Sâmbătă, 09 Iunie 2007 - 06:47 AM Aleg.RO: Farsa negocierilorConsultarile de la Cotroceni au consfintit esecul lamentabil al partidelor de a crea o noua majoritate parlamentara

Publicat de: ---

ziua La capatul a doua saptamani de negocieri aiuritoare, din care nu s-a inteles mai nimic, crearea unei noi majoritati parlamentare pare irealizabila . Propunerea prezidentiala a avut darul de a invrajbi si mai tare clasa politica, iar pentru atenuarea crizei nu se intrevad solutii imediate. Singurul castigator din actiunea consultarilor interpartinice este presedintele Basescu. Pe tot parcursul discutilor la masa verde el a fost in atentia publicului. Ieri, "a constatat" incapacitatea actorilor politici de a rezolva problema unei noi majoritati, a expediat cateva picioare in sezuturile unor ministri si al premierului si s-a declarat, culmea, sustinator al guvernului. Din pozitia de sustinator al PNL si al Executivului el a cerut o noua majoritate parlamentara! Falsitatea solicitarii prezidentiale este contrazisa de ingradirea arhitecturii negocierilor: presedintele a propus deja o varianta PNL-PD-PLD, sustinerea unui alt premier, iar democratii au anuntat ca nu negociaza cu PSD, asa incat gasirea unei alte variante devine imposibila. In schimb presedintele, deasupra tuturor mizeriilor politice, constata inocent incompetenta partidelor, a Guvernului si probabil a lumii in ansamblul ei, daca aceasta nu ar avea minunata putere a votului. Cititi pe site-ul ZIUA stenograma discutiilor dintre presedintele Basescu si PNL. (M.T.) Guvernul e nefunctional Traian Basescu a criticat dur Guvernul, sustinand ca aceasta institutie este nefunctionala si a prezentat, la finalul consultarilor, pozitiile partidelor. Presedintele nu a tras vreo concluzie si nici nu a estimat care a fost rezultatul consultarilor. Dorinta cea cea mai insistenta a fost aceea de a face publica stenograma discutiilor de cateva minute cu delegatia PNL, fiind deranjat ca "pe surse" liberale a aparut informatia ca seful statului si-ar fi propus "sa nu se lase pana nu darama Guvernul Tariceanu". "Daca primesc acordul oricui din delegatia care a fost la Cotroceni, as vrea sa fac publica aceasta stenograma pentru ca ea arata un mod de lucru al PNL - minciuna. Minciuna constanta, dezinformarea, profitand de faptul ca are capacitatea de a transmite mesaje", a spus Traian Basescu, subliniind: "Propunerea oficiala vizeaza consolidarea acestui guvern, a doua, a acestor partide, a acestui partid, a PNL, care se afla la guvernare si sub santaj". Guvernul nu intruneste trei conditii: nu este eficient; are o legitimitate indoielnica, atat timp cat PNL nu a participat sub aceasta denumire in alegeri, iar sustinerea parlamentara este netransparenta, oficial fiind un guvern cu o sustinere parlamentara de 18-19%, a sustinut presedintele. El s-a declarat ingrijorat de functionarea Guvernului Romaniei, care "nu functioneaza sau functioneaza foarte prost. El a spus ca Executivul a fost incapabil sa faca fata fenomenului secetei; situatia din sanatate nu a fost rezolvata, oamenii mor in spitale; incapacitatea Guvernului de a absorbi fondurile puse la dispozitie de Comisia Europeana; incoerenta din politica externa, facandu-se declaratii impotriva interesului national de catre ministrii de Externe si Aparare, care "ne pun in situatii ridicole". Pe Calin Popescu Tariceanu, Basescu l-a criticat direct, pentru faptul ca a sustinut demersul de suspendare si de demitere a sa din functie. "Domnul Tariceanu a fost printre acei lideri politici care s-au asezat alaturi de Corneliu Vadim Tudor, de Ion Iliescu, de Verestoy Attila, in campania de suspendare si demitere a presedintelui Romaniei. Mai mult, imediat dupa suspendare, mesajul premierului era ca presedintele trebuie sa plece. Poporul a zis altceva si atunci cine trebuie sa plece?", a afirmat seful statului. Basescu a prezentat sintetic "ce a inteles" el din discutiile cu partidele: PSD prefera sa ramana netransparent la guvernare si sa continue politica de santajare a premierului; PNL nu a acceptat sansa acordata de a nu mai fi santajat si de a reconstrui o solutie de centru-dreapta in guvernarea Romaniei, preferand sa ramana sub controlul grupului Patriciu, Hrebenciuc, Fenechiu si alti domni; PC, UDMR si Minoritatile au manifestat bunavointa in gasirea unei solutii, dar potentialul lor de vot este mic. "Decizia este la PNL si la primul-ministru, apoi la PSD", a aratat presedintele. Basescu a conchis sustinand ca votul la motiunea de cenzura va dovedi corectitudinea spuselor sale. (Anca HRIBAN) Presedintia a facut publica stenograma discutiilor cu PNL Presedintia a facut ieri publice discutiile dintre Traian Basescu si delegatia PNL dupa ce presedintele a cerut desecretizarea stenogramei intalnirii dintre cele doua parti, iar liberalii au acceptat. PNL a solicitat, in schimb, ca presedintele sa publice si discutiile avute cu PSD in ultimele zile. (...) "Pentru liberali propunerea mea trebuia sa aiba o semnificatie mai mare decat simpla chestiune a Guvernului. Ar fi trebuit sa aiba o semnificatie mai mare. V-ati autodistrus partidul si v-am propus sa-l repuneti la loc, intr-o guvernare" (...), le-a spus Basescu liberalilor. Crin Antonescu i-a replicat: "Ati incercat sa ne distrugeti partidul si noi incercam in continuare sa va impiedicam, daca totusi tineti mortis...e o situatie sigur nefericita". (D.I.) Boc: Exclus PSD Democratii exclud participarea lor la o formula de guvernare care sa includa PSD, a anuntat ieri, la finalul discutiilor cu seful statului, liderul PD Emil Boc. El a insistat ca PD nu doreste sa colaboreze cu PSD intr-o eventuala guvernare, democratii preferand sa ramana in Opozitie. Intrebat daca PD va vota un guvern PSD, Boc a replicat: "Exclus". Liderul PD a sustinut ca partidul sau este de acord cu formula unui guvern PD-PLD-PSD, dar din care sa nu mai faca parte Calin Popescu Tariceanu. Liderul PD a mentionat ca democratii nu au discutat cu seful statului nume de eventuali premieri, in contextul in care nimeni in afara de democrati nu pare sa sustinua propunerea presedintelui privind o formula de Guvern PNL-PD-PLD. El a tinut sa adauge ca PD are resurse pentru a desemna un premier si a precizat ca protocolul Aliantei prevede ca premierul este numit de partidul care are cei mai multi parlamentari. Boc a precizat ca PD se afla in aceasta situatie. Intrebat cum ar accepta PD sa guverneze alaturi de PNL, in conditiile in care liberalii nu s-au distantat de Calin Popescu Tariceanu, Boc a raspuns ca, daca PNL se reduce la Calin Popescu Tariceanu si la interesele de grup, atunci PD va renunta la solutia guvernarii PNL-PD-PLD si va ramane in opozitie pana la eventuale alegeri anticipate sau pana la alegerile generale. Intrebat daca democratii au discutat cu liberalii formula de guvern propusa de presedinte, Boc a raspuns: "Nu". (A.H.) Pesedistii se propun la guvernare PSD i-a transmis lui Traian Basescu ca nu crede in fezabilitatea unei formule guvernamentale PD-PNL-PLD si ca cea mai buna solutie ramane o guvernare social-democrata. Basescu a fost categoric, el respingand o guvernare social-democrata. Delegatia PSD reprezentata de Titus Corlatean, Victor Ponta si Liviu Dragnea - fara participarea lui Mircea Geoana - a discutat 20 de minute cu seful statului fara a ajunge la o solutie concreta. In fapt, fiecare parte si-a spus punctul de vedere si a plecat cu propria parere de la consultari. Victor Ponta i-a spus lui Basescu ca PSD nu poate sustine o solutie care de fapt nu exista. "Dupa ce vorbiti cu PNL, PD si PLD atunci cautati-ne!", i-ar fi comunicat vicepresedintele PSD sefului statului. In replica, Basescu a sustinut ca el isi face datoria sa chestioneze toate partidele. La dorinta presedintelui, pesedistii i-au explicat ca solutia cea mai buna este un guvern PSD, reluand teoria potrivit careia social-democratii au castigat alegerile parlamentare din 2004 si in consecinta lor le revine dreptul de a forma Cabinetul. "Tot vorbiti de guvern PSD, dar la binele tarii nu va ganditi", ar fi reactionat Basescu, care extrem de iritat a amintit PSD ca impreuna cu celelalte patru partide (PC, PNL, PRM si UDMR) au strans la referendum 25% din procente. Delegatia social-democrata a replicat ca era de datoria partidului sa mearga cu referendumul pana la capat si ca in privinta actului de guvernare este cu totul o alta discutie. "Puterea de dreapta a generat aceasta criza. Basescu cu Tariceanu ar trebui sa gaseasca solutii, nu noi. Si daca se poate, aceste solutii sa nu mai fie transmise prin intermediul presei", ne-au mai declarat surse din partid concluzia intalnirii de la Cotroceni. Potrivit acelorasi surse, social-democratii l-au avertizat pe Basescu ca de cateva saptamani se discuta fel de fel de fomule de guvernare in conditiile in care premierul si Cabinetul sau sunt in functie. "Avem un premier care nu e sanctionat prin nici o motiune de cenzura si in consecinta consultarile pentru un nou Guvern nu sunt justificate", au completat liderii PSD. "Nu ne-a oferit nimic, nu am oferit nimic, iar noi am anuntat ca nu sustinem deocamdata nici o formula guvernamentala", ne-au mai declarat sursele. (Roxana ANDRONIC) Antonescu: Consultarile nu sunt constitutionale Vicepresedintele PNL Crin Antonescu a catalogat ieri consultarile de la Cotroceni drept neconstitutionale. "Motivul pentru care vrea un nou premier este faptul ca avem de-a face cu o guvernare pe care nu o apreciaza. Acest lucru sta numai sub cenzura Parlamentului. Daca motiunea de cenzura a PD trece, invitatia sa ar avea obiect. Pana atunci, faptul ca are o parere proasta este nerelevant din punct de vedere constitutional", a explicat vicepresedintele PNL. Totodata, Antonescu a precizat ca i-a transmis presedintelui ca incearca sa distruga PNL, insa liberalii se vor opune. "Nu in ultimul rand, presedintele s-a recomandat ca fiind ingrijorat de soarta dreptei. I-am spus ca ma bucur ca suntem tot mai multi de dreapta", a mai spus ironic Crin Antonescu. El l-a catalogat pe Traian Basescu ca "piroman", apreciind ca acesta creeaza crize pe care, mai apoi, doreste sa le rezolve. "Avem de-a face, din nou, cu un presedinte care, in loc sa-si exercite prerogative, creeaza crize dupa care doreste sa le rezolve. Ca un piroman, da foc si apoi striga dupa pompieri. Nu ne este foarte clar in ce consta criza, in afara de faptul ca Basescu zice ca e criza", a mai afirmat liberalul, subliniind ca Basescu vrea cu orice pret inlaturarea Guvernului Tariceanu. In ceea ce priveste posibilitatea refacerii Aliantei DA, Antonescu a spus ca, prin acest fapt, se doreste destabilizarea PNL. (R.G.) PC il propune premier pe Tiriac Conservatorii au sustinut la Cotroceni formarea unui guvern de tehnocrati, condus de Ion Tiriac, o persoana cu un nume respectat si care are in spate reusite incontestabile, a precizat deputatul PC Sergiu Andon. El a adaugat ca presedintele PC nu a discutat, inainte de propunerea facuta la Cotroceni, cu Ion Tiriac. Deputatul a adaugat ca presedintele a luat in considerare cu seriozitate propunerea PC. Andon a subliniat, insa, ca partidul pe care il reprezinta a luat in serios si formula propusa de presedinte, aceea a unui guvern PNL-PD-PLD, "dar cu multe rezerve si contraargumente". Deputatul conservator a catalogat discutia cu seful statului ca fiind serioasa, sincera si deschisa si "in limitele constitutionale". La inceputul dialogului cu PC, Dan Voiculescu a afirmat ca, din cate il cunoaste pe seful statului, acesta nu va putea nominaliza un premier din PSD, la care Basescu a raspuns: "Cred ca ma cunoasteti bine". (A.H.) "Cheia nu e la UDMR" Deputatul UDMR Kelemen Hunor a declarat, ieri, la finalul consultarilor cu seful statului, ca varianta de guvernare PD-PNL-PLD propusa de Basescu nu ar avea sustinere parlamentara majoritara, aratand si ca Uniunea nu va vota motiunea de cenzura a PD. In plus, deputatul a tinut sa sublinieze ca UDMR lipseste din formula propusa de seful statului, desi in 2004, Uniunea a intrat la guvernare alaturi de Alianta DA. "Noi nu spunem ca o astfel de solutie, daca depasim primul pas, nu poate fi sustinuta de UDMR, dar este prematur sa discutam aceasta formula", a precizat el. In context, deputatul a aratat ca cineva trebuie sa faca "primul pas" pentru a se ajunge la un nou Cabinet, insa "cheia nu este la UDMR". Din delegatia UDMR prezenta la Cotroceni a lipsit presedintele Marko Bela, scuzat de colegii sai pentru ca a avut "o aniversare in familie". "Nu trebuie interpretata aceasta absenta nici in sens pozitiv, nici in sens negativ", a precizat Kelemen. (R.I.P.) PLD vrea un PNL fara Tariceanu "Din cate am inteles, domnul Tariceanu nu doreste sa-si dea demisia, nu intelege ca taraste astfel Romania intr-o fundatura. Traieste cu iluzia unor succese economice, fara sa-si dea seama ca aceste succese economice se afla pe fondul unor dezechilibre economice majore", a sustinut ieri liderul PLD Theodor Stolojan, citat de Mediafax, la finalul discutiilor cu seful statului. El a mentionat ca partidul sau va vota, in aceste conditii, orice motiune de cenzura, initiata de orice partid, pentru ca important este ca Guvernul Tariceanu sa cada. Stolojan a precizat ca PLD este dispus sa intre la guvernare impreuna cu PD si cu un PNL fara gruparea Tariceanu. La randul sau Traian Basescu a afirmat ca "Guvernul nu are o functionare corespunzatoare aspiratiilor romanilor", adaugand ca exista si suspiciunea publica legata de faptul ca puterea executiva este exercitata de grupuri de interese din afara guvernului. El a mentionat "grupul Patriciu" si "grupul Fenechiu" de la Iasi si a adaugat ca PNL si UDMR nu fac impreuna 20% in Parlament, avand un acord netransparent cu PSD. (A.H.)


(598 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Farsa negocierilorConsultarile de la Cotroceni au consfintit esecul lamentabil al partidelor de a crea o noua majoritate parlamentara | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61057806015015 seconds.