Joi, 09 August 2007 - 05:29 AM Aleg.RO: Paravan pentru BasescuLuxten Lighting Company a castigat licitatia organizata de RA APPS privind Ferma Malu Rosu din Gruiu, Snagov * Fiind vorba de interese prezidentiale, concurentii n-au mai contat

Publicat de: ---

ziua Societatea Luxten Lighting Company a beneficiat de o licitatie "speciala" prin care a intrat, la sfarsitul anului trecut, in posesia Fermei Malu Rosu din Gruiu (Snagov), dar mai ales a unui vast teren, situat chiar pe marginea noii autostrazi Bucuresti - Ploiesti - Brasov . In prezent, valoarea fermei achizitionate si a terenului aferent a crescut de doua-trei ori, urmand ca aceasta sa ajunga la finalizarea lucrarilor pentru autostrada ce va trece prin zona la peste zece milioane de euro. Practic, Luxten a platit 1,3 milioane de euro pentru a achizitiona ceva care peste doi ani va valora, conform predictiilor specialistilor, cu peste zece ori mai mult. La cateva luni de la licitatie, pe piata circula mai multe informatii de culise privind implicarea in acest caz a lui Traian Basescu. Conform unor surse, Maria Basescu (foto) ar fi adevaratul proprietar al fermei cumparate de Luxten, printr-un act secret incheiat intre firma lui Pepenica si sotia presedintelui. O alta varianta care circula in mediile politice si de afaceri din Romania este cea conform careia familia Basescu va primi profitul, partial sau integral, rezultat din vanzarea uriasului si valorosului teren din Gruiu. Cu alte cuvinte, Luxten a achizitionat Ferma Gruiu beneficiind de protectia presedintelui, a carui familie va beneficia in schimb din plin de pe urma acestei afaceri. De altfel, sunt de notoritate angajamentele pe care respectiva firma le are cu familia prezidentala, Elena Basescu, mezina presedintelui fiind angajata Luxten, cu un salariu de peste 8000 de euro lunar, iar fata cea mare, Ioana, avand si ea cota-parte din reprezentarile in instanta ale firmei. Pentru toate aceste favoruri, dar si pentru afacerea "Malu Rosu", Luxten va primi, la jumatatea lunii august, contractul de instalare a fibrei optice in Bucuresti, deja celebrul si controversatul proiect Netcity. Investitie profitabila Sa revenim insa la Ferma Malu Rosu din Gruiu, situata in vecinatatea Snagovului. Povestea intregii licitatii si mai ales motivatiile celor care au pierdut in fata lui Pepenica, precum si ale celor care nici macar nu au mai intrat in cursa, genereaza mari suspiciuni asupra implicarii, extrem de discrete, a membrilor familiei Basescu in aceasta profitabila afacere. In luna decembrie 2006, RA-APPS a organizat o licitatie pentru ferma Malu Rosu din comuna Gruiu-Lipia, o crescatorie de vulpi si fazani. Luxten, firma patronata de Claudiu Radulescu si Ionel Pepenica, a castigat licitatia, in fata societatilor SC Sigur Construct General si SC Nova Estate. In cursa au vrut sa intre si firmele SC Alrado Marketing & Services si SC Euro P.E.C., dar au fost eliminate din start deoarece nu au intrunit conditiile din dosarul de privatizare. Prin contractul de vanzare-cumparare nr. 2764 din data de 14.12.2006, Luxten Lighting a primit 170.314,71 mp, contra sumei de 1.344.700 de euro. Adica sapte euro metrul patrat. Pe langa terenul propriu-zis, acestia au devenit si proprietarii unor spatii avand diverse constructii pe ele, cum ar fi hale, depozite, tarcuri etc., plus animalele care existau in ferma. Interesant este ca, la data licitatiei, se stia exact ca noua autostrada Bucuresti - Brasov va trece prin fata fermei. Drept dovada, pretul terenurilor din zona Gruiu-Lipia a explodat. Aceasta pare sa fie si miza afacerii, specialistii afirmand ca ferma in sine era una nerentabila, incercarile de reabilitare fiind sortite esecului. Deja investitia Luxten se arata a fi una deosebit de profitabila. Situatia era cunoscuta de patronii societatii, intrucat unul din punctele de lucru ale firmei, conform datelor din Registrul Comertului, se afla chiar in aceasta zona. Mai mult, fostul ministru pesedist al Industriilor, Dan Ioan Popescu, unul dintre fostii asociati ai lui Ionel Pepenica, detine un teren extrem de valoros in Gruiu. Acesta a achizitionat cei aproximativ 8000 de metri patrati, in anul 2003, terenul fiind trecut pe numele sotiei. Surprinzator este pretul mare platit la acea data. Acesta a fost de 30 euro/mp, pretul zonei fiind pe atunci de doar 3-5 euro/mp. Asadar, DIP stia ca urmeaza sa aiba un profit exploziv. Nume grele au pierdut pentru Pepenica La licitatia organizata de RA-APPS pentru vanzarea fermei din Gruiu si mai ales a valoroaselor sale terenuri, s-au mai inscris, cum spuneam, firmele Nova Estate, din Bucuresti, Sigur Construct General, din Brasov, iar Alrado Marketing & Service si Euro PEC au fost eliminate din cursa. In spatele tuturor acestor firme se afla o serie de oameni de afaceri care se pricep la imobiliare, au experienta in domeniu si au si resurse financiare. Astfel ca este greu de crezut ca firma lui Pepenica, unul dintre binefacatorii familiei Basescu, a fost singura care ar fi avut banii necesari pentru a cumpara ferma. Mai repede ar putea fi crezute zvonurile conform carora celor doua firme care au pierdut, precum si celorlalte doua care au fost eliminate de la start, li s-a sugerat sa stea "cuminti" deoarece licitatia are "miza prezidentiala". Dar sa luam pe rand firmele care au pierdut in fata lui Pepenica, "tutorele financiar" al surorilor Basescu. Perdanta Nova Estate are drept actionar off-shore-ul cipriot Jominco Ltd. si il are administrator pe siriano-libanezul Khalil Al Khoury. Avand obiect principal de activitate "inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate", firma este controlata de fratii Jabra, libanezii care detin si firma Supreme Grup. In vara anului trecut, Nova Estate a "recuperat" de la AVAS o parte din "mostenirea" lasata de un co-national celebru al lui Al Khouri, Omar Hayssam. Nova Estate a cumparat, contra sumei de 3,2 milioane de dolari, o hala cu o suprafata de 2475 mp si un teren 7117 mp, ambele situate pe str. Erou Iancu Nicolae, in zona rezidentiala de la marginea de nord a Capitalei. Bunurile imobile au apartinut fostei IPRS Baneasa, oferita lui Hayssam printr-un sir de fraude comise de Ovidiu Musetescu, seful de atunci al APAPS. Referitor la motivele pentru care Nova Estate a pierdut licitatia pentru ferma de vulpi a RA-APPS, Maria Romano, directorul economic al firmei, ne-a spus ca, pur si simplu, Nova Estate nu a avut o oferta financiara buna. Fara sa-si mai aduca aminte amanunte ale licitatiei pierdute, Romano ne-a spus ca Nova Estate nu a mers mai mult "pe pasii licitatiei", renuntand sa mai liciteze, astfel incat a castigat firma lui Pepenica. Intrebata cum de au renuntat la castigarea unui teren despre a carui valoare se stia ca va exploda in urma derularii proiectului autostrazii Bucuresti - Ploiesti - Brasov, Maria Romano a incercat sa motiveze ca la momentul licitatiei ar fi existat zvonul ca autostrada nu se mai construieste si, de aici, vezi Doamne!, renuntarea de catre Nova Estate la "pasii castigatori" ai licitatiei. n Sigur Construct refuza sa raspunda Cealalta "mana moarta" participanta la licitatia castigata de Ionel Pepenica, firma Sigur Construct General, din Brasov, este detinuta in totalitate de un anume Ambrus Ferenc, din Targu Secuiesc, judetul Covasna. Conform unor surse din zona, Ambrus este ruda cu Ede Erdely, celebrul interlop covasnean care a facut puscarie pentru diverse infractiuni economice, dar si pentru metodele teroriste folosite in controlul asupra zonei de bastina. Concret, Erdely este unchiul lui Ambrus. Ambrus este si un apropiat al udemeristului Barna Tanczos, fost sef la Administratia Domeniilor Statului si actual secretar de stat la Transporturi. Tanczos l-a ajutat pe Ambrus in anumite afaceri imobiliare derulate de nepotul lui Erdely. In ciuda nenumaratelor tentative de a lua legatura cu Ambrus, redactorii ZIUA s-au izbit de refuzul acestuia de a raspunde la telefon si de a lamuri ciudata sa participare la licitatia castigata atat de usor si de ieftin de Pepenica. Fapt care trezeste si mai multe banuieli asupra "fazanilor" patronului de la Luxten. n Legaturi cu Bittner si Cocos Conform datelor oficiale, firma Alrado Marketing & Services "nu a indeplinit conditiile din dosarul de prezentare". In spatele acestei societati stau doua nume importante din domeniul afacerilor imobiliare. Firma care nu ar fi intrunit conditiile de participare este detinuta de Radu Luc ianu si Alexandra Dimofte. Ambii actionari sunt specialisti in imobiliare si conduc grupul Eurisko. Alexandra Dimofte si Radu Lucianu au o experienta considerabila pe piata de real estate. Ei au pus bazele departamentului de birouri, dupa ce s-au alaturat echipei Eurisko ca parteneri in 1999. Cei doi se ocupa de atragerea fondurilor de investitii pe piata romaneasca, acorda consultanta pentru proiectele imobiliare de anvergura si au atributii in strategia de dezvoltare si in parteneriatele de afaceri. Lucianu si Dimofte au mai multe firme impreuna. Radu Lucianu, prin relatiile de afaceri cu Marilena Ruianu, sotia lui Mircea Ruianu, este conectat si in lumea afacerilor controlate de Alexandru Bittner si Dorin Cocos (foto). De asemenea, Lucianu este partener si in afacerile imobiliare detinute in Romania de familiile italienesti Orecchia si Rossetto si de Cefin Holding. Dincolo de aceste conexiuni, ciudat este ca un personaj cu o asemenea carte de vizita, profesionala si nu numai, nu a reusit sa intre in licitatie. n In numele altuia Contactat de redactorii ZIUA, Radu Lucianu a incercat sa explice de ce firma sa si a Alexandrei Dimofte nu a fost acceptata la licitatia de la RA-APPS: "Nu mai imi aduc foarte bine aminte, dar cred ca am fost implicat in acea licitatie, probabil, doar in numele vreunui client care nu a dorit sa mearga mai departe, ci doar sa aflu anumite informatii despre zona si preturile ei. Alta explicatie nu am. Daca lucrurile ar fi stat altfel, va asigur ca am fi indeplinit toate conditiile impuse si am fi participat la licitatie. Iar daca am fi fost eliminati din cursa sau am fi pierdut in mod nedrept la aceasta licitatie, reactia mea ar fi fost pe masura". Dincolo de acest raspuns foarte sinuos, este greu de acceptat ca Lucianu a vrut doar "sa se afle in treaba" la aceasta licitatie, numai pentru "a lua pulsul" zonei in numele unui client ciudat, dupa cum se vede. Mai credibila pare ipoteza ca managerului de la Eurisko i s-ar fi transmis, ca si celorlati implicati in ciudata afacere sa participe la licitatie doar de ochii lumii.Pagina realizata de Mihnea TALAU si Marian GHITEANU


(682 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Paravan pentru BasescuLuxten Lighting Company a castigat licitatia organizata de RA APPS privind Ferma Malu Rosu din Gruiu, Snagov * Fiind vorba de interese prezidentiale, concurentii n-au mai contat | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6245801448822 seconds.