Vineri, 31 August 2007 - 05:08 AM Aleg.RO: CJ Covasna privatizează societatea județeană de drumuri și poduri

Publicat de: Monica VAJNA

AMOS News Consiliul Județean Covasna a aprobat privatizarea SC Drumuri și Poduri Covasna SA, societate comercială care aparține autorităților județene, transmite corespondentul AMOS News. Întregul pachet de acțiuni, care aparține CJ Covasna, va fi vândut prin ofertă publică, iar derularea întregului proces de privatizare se va face prin intermediul unui agent de privatizare. Acțiunile agentului de privatizare vor fi derulate prin hotărâri ale CJ Covasna, în urma procedurii de achiziție publică, iar valoarea întregului pachet de acțiuni va fi stabilită printr-un raport de evaluare ce urmează a fi realizat de către o societate acreditată, pe care o va numi SC Drumuri și Poduri SA Covasna.

În proiectul de hotărâre al CJ Covasna se menționează și condițiile în care se va realiza privatizarea SC Drumuri și Poduri SA Covasna; astfel, condițiile CJ Covasna prevăd că cel care va cumpăra societatea de drumuri și poduri nu va avea voie să schimbe sediul societății pe o durată de trei ani de la încheierea contractului, perioadă în care nu va putea modifica nici obiectul de activitate al acesteia, precum nici numărul salariaților.

Potrivit conducerii CJ Covasna, decizia de privatizare a SC Drumuri și Poduri SA vine în urma unei necesități imeprioase de infuzie de capital, precum și din hotărârea de a transforma societatea în una cu adevărat competitivă pe piața de profil.

Consilierii județeni au căzut de acord că, pentru ca societatea de drumuri să devină una cu adevărat competitivă este necesară în primul rând schimbarea sistemului, care este unul "păgubos și depășit".

Prin urmare, singura soluție viabilă pare găsirea unui investitor puternic, care să schimbe sistemul de funcționare al societății și implicit să stimuleze capacitatea concurențială a acesteia.

Potrivit planurilor CJ Covasna, veniturile care se vor încasa ca urmare a vânzării pachetului de acțiuni urmează a fi folosite pentru reparația, întreținerea și reabilitarea drumurilor județene.


(627 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Monica VAJNA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

CJ Covasna privatizează societatea județeană de drumuri și poduri | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58906388282776 seconds.