Sâmbătă, 09 Iunie 2007 - 06:48 AM Aleg.RO: Funar cere verificarea procurorului general

Publicat de: Carmen Corbu

real_romaneasca     Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a sesizat vineri Consiliul Superior al Magistraturii, cerand verificarea procurorului general al Romaniei, Codruta Kovesi, si luarea unor masuri impotriva acesteia . Este cel de-al treilea demers facut de Funar in legatura cu semnaturile de pe motiunea de cenzura a PD, dupa denuntul inaintat la Parchet si sesizarea depusa la Senat

Funar a acuzat-o pe Kovesi ca raspunde la comanda politica, iar pentru infractiunile savarsite in cazul motiunii de cenzura "Guvernul Tariceanu trebuie sa plece" ea a tergiversat inceperea cercetarilor penale, "urmarind sa fie compromisa imaginea Parlamentului Romaniei si, totodata, ca motiunea sa-si produca efectele". "Fiind in discutie un precedent extrem de periculos pentru viata parlamentara din Romania, la care s-a ajuns si prin implicarea doamnei procuror general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, imi ingadui sa solicit Consiliului Superior al Magistraturii sa verifice cele petrecute si sa dispuna in consecinta", se arata in sesizarea depusa de Funar.
Secretarul general al PRM sustine ca a depus, la 1 iunie un denunt penal, iar trei zile mai tarziu a expediat de la Senatul Romaniei, prin posta speciala, un denunt penal impotriva persoanelor care au recurs la fals si uz de fals cu ocazia intocmirii tabelului cu semnaturi de sustinere a motiunii de cenzura cu titlul "Guvernul Tariceanu trebuie sa plece!". "Personal am identificat 19 semnaturi scanate si una falsificata, ale senatorilor si deputatilor care nu s-au aflat in ultimele zile ale lunii mai in tara, respectiv in Bucuresti", a spus Gheorghe Funar.

Kovesi e acuzata ca a procedat diferit intr-un caz similar

"Ca urmare a scanarii si falsificarii unor semnaturi, s-a ajuns ca in realitate motiunea PD sa fie sustinuta de numai aproximativ 100 de deputati si senatori, si pe cale de consecinta, in mod legal aceasta motiune nu trebuia sa ajunga sa fie prezentata si dezbatuta in Parlament. Fara niciun motiv obiectiv, procurorul general Laura Codruta Kovesi nu a dispus cercetarea de indata a faptelor penale care i-au fost aduse la cunostinta", mai subliniaza senatorul PRM. El sustine ca intr-un alt caz, fara implicatii asupra ramanerii in functie sau a caderii Guvernului, in urma motiunii de cenzura procurorul general al Romaniei "a manifestat un interes deosebit si a dispus in aceeasi zi inceperea cercetarilor penale si finalizarea lor la pretinsa insulta sau calomnie savarsita de catre ministrul Apararii Nationale impotriva consilierului prezidential Adriana Saftoiu".


(550 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Realitatea Românească

· Alte știri de la Carmen Corbu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Realitatea Românească:

Funar cere verificarea procurorului general | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.65760207176208 seconds.