Miercuri, 26 Septembrie 2007 - 07:20 AM Aleg.RO: Parlamentul prelungeste de un an si trei luni incertitudinea la CNVM

Publicat de: ---

ziarulfinanciar   Parlamentul ar putea decide maine prelungirea pentru a cincea oara a mandatului presedintelui Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Gabriela Anghelache, mentinand astfel provizoratul la conducerea celei mai importante institutii a pietei de capital .

In caz contrar, CNVM ar putea ramane fara conducator, precedenta prelungire a mandatului lui Anghelache urmand sa expire la 30 septembrie.

In cazul expirarii mandatului presedintelui CNVM, conducerea este preluata de unul dintre cei doi vicepresedinti, acesta fiind insa desemnat de presedinte. Potrivit unor surse din cadrul CNVM, Anghelache nu a numit pana acum care dintre cei doi vicepresedinti i-ar putea prelua prerogativele in momentul expirarii mandatului, astfel ca institutia ar putea ramane fara un reprezentant legal.

Tot la 30 septembrie mai expira prelungirea mandatului unui membru al comisiei, Ileana Agalopol, urmand ca la inceputul lunii noiembrie un alt membru sa-si incheie mandatul. In cazul in care Parlamentul nu reuseste sa aleaga noi membri pe pozitiile ramase vacante sau sa prelungeasca mandatele actualilor membri, activitatea CNVM ar putea fi paralizata, pentru desfasurarea sedintelor comisiei fiind necesara prezenta a cinci membri din totalul de sapte.

Presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, Aron Popa (PNL), a spus pentru ZF ca Parlamentul ar putea decide maine prelungirea mandatului Gabrielei Anghelache la sefia CNVM, in conditiile in care partidele nu au ajuns la un acord cu privire la persoana care o va succeda pe Anghelache la presedintia Comisiei. Liderii grupurilor parlamentare urmeaza sa se intalneasca si astazi pentru a negocia asupra presedintiei CNVM, asupea careia emit pretentii PNL si PSD.

Mandatul lui Anghelache la presedintia CNVM a expirat in iunie 2006, insa a fost prelungit de Parlament de patru ori pana acum, ultima data pana la sfarsitul lunii septembrie, pentru ca partidele nu au reusit sa puna in practica algoritmul negociat la inceputul legislaturii. Potrivit intelegerii initiale, PNL urma sa faca o propunere pentru presedintia CNVM, cei doi vicepresedinti trebuia sa fie propusi de PD si PSD, iar cei patru membri simpli sa fie propusi de PSD, PD, PRM si UDMR.

In prezent, conducerea comisiei este asigurata de Anghelache, care a fost numita pe 27 iunie 2001 de catre PSD, secundata de Paul Miclaus (propus de PNL) si de Dorina Mihailescu (PSD).

PNL nu l-a propus pe Miclaus la sefia CNVM din cauza implicarii sale in dosarul Rompetrol, iar Miclaus, care mai are inca doi ani de mandat, nu a vrut va plece din pozitia de vicepresedinte pe care o detine in prezent, pentru a lasa cale libera pentru numirea unui candidat liberal, spun surse din PNL.

Situatia este complicata pentru ca liberalii nu doresc sa cedeze presedintia comisiei, iar PD-ul si PSD-ul nu accepta ca PNL sa detina si mandatul de presedinte si pe cel de vicepresedinte al comisiei.

In laboratoarele PNL a fost avansata chiar posibilitatea revocarii mandatelor tuturor membrilor comisiei, prin votul Parlamentului, insa propunerea nu a fost agreata de PSD, spun surse din conducerea liberalilor.

"Cu motiunea de cenzura pe cap, nimanui din partid

nu-i mai sta gandul la CNVM", au adaugat sursele citate.

Solutia la care vor ajunge din nou parlamentarii este prelungirea din nou a mandatului lui Anghelache la sefia comisiei, comisiile de buget-finante urmand sa se intruneasca astazi, potrivit presedintelui Comisiei de buget-finante din Senat Aron Popa (PNL).

Senatorii si deputatii ar urma sa se pronunte joi, in plenul reunit al celor doua camere ale Parlamentului, asupra prelungirii mandatului lui Anghelache.

CNVM este institutia care reglementeaza si supravegheaza functionarea pietei de capital, care cuprinde Bursa de Valori, cu o capitalizare de 33 mld. euro, si fondurile de investitii, ale caror active se apropie de 500 mil. euro.

De la inceputul anului, CNVM a dat doua amenzi pentru manipularea pietei de capital reprezentantilor firmei de brokeraj Mobinvest din Oradea si lui Adrian Andrici, si o amenda pentru insider trading companiei Cocor Bucuresti, amenzi care totalizeaza aproape 1 mil. euro.


(893 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziarul Financiar

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziarul Financiar:

Parlamentul prelungeste de un an si trei luni incertitudinea la CNVM | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.72013998031616 seconds.