Vineri, 11 Mai 2007 - 05:43 AM Aleg.RO: Martorul colaborarii lui Basescu - Conservatorii au prezentat dovada respinsa de CNSAS

Publicat de: ---

jurnalulnational Conservatorii au prezentat ieri intr-o conferinta de presa marturia filmata a lui Ovidiu Adamescu, fost inspector de personal la Institutul de Marina Civila Constanta, conform careia presedintele suspendat Traian Basescu a facut politie politica inca de pe bancile liceului . Acum in varsta de 82 de ani, Ovidiu Adamescu a fost inspector de personal in perioada in care Basescu intra in institut ca student. Acesta a povestit cum Traian a venit la el "adus de mana" de tatal sau, maiorul Dumitru Basescu. Adamescu i-a pus pe cei doi in legatura cu secretarul facultatii, Gheorghe Udrea, care le-a cerut 15.000 de lei pentru subiectele rezolvate de la examenul de admitere. Pentru ca s-a aflat de aceste aranjamente, a fost trimis un nou presedinte pentru comisia de examinare, iar subiectele au fost schimbate in ziua examenului, motiv pentru care au intrat doar 31 de studenti la examen, desi erau libere 355 de locuri. Printre cei picati a fost si Basescu. A reusit insa sa intre in toamna, cand de asemenea a facut rost de subiectele rezolvate. Adamescu povesteste ca grupa de 10 studenti care fusese recrutata de locotenentul major de securitate Despinoiu, inclusiv Basescu, a dat examen in toamna, intrand toti. Cand a inceput scoala Adamescu (sub numele de cod Laurentiu) a fost de acord sa faca sinteza informarilor celor 10 studenti, sub supravegherea locotenentului major de securitate Despinoiu, iar in cateva luni au inceput sa apara notele de la studenti "despre pozitia unor profesori si studenti referitor la regimul comunist, la unii membri ai Comitetului Central si la Ceausescu. Cei 10 se ocupau de profesori, de studenti prin provocari ca sa vada ce spun despre regim", a mai aratat fostul inspector de personal. El l-a tinut minte pe Basescu ca fiind cel mai "dur in expresii" dintre studenti, iar in decembrie 1972 a palmuit o studenta de la Institutul Pedagogic. Cu toate ca i s-a facut dosar de exmatriculare, Despinoiu a distrus acest dosar, iar Basescu nu a fost exmatriculat. În 1973, Adamescu a fost dat afara de la institut, iar reteaua de informatori studenti a fost preluata de profesorul Toderica. SOLICITARE. Dupa prezentarea filmului, purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a declarat ca aceasta marturie nu a fost luata in seama de CNSAS, motiv pentru care conservatorii CNSAS au vrut sa o prezinte opiniei publice, iar aceasta sa hotarasca daca Basescu a facut sau nu politie politica. El a mai precizat ca PC va cere CNSAS sa-i dea lui Ovidiu Adamescu dosarul din perioada 1972 si sa faca cercetari cu privire la dosarul lui Despinoiu si al profesorului Toderica, precum si cu privire la studentii din institut din perioada in care Basescu a invatat acolo. "Adamescu a pronuntat cateva nume, profesorul Toderica, Despinoiu, iar CNSAS ar fi trebuit sa verifice dosarele acestor persoane si probabil ca in acestea s-ar regasi si date cu privire la activitatea de informator al securitatii a domnului Basescu. Noi am constatat, ca in Monitorul Oficial exista deja un fost ofiter de Securitate, Despinoiu de la Constanta, care a facut politie politica", a spus Ciuca. REPLICĂ. Valeriu Turcan, purtatorul de cuvant al campaniei presedintelui suspendat Traian Basescu, a reactionat ieri, spunand ca "asa-zisele dezvaluiri prezentate de PC sunt de fapt cea mai josnica incercare de manipulare a opiniei publice orchestrata pana acum de Dan Voiculescu – «Felix»". Turcan mai precizeaza ca Basescu transmite opiniei publice ca "era de notorietate in cadrul Institutului de Marina de la Constanta faptul ca persoana care apare in inregistrare era omul Securitatii". Cum va numiti? Adamescu: Adamescu Ovidiu Cati ani aveti domnu’ Ovidiu? 82 Si ne aflam aici in localitatea…? Negru Voda… În casa dvs. În casa lu’ fosta Adam Victoria. Dvs. ati avut o cariera lunga si tumultoasa dar cu … scurtata de autoritati. Da… Vreti sa ne povestiti ceva foarte interesant din anii 1970. Da. În ‘71 am trecut in rezerva, in luna aprilie. Erati militar… Eram militar, da…Si in ’72, in luna martie, am fost numit de fostul secretar Valcu coautor si inspector de personal la Institutul de Marina Civila Constanta. Primul secretar Valcu deci v-a incredintat… aceasta functie Da…m-a trimis sa ma incadreze, sa particip alaturi de Balaban, initiatorul Institutului de Marina si de Toderica. Cu astia doi am lucrat. Am facut angajarea profesorilor si personalului auxiliar si… in 1972, in sesiunea de vara, a venit la mine maiorul Basescu, Mitica, Dumitru. Mitica i se spune in familie… Va cunosteati cu el inainte? Nu ma cunostea, nu ma cunostea… nu stiu de unde m-a… A venit direct la dvs. A venit la mine… ca ma cu… l-a trimis cineva…cine l-a trimis, nu stiu… Si cu Traian de mana, ca sa-l ajut sa-l bag pe Traian la Institutul de Marina. I-am spus ca nu pot sa-l ajut decat sa-i fac cunostinta cu secretaru’ facultatii, Udrea Gheorghe. Un om bisnitar, betiv si afemeiat care intrase ca secretar cu ajutorul fostului Rector al Institutului Pedagogic de 3 ani, Lungu Ioan. Pentru a lamuri situatia, acest Institut de Marina s-a format in Institutul Pedagogic… : …in Institutul Pedagogic de 3 ani si de aicea…. …de aicea a plecat ca institutie… Aicea ne-am infiintat, am primit un camin de ucenici si l-am transformat in camin de studenti. Eu l-am transformat… Adica eu… Eu am primit banii de la Învatamant, 500 de mii, atunci. Si… a venit maiorul Basescu la mine si i l-am prezentat pe Udrea. Acest Udrea stiu precis ca i-a cerut 15 mii de lei ca sa-i faca rost lui Traian de temele de la examenul din sesiunea de vara… … de subiectele de la admitere... Da, de la admitere in Institutul de Marina… Se intra foarte greu la Institut? Foarte greu, foarte greu… da. Apartineam de Ministerul Educatiei si Învatamantului. Era greu fiindca era un institut cu profil nou in Constanta si cel mai important. Si era de 4 ani. Si atunci i l-am recomandat pe Udrea, i-a facut rost de temele pentru examen la matematica si fizica rezolvate deja, decat sa le memoreze. Am participat cu Udrea si cu tatal lui Basescu la vreo doua mese din astea, de … aranjamente, cum se zice. Datorita faptului ca in Institut incepuse sa circule aceste teme pentru sesiunea de examen, cu temenele de examen la Institut, si cred ca a luat multi bani… Dupa cum a stat si cu un fost maior de securitate care a avut doi fii, ala mi-a spus ca a platit pentru fiecare cate 15 mii de lei. Ca asa i-a cerut Udrea. Atunci am facut un memoriu, o sesizare la Comitetul Central si paralel la Ministerul Educatiei si Învatamantului, precum ca in randul candidatilor circula temele respective. Aveam la mine aceste teme. Si am cerut in mod expres sa trimeata un nou presedinte al comisiei de examinare pentru sesiunea de vara. Memoriul meu a fost ascultat si indeplinit si l-a trimis ca presedinte al comisiei de examinare in sesiunea de vara pe fostul profesor Dinu, de la Academia Tehnica Militara. A luat legatura cu mine inainte cu 2 zile de examen, i-am prezentat fituicile astea cu temele pentru examen si l-am rugat ca sa schimbe temele. Zis si facut! În ziua examenului a schimbat temele. Si din 750 de candidati au reusit la teze, la matematica si la fizica, 30. Iar la oral, unul singur. Deci eram in pragul compromiterii acestui Institut de Marina… : … ca nu mai avea candidati… : …ca n-aveam… …locuri…nu mai erau studenti… Nu, locuri aveam, am avut locuri, 355 de studenti dintre care n-au reusit decat 31. Nu puteati incepe anul intai. Da, si acuma trebuia sa se organizeze o noua sesiune pentru completarea locurilor, in sesiunea de toamna. Cu cei cazuti, a cazut si Traian. În toamna vine din nou maiorul Basescu cu Traian la mine si ma roaga sa ma ocup eu personal. M-am ocupat de Traian, l-am luat la mine in gazda, fara nici un fel de pretentie, l-am gazduit 12 sau 14 zile in casa mea proprie… Asta se intampla probabil in august. În septembrie era. În septembrie. Si… i-am facut program lui Traian ca sa nu mai umble prin oras, sa hoinareasca prin oras, sa se tina de invatamant, ca nu avea decat temele rezolvate, decat sa le memoreze pentru sesiunea de examen din toamna. Tatal lui, maiorul Basescu, imi spune printre altele, ca sa-i dau telefon daca reuseste Traian. Într-adevar, a reusit... atunci s-au completat si locurile, 355 de studenti printre care a intrat si Traian. A intrat Traian datorita faptului ca eu am vorbit cu locotenentul major de securitate Despinoiu, care luase in toamna in primire Institutul de Marina si la rugamintea mea ca sa il ajute pe Traian sa intre la Institutul de Marina, mi-a raspuns ca Traian este deja in opinia lui, ca a facut… era informator al Securitatii de pe bancile liceului, el si ceilalti 9 studenti. Deci era o grupa de 10 studenti pe care ii recrutase Despinoiu… 10 studenti… pe care ii recrutase Despinoiu… …si au dat examen in toamna si au intrat toti… A, pai…. Au reusit ca primisera toti temele rezolvate. Deci ei aveau subiectele dinainte. Da, rezolvate. Decat sa le memoreze. În luna octombrie, Despinoiu, locotenentul major Despinoiu, imi cere sa fiu de acord cu consimtamantul ca sa fac sinteza informarilor de la cei 10 studenti. Adica sa-l sprijiniti pe el in supravegherea Institutului. Da. Sub supravegherea lui faceam acest lucru, sub supravegherea lui, a locotenentului major de securitate Despinoiu. Si… am semnat consimtamantul cu numele codificat Laurentiu. Ăsta era numele dvs. de cod. De cod. Diminutivul. De cod, da. Si… mi s-a propus ca intai sa trecem la disciplinarea studentilor reusiti. Ca veneau, spargeau becuri, spargeau lavoare, wc-uri… si asa mai departe. Într-adevar, pana in februarie am pus ordine in camin. Iar in februarie au inceput sa apara notele de la studenti despre pozitia unor profesori si studenti referitor la regimul comunist, la… chiar unii membri ai Comitetului Central si chiar Ceausescu. Domnule Adamescu, deci a inceput scoala in octombrie. Despinoiu a venit la dvs., v-a rugat sa va ocupati, ati semnat angajamentul… si cei 10 studenti veneau direct la dvs. Nu se cunosteau intre ei. Veneau la mine… cand puteau… Eu ii cunosteam pe nume… …unul dintre ei era… Basescu… Traian Basescu. De ce l-am tinut minte? Fiindca a fost cazat la mine si cu el m-am intalnit si in ‘76. Bun. Pana sa ajungem in ‘76… Pana in luna februarie cand spuneti ca au aparut note legate de politica partidului, de cadre de partid, ce continut aveau notele pe care le primeati? Se ocupau de profesorii… de studentii… prin provocari… sistemul provocarii… De colegi. De colegi, da, ca sa vada ce spun despre regim… Ăla spune ca regimu-i prost, ca nu ne conduce bine, ca n-avem ce sa mancam, si- asa mai departe… multe dintre ele, ce sa fac… nu le mai tin minte… Ca daca mi-a luat caietul nu mai le am… era o proba foarte buna acum. Dar cine se gandea ca se… ca regimul asta dispare… si Securitatea. Asta e situatia. Si atuncea, cand am vazut ca se trece la a doua etapa, la "dusmanul de clasa”, ca asa se zicea, am sesizat intr-o adunare de partid pe profesori, pe conducerea Institutului, ca Securitatea se amesteca in treburile Institutului. Asta a fost o atitudine foarte curajoasa… …ostila... da, curajoasa, ca putea sa… Aceasta atitudine a mea nu a fost trecuta cu vederea. Ca in prima decada a lunii martie 1973 Despinoiu m-a luat dupa strada, m-a... la orele 20 si m-a dus in port. În port acolo era un colonel, dar e civil, ciupit de varsat, cu o expresie foarte… groaznica. Eu n-am stiut ce e frica pana cand nu m-am intalnit cu acest tip. Si m-a anchetat in legatura cu deconspirarea… consimtamantului si a Securitatii care se ocupa de Institutul de Marina. A durat cercetarea asta de la 8 pana pe la 12 sau 1. Ce vreau sa va intreb: in cadrul acestui interogatoriu pe care vi l-a luat acest ofiter de securitate in port v-au pus intrebari despre reteaua informativa din….. …da, mi-au pus intrebari despre reteaua informativa din Institut… Eu n-am desconspirat acest lucru…. Totusi, ei n-au avut incredere in mine si m-au anchetat... Sub tot felul de probleme… Ca am tradat angajamentul…. Ca am tradat interesul natiunii, al Securitatii... multe chestii din astea pe care nu le mai tin minte mot-a-mot… Va mai aduceti aminte de studentul Traian Basescu din acea perioada de... Da, tot timpul mi-am adus aminte, ca purtam discutii telefonice cu tatal lui… ca locuia in Constanta… Taica-sau se interesa de student? Nu stiu daca se mai interesa de el, pe tatal lui l-a interesat sa-l bage pe Traian acolo, cu orice pret… În ‘76, in primavara lui ‘76, vine Traian la mine, si… ma trage intr-un fel la raspundere de fapt… obraznic asa, ma trage la raspundere ca de ce am informat Comitetul Central ca el a intrat la Institutul de Marina cu ajutorul Securitatii. Nu stiu ce stia el… dar eu nu am facut asa ceva…. Bun, deci in 1976 el terminase…. Nu, in toamna a terminat … el a venit in primavara, era elev caporal… Deci in toamna a terminat, era in ultimul an… Si de-acolo l-a luat in primire informatorul, contrainformatorul de la Institutul de Marina "Mircea cel Batran”… Nu stiu daca a fost la inceput Botezatu… sau dupa asta… nu mai stiu, ca n-am avut acces la Institutul de Marina iar Despinoiu nu mi-a mai deconspirat activitatea retelei Securitatii de la Institutul de Marina. Cu Despinoiu v-ati mai intalnit? Da, cu el m-am intalnit dar eram ostili, eram ostili datorita cercetarii care a... Ca in noaptea aia cand m-au cercetat am fugit, ca mi-a zis cel care ma pazea de acolo: "Domnul colonel fugiti ca raspund eu”. Si am fugit si am dormit in noaptea aia la un var de al meu, Chiupara Dumitru, care statea aproape de Securitate… aproape vis-ŕ-vis de Securitate. Bun, si pe urma ce ati facut, dupa ce v-ati ascuns o noapte? I-am dat in judecata pe Institutul de Marina. Pentru ce? Pentru ca mi-au desfacut contractul de munca de catre Consiliul Profesoral ceea ce nu trebuia… sa ma dea ei afara… Pe mine trebuia sa ma dea afara Directia de Gospodarire de la Ministerul Educatiei si Învatamantului. Dar secretarul de partid Dragoi Nicolae de atuncea, care avea 2 facultati, "Stefan Gheorghiu” si Facultatea de Filozofie, probabil ca lucra impreuna cu acest Despinoiu si m-a dat afara, mi-a desfacut contractul in 2 zile. Si pe data de 13 nu am mai avut voie sa intru in Institut. Asta se intampla… …in martie ’73. În martie ’73. Pe 13 martie ’73 n-am mai avut voie sa intru in Institut. Deci dvs. l-ati cunoscut pe studentul Traian Basescu din… : …de la examenul din sesiunea…. …din toamna ’72… …din vara lui ’72… …cand a cazut prima data… …si pana in ’73 cand mi i-a luat… mi-a luat grupa asta, reteaua asta de informare… si i-a dat-o profesorului Toderica. Nu stiu daca mai traieste, ar fi un bun martor pentru asa ceva… În lunile in care dvs. i-ati cunoscut pe acesti informatori din randul studentilor, Traian Basescu se distingea fata de ceilalti, avea ceva special, era mai harnic la informari? Era mai dur, mai dur in expresii. Pe el nu-l interesau colegii, profesorii… indiferent. Si asta a reiesit si din faptul ca in decembrie 1972 a lovit o studenta de la Institutul Pedagogic. Cum a lovit-o? I-a dat o palma puternica in sala cu mese, ziua. Au avut un incident… Nu, nici un incident… Nu stiu ce… Fata a fost foarte retrasa… Si i s-a facut dosar de exmatriculare. Si l-au chemat pe Despinoiu, pe locotenentul major Despinoiu, si i-au spus: "Bai… ia dosarul si distruge-l!” Zice: "Lasati ca am eu grija de el si nu-l va exmatricula.” Si nu l-au exmatriculat. A luat dosarul, l-a distrus. Era omul Securitatii si…. Deci l-au protejat. L-au protejat… Îsi protejau oamenii. Numai pe mine nu m-au protejat. Cred ca ar fi curios faptul sa se vada dosarul meu… Sigur, o sa ajungem si la acesta problema a dosarului dvs. Deci v-ati intalnit in 1976 cand… …ultima data… : …ultima oara cu Traian Basescu cand…. …la mine acasa, a venit la mine acasa, da…. Într-un fel sa va ceara socoteala… Nu, sa ma traga la raspundere! Sa ma traga la raspundere de ce am informat eu Comitetul Central ca el a reusit… ajutat de Securitate. Si i-am spus: "Nu… Securitatea te-a ajutat, ci eu te-am ajutat. Ai uitat cand te duceam, vorba ‘ceea, la mine acasa, iti facusem program si…” Bun. Dvs. in ’73 ati fost dat afara din serviciu… Da, am fost dat afara. Si ce ati facut, cum v-ati castigat painea? Am dat in judecata Institutul de Marina. Presedintele judecatoriei era Voicu. A judecat el personal procesul… pus de Securitate, de acest Despinoiu. Ca la proces, la sedinte, ma intalneam cu ei. Nu… Eu ii urmaream pe ei sa vedem daca se adevereste ca ei m-au dat afara. Si intr-adevar, asa a fost. Ei m-au dat. Ca procesul meu nu l-a judecat un judecator ales, ci chiar presedintele judecatoriei. Si… am pierdut procesul si atuncea am facut recurs la Tribunalul Suprem. În ‘74 in octombrie, la sedinta, mi s-a dat castig de cauza. În plen. Din asistenta s-a ridicat un tip si i-a intins presedintelui Completului o hartie. Sigur ca mi-am dat seama ca este contrainformatorul de la Directia de Navigatie a Marinei Militare. Ca… la Constanta a venit o alta hotarare scrisa in care se cerea anularea sentintelor date inainte si rejudecarea procesului. S-a rejudecat procesul, acelasi Voicu, care dupa asta a fost promovat in functia de presedinte al Tribunalului. Si mi s-a desfacut contractul de munca si n-am mai avut voie sa lucrez in judetul Constanta. Si pe unde… A trebuit sa plecati din Constanta? Nu, am stat acasa… cu nevasta, pana cand m-am despartit. Da. Pana ati iesit… pana ati facut anii de pensie.. Nu... nu am facut anii… eram deja pensionar in ’71 cand am trecut…. Deci erati pensionar… Eram pensionar. Dar am pierdut 12 ani de munca si ma lupt din 2003 sa-i scot si nu pot. Din cauza CNSAS-ului. Bun. A venit Revolutia. S-a inceput o viata noua si in ultimii ani… a inceput si o lupta a dvs. sa aflati… Toata Revolutia am fost in Bucuresti. Bun… Dvs. va luptati sa va vedeti dosarul de Securitate. Da, din ‘72 pana in ‘74. Asta ma intereseaza pe mine. Si ce cereri ati facut pana acum? Ceream CNSAS-ului sa-mi dea dosarul din perioada ‘72 pana in ’74 ca sa pot sa cer anii de pensie, 12 ani. Trebuia sa adaug la pensia militara. Nu mi s-a dat. Atunci am facut, acuma de curand, am facut la Parchetul de pe Langa Înalta Curte de Casatie si Justitie. Si mi-a trimis raspuns ca a trimis acest memoriu la Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii. N-am primit nici pana acuma rezultatul… Vreau sa intru in posesia lui. Eu sunt bolnav… am doua cancere, nu ma pot deplasa… n-am pe cine trimite… N-ati primit nici un dosar de acolo? N-ati vazut nici un dosar al dvs.? Am vazut dosarul din… Mi-au trimis 37 de file din perioada ‘52-‘53 cand eram locotenent major… Care nu este important pentru mine… si asa mai departe. Ma intereseaza neaparat aceasta… mai ales in situatia in care ma gasesc acuma… bolnav. Ca pensia nu-mi ajunge. Nu-mi ajunge sa ma tratez si sa… Ati mai facut vreo incercare sa vorbiti cu Traian Basescu? Da, in 2002. Am vrut sa ma ajute intr-o situatie grea in care ma gaseam. Contactasem atuncea cancerul de prostata. Si i-am scris doua scrisori cand era primarul capitalei, ca sa ma ajute. În acelasi timp am vorbit si cu tatal lui care era acasa, pensionar… ca facuse infarctul ala care… Cand l-am anuntat ca a reusit Basescu, facuse infarct… …de bucurie… …de bucurie. Si mi-a zis tatal lui, textual: "Domnu’ colonel, zice, nu m-ajuta pe mine, da’ pai pe dvs.” Si sigur, am facut legatura intre notele informative date, am facut legatura cu venirea lui in ‘76 la mine, foarte obraznic, sa ma traga la raspundere… ca ce ma amestec eu in cariera lui si-asa mai departe… Si mi-am dat seama ca e un om lipsit de dragoste fata de oameni… asa cum spune el, ca poporul si …. Nu este. E un element dur, fara scrupule si razbunator. El e foarte bine instruit in problema diversiunii si cunoasterea psihologiei omului si a unor grupuri de oameni. De ce credeti ca e instruit in acest sens? A: Pai activitatea lui si succesiunea lui in posturi importante a demonstrat acest lucru. În primul rand a ajuns… primar general al capitalei. S-a inscris intai in PD, condus de Iliescu… Aici a ocupat o pozitie si a devenit primarul capitalei. Pe urma l-a scos pe Roman din conducerea PD-ului… Acuma, in campania electorala din 2004, a beneficiat de campania lui Stolojan, l-a trimis pe asta in campanie desi stia ca este putin bolnav, suferind… asta a contactat o stare nervoasa… mai dura si… a fost nevoit sa….. cedeze locul lui Basescu. Basescu stia cred acest lucru, ca de-aia l-a aruncat in lupta pe Stolojan. Ca asta e metoda diversiunii: bag pe prietenul meu sa moara si ii iau eu locul. Bun. Dvs. aici, cat ati locuit in Constanta, el a terminat facultatea, ati mai stiut de cariera lui ca ofiter? Da, am urmarit-o tot timpul. Am urmarit-o tot timpul… Stiam ca a intrat in PD… …nu, pana la PD. Dupa ce a terminat facultatea, aici in Constanta. Da, stiu ca a absolvit facultatea in ’76, in toamna, si mai stiu ca a fost numit in cele din urma capitan de cursa lunga pe petrolierul de 150 de tone… si m-a mirat ca a fost numit el, cand aveam capitani de cursa lunga cu mare experienta, cum sunt Moldoveanu, Beziri, Stefan si multi altii. Si, dupa cate mai stiam eu, facea curse prin Siria, prin tarile astea arabe. Si se pare ca el i-a cunoscut pe fratii Haissam… Nu stiu precis… Aveti o informatie sau o deductie, asa…? Asa, mi-a venit mie o discutie… nu stiu daca e adevarat… Dintre ceilalti 10 studenti care au fost informatori, toti au ajuns comandanti de cursa lunga? Nu, nu toti… Unul din ei, Popa, care a stat la mine in gazda vreo 6 luni dupa terminarea facultatii, era ofiter trei… pare-mi-se, electrotehnica... Traian a facut Facultatea de Navigatie, "punte”, cum se zicea atunci… Ei, dupa ce am fost cercetat de Securitate si mi s-a desfacut contractul de munca, pe 13 martie ’73, reteaua asta de informatii a fost data profesorului Toderica. Stiu precis asta. Mai traieste profesorul Toderica, mai stiti…? Nu stiu… Ca datorita acestei sarcini a intrat in profesia de profesor de navigatie, desi era fost capitan de cavalerie si dat afara din armata de multi ani… Si a facut cariera din chestia asta… De ce v-ati hotarat sa faceti aceste marturisiri? Din mai multe probleme… În primul rand, nu a spus adevarul natiunii Romaniei: cine este si ce a facut. Eu, sa va spun, ca am informat si Curtea Europeana, pe judecatorul Barsan si pe Prefira Toma, de la Curtea Europeana, ca sa-l anunte pe presedintele Uniunii Europene ca Traian Basescu a fost informator al Securitatii. Chiar am dat in ’74, cand mi-au venit mie formularele, trimise de ei de-acolo… odata cu formularele trimise am trimis si astea. Iar mai complet, in ’76, in februarie, i-am scris lui Cristian Tudor Popescu… Nu poate sa fie ’76, poate 2000… În 2006, pardon… Am iesit in 2005, pe 15 decembrie din spital, si stateam la nepotii mei in Mangalia. În februarie 2006 i-am scris lui Cristian Tudor Popescu… in mare, despre Basescu… nu i-am dat numele… Si l-am rugat ca in calitatea lui de director al Clubului Roman de Presa, sa faca niste cercetari… pe Despinoiu, pe Toderica, sa se informeze cine i-a fost informator al securitatii in timpul studentiei. Nu mi-a raspuns nici in ziua de astazi. Ati primit vreun raspuns de la Curtea Europeana? Am primit, dar nu mi-au raspuns despre el. Ca asta s-a intamplat dupa ce el a devenit presedinte. De cand este presedinte, ati incercat sa intrati in contact cu Traian Basescu? Da, i-am facut 2 ani de zile numai memorii. Daca vreti sa vi le-arat… Am fost si la el in audienta, la inceputul lunii octombrie 2005, cand eram internat la Spitalul Militar Central si n-a vrut sa ma primeasca. Nici el si nici consilierul de stat Piscociu. Si am fost oarecum agresat de plutonierii aia cu cainii…. Ca am indraznit sa-l caut pe Basescu la telefon, din cladire, de-acolo. Si plutonierul care era la poarta si m-a verificat, dupa trei ore de asteptari… a venit un plutonier cu cainele… si s-a tot rotit in jurul meu… Dvs. ati mai marturisit de situatia asta de informator a lui Basescu cuiva? Clar nu am mai marturisit. Însa i-am facut lui Turcescu o sesizare ca sa stea de vorba cu… Turcescu asta e un mare diversionist. Face mare diversiune in randul natiunii. Toate emisiunile lui se indreapta spre sprijinirea puterii, a lui Basescu in special. Sigur, Basescu stie ca dvs. aveti acest adevar despre el. Credeti ca va supravegheaza, va… Stie, ca i-am scris si lui maica-sa, i-am scris lui maica-sa anul asta. Anul trecut, pardon. Si ati primit vreun raspuns? A venit cineva la dvs. acasa? Nu a venit nimeni. Nici maica-sa nu mi-a raspuns. Am confirmarea la mine. Ei stiu unde stati… Stie, da… stie si telefonul. De multe ori telefonul e ascultat, uneori sunt verificat… Suna. "Sunteti acasa? Sunt acasa!” Si nu va raspunde nimeni. Nu. Închide. Aha. Sunteti asa, intr-un fel de supraveghere asa, discreta… Da. Azi dimineata, de exemplu, aveam bruiaj. N-am putut sa vorbesc. Se intampla de cand… Da, de cand… probabil ca eu… Eu va spun, sa nu credeti ca ma laud, dar… chiar lui Bush i-am scris despre Basescu. Chiar lui Bush. Îmi pare rau ca confirmarea lui am distrus-o tot de frica. Am pastrat numai una din confirmari, de la Curtea Europeana. Si am adresele, am cateva ciorne… dar nu e cu el… Am inteles. Am si-o epigrama facuta tot atunci, cu Basescu... Copilul dvs. stie de…? Da, stie…. Dar nu stie… L-a vazut ca sta in casa la mine, ca in perioada aia si baiatul meu a fost acolo. Si am vrut sa-l bag la Institutul de Marina. I-am spus: "Ba, unii intra daca-s prosti, si intri si tu." Ca era sesiunea a doua. N-a vrut sa intre. El a dormit intr-o camera mica, intunecoasa si pe Traian l-am bagat in sufragerie, camera cea mai luxoasa, cu cearsafuri scrobite, cu… Ca pe un print l-am tratat… Deci am vrut sa fie multumit tatal lui, ca n-am vazut un parinte care sa se lupte atat cat s-a luptat maiorul Basescu pentru Traian. Baiatul dvs. a mai avut vreo legatura cu Traian dupa aia? Nu. Acolo…nu s-a dus sa vada…. O data parca s-a dus si a vazut ca Traian citeste temele facute la matematica si la fizica. Si n-a mai intrat acolo… ca i-a fost rusine… Si fosta sotie stie. Aceasta marturisire, dialogul asta al nostru, e facut sub vreo presiune, v-a obligat cineva sa faceti aceste dezvaluiri? Nu… Eu sunt un om patriot, adica… Tin la natiunea romana, asa… la etatea… Eu am lucrat si cu o serie de ministere, cu toate puterile am lucrat... Dar nu-mi place minciuna si falsul in declaratii. Si de cand a venit am rabdat aceasta problema, pana cand a inceput, de anul trecut, din august, cand au inceput divergentele intre primul ministru si el… Deci a reiesit, in divergentele astea, scopul lui de a se impune prin atitudine de dictatura…. Domnule Adamescu, am inteles. V-a dat cineva bani, vreun dusman de-al lui Basescu, sa va oblige sa spuneti lucrurile astea? Nu. Nu, nimic. Deci nu v-a stimulat nimeni…? Nu. Bun. Noi speram sa va puteti recapata dosarul si sa aflati aceasta… Problema e ca trebuie sa zbor de aicea cat mai repede…Într-un fel sau altul. Bun. Multumim pentru aceasta discutie.


(495 afişări)

 

Link-uri înrudite

· Alte ştiri din sursa
Jurnalul Naţional

· Alte ştiri de la ---


Azi: Cea mai citită ştire din sursa Jurnalul Naţional:

Martorul colaborarii lui Basescu - Conservatorii au prezentat dovada respinsa de CNSAS | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparţin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conţinutul acestora.
Page created in 0.73213601112366 seconds.