condusă in formula PNL-UDMR. Un executiv ultra-minoritar, PNL-UDMR, nu poate fi validat decat cu voturile actualei opoziţii, ceea ce va slăbi coerenţa acţiunii guvernamentale, in condiţiile in care partidele de opoziţie nu intenţionează să-şi asume o nouă majoritate parlamentară, alături de PNL şi UDMR. Din păcate, formula propusă nu rezolvă problema majorităţii netransparente şi fluctuante pe care am semnalat-o deja in consultările cu partidele politice. Dacă Parlamentul Romaniei va investi guvernul propus de către fostul prim-ministru al Alianţei "D.A.", vă semnalez că există riscul unei rupturi grave intre forumul legislativ şi societatea romanească. In actualul context, apreciez că buna funcţionare a sistemului democratic poate fi asigurată fie prin asumarea transparentă a unei noi majorităţi politice, fie prin intoarcerea cat mai grabnică la voinţa suveran exprimată prin votul cetăţenilor romani". Departamentul de Comunicare Publica


(288 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Basescu: Alta majoritate sau anticipate | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.661208152771 seconds.