Joi, 16 August 2007 - 05:18 AM Aleg.RO: Hrebenciuc, trimis sa negocieze uninominalul

Publicat de: ---

Cotidianul Aparut in editia din 16 August 2007

PSD reia tema votului uninominal, dar il combina cu votul pe lista de partid, pentru a-si proteja liderii fara sanse .

Negociatorul-sef al PSD, Viorel Hrebenciuc,incearca sa scape de confruntarea cu electoratul Conducerea PSD a decis sa propuna in Comisia parlamentara pentru elaborarea Codului electoral asa-zisul sistemul „german“ de vot, care prevede obtinerea a 50% din mandate de catre cistigatorii colegiilor uninominale - scrutin uninominal intr-un singur tur - si 50% in urma votului pe lista de partid. In echipa PSD va reveni Victor Ponta, care acum o luna s-a retras din comisie, dupa ce colegii sai de partid, Eugen Nicolicea si Anghel Stanciu, reusisera sa blocheze lucrarile prin propunerea unui sistem uninominal in doua tururi, care nu este insa utilizat aproape deloc la alegerile parlamentelor din Europa. Conducerea PSD a decis, de asemenea, ca Viorel Hrebenciuc sa reprezinte si el partidul in comisie. „Din moment ce conducerea partidului a hotarit sa se revina la sistemul propus initial de noi, la care sint coautor, si care este un sistem apropiat de varianta Pro Democratia, am decis sa revin in comisie. Va veni si dl Hrebenciuc. Nu stiu inca daca in calitate de membru al comisiei sau doar ca observator, el fiind coautor al proiectului si trimis al conducerii partidului. De asemenea, nu stiu ce membru PSD din comisie va fi inlocuit“, ne-a declarat ieri Victor Ponta.

Sistemul german nu reprezinta o necunoscuta pentru comisie. Pe 2 iulie, cind s-a inregistrat primul blocaj, in urma propunerii lui Anghel Stanciu de a se merge pe varianta votului preferential pe lista, Cristian Diaconescu a facut in premiera referire la acest sistem. „Toti parlamentarii PSD din comisie vor vota asa cum s-a decis initial - cred ca sistemul german. Cine va face opinie separata va fi inlocuit din comisie“, spunea Diaconescu pe 2 iulie. Ce a urmat se stie. Liderii PSD au dat gir cuplului Nicolicea-Stanciu si blocajul in comisie a fost total.

Pozitiile celorlalte partide fata de decizia de ultima ora a PSD sint diferite. Liberalul Mihai Voicu (presedintele comisiei) sustine ca „la ora actuala nu exista o schimbare a mandatului PNL si a angajamentului fata de proiectul Pro Democratia“. „Varianta germana este mai buna decit uninominalul in doua tururi propus de Nicolicea, unde s-ar pierde foarte multe voturi ale alegatorilor, dar totusi reapare votul pe lista, chiar daca doar pentru 50% din mandate. Si noi nu mai vrem vot pe lista.“ Valentin Iliescu (PD), vicepresedintele comisiei, ne-a precizat ca inca nu are pozitia oficiala a partidului. „Personal, consider ca este un pas inainte, pentru ca se va reveni la negocieri si se va pleca de la un lucru deja cistigat, 50% din mandate luate prin vot uninominal in colegii.“ Reprezentantul UDMR in comisie, deputatul Marton Arpad, considera si el ca este vorba de un pas inainte si „de un sistem mai aproape de ProDemocratia“. „Sa vedem ce mai iese de la negocieri si poate rezolvam ceva“, a conchis Marton. Proxima sedinta a comisiei este programata saptamina viitoare, miercuri sau joi.

Pro Democratia vs German

Proiectele Pro Democratia si sistemul german prezinta urmatoarele elemente comune: acelasi numar de circumscriptii nationale, 42 (acestea fiind de fapt arondate celor 41 de judete si municipiului Bucuresti); acelasi numar de colegii uninominale: 140 - Camera, 60 - Senat. Ambele proiecte prevad acordarea a 50% din mandate cistigatorilor colegiilor uninominale. Deosebirile vizeaza modul in care se obtin celelalte 50% dintre mandate. La Pro Democratia ele se acorda unor candidati clasati pe pozitiile 2 si 3 in colegiile uninominale, iar sistemul german prevede votul „clasic“ pe lista de partid (cite o lista in fiecare circumscriptie) pentru restul de 50% de mandate.

Varianta completa a proiectului pentru uninominal al Pro Democratia, pe www.cotidianul.ro/select


(371 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Hrebenciuc, trimis sa negocieze uninominalul | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63031387329102 seconds.