Luni, 28 Mai 2007 - 05:54 AM Aleg.RO: Un rege la Cotroceni

Publicat de: ---

adevarul Presedintele vorbeste, precum regii Frantei, in numele divinitatii Singurele elemente care par ca-l mai diferentiaza pe Traian Basescu de regii Frantei sunt absenta coroanei si a puterii divine de a vindeca de galci printr-o simpla atingere . Mentalitatea presedintelui Romaniei se apropie insa din ce in ce mai mult de cea a Capetienilor - cei care au domnit peste Franta aproape 900 de ani - prin faptul ca si el se considera trimisul divinitatii pe pamant. Ieri, in Catedrala din Sibiu, mireanul Basescu a pus din nou mana pe microfon si, cuprins de inspiratia divina, le-a spus credinciosilor ca a fost vointa lui Dumnezeu ca el sa castige referendumul din 19 mai. "Viata mea nu mai este a mea, ci a dumneavoastra si trebuie sa va servesc atata timp cat sunt pe pamant", a cuvantat fostul democrat, intr-un discurs care l-ar fi facut invidios pe orice conducator al unui stat teocratic. Pe masura ce data de 19 mai se indeparteaza, presedintele proaspat reconfirmat in functie face tot ce poate pentru a consolida temerile celor care i-au reprosat ca are tendinte dictatoriale. A jignit si a brutalizat o ziarista, a realimentat sentimentele ultranationaliste, folosind apelativul de "tiganca agresiva si imputita" si si-a organizat, la intoarcerea la Cotroceni, un inutil si fastuos ceremonial militar. Pe viitor, invocand legitimitatea conferita de referendum, Basescu vrea sa scoata din mormant niste infame legi ale sigurantei, care ar conferi puteri imense serviciilor secrete. Toti oamenii inteligenti care se aflau in jurul sau si indrazneau sa-i spuna "Nu" – Plesu, Weber sau Saftoiu – au fost aruncati peste bord. Iar pentru ca Legea fundamentala a Romaniei interzice monarhia, Basescu ne pregateste o republica prezidentiala, dupa modelul care a dus la falimentul democratiei franceze. Fara indoiala ca cei 322 de parlamentari care au votat pentru suspendarea sefului statului au gresit grav. Agitatia politica a perturbat activitatea institutiilor statului si i-a stresat pe investitorii straini. Am cheltuit inutil zeci de milioane de euro. In presa internationala ne-am recapatat renumele de tara corupta si multi s-au intrebat cum de am intrat in UE. In consecinta, cei 322 ar trebui schimbati – prin alegeri, anticipate de preferinta. Dar nimic nu justifica incercarea lui Basescu de a da o copita intregului sistem parlamentar si de a conferi presedintelui puteri apropiate de cele ale monarhilor absolutisti. Cat despre angajamentul presedintelui ca ma va sluji – pe mine, ca simplu membru al acestui popor – "cat timp va fi in viata", ca democrat convins, spun: Nu, multumesc! E mult chiar si pana in 2014.


(336 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Un rege la Cotroceni | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57651901245117 seconds.